Alireza Daryanavard s-a născut în Iran. La vârsta de doisprezece ani începe să lucreze ca actor, apărând în numeroase spectacole pentru adolescenți. Ulterior activează și ca moderator la radio și televiziune. Studiază timp de trei ani actoria la Conservatorul de Dramă din orașul Boushehr și ia lecții de „Method Acting” la o academie de teatru privată din Teheran. De-a lungul anilor munca sa teatrală este din ce în ce mai mult cenzurată, până când i se interzice oficial să joace. Daryanavard este nevoit să lucreze ca artist în underground, însă situația devine foarte periculoasă. Alege drumul exilului, ajungând în Austria în 2014, unde cererea sa de azil este aprobată. De atunci lucrează ca actor și muzician la Viena, iar din 2015 activează și la nivel internațional în colective de artiști. În 2017 primește Bursa „Start” pentru Artele Spectacolului a Cancelariei Federale Austriece, ceea ce îi permite să creeze primele sale producții.
Piesa sa „Un apatrid” prezentată în stagiunea 2018-2019 la WERK X-Petersplatz din centrul Vienei este primită cu entuziasm de public și presă deopotrivă. „Vară sângeroasă” („Bloody Summer”), ultima sa lucrare, are premiera tot la WERK X-Petersplatz la sfârșitul lunii februarie 2020. Piesa abordează un subiect tabu: execuțiile în masă ale prizonierilor politici din Iran de la sfârșitul anilor 1980. Cifra de 3.700 de prizonieri executați, anunțată în 2008 de către organizațiile pentru drepturile omului, este doar o vagă estimare. Cert este că acei oameni au fost executați fără a fi judecați, majoritatea fiind membri ai diferitelor grupuri din opoziția de stânga. Se spune că printre presupușii făptași ar fi și câțiva politicieni importanți iranieni care nu au fost condamnați nici până în zilele noastre.
@Alexander Gotter
Piesa lui Alireza Daryanavard (care semnează și regia) are la bază interviuri efectuate cu martori care au supraviețuit anilor de închisoare și tortură. Materialul colectat în timpul cercetării cuprinde și însemnări de jurnal, scrisori de adio ale celor uciși, precum și fotografii cu obiecte ale decedaților ce au fost înapoiate rudelor. Coproducția între WERK X-Petersplatz și colectivul teatral Hybrid începe cu trei actori care aleargă într-o cameră neagră. Spațiul gol este cufundat într-o ceață groasă ce amintește de gaze lacrimogene. Protagoniștii poartă ochelari fumurii. Uneori sar, se opresc și își desfac brațele asemeni unor aripi. Mișcările lor transmit deopotrivă sentimente de speranță și de frică. Când ceața se limpezește, trio-ul actoricesc descrie punctul de plecare al spectacolului: demonstrațiile pentru libertate și democrație de la începutul lui 1979 care culminează cu abdicarea șahului. Urmează o scurtă perioadă plină de speranță. Iar aceasta are un nume: liderul religios Ruhollah Khomeini aflat în exil la Paris la acea vreme. Sunt însă mulți cei care se lasă orbiți de întoarcerea sa – iată și semnificația simbolică a ochelarilor fumurii. Căci la scurt timp după revenirea ayatollahului la Teheran, dictatura anterioară este înlocuită cu una nouă, religioasă. Este începutul revoluției islamice. Starea de turbulență creată de Primul Război din Golf este exploatată pentru a înlătura persoanele ce au o poziție critică la adresa regimului. Acțiunile vor rămâne pentru mult timp neobservate. Nenumărate persoane care au participat la proteste sunt reținute și torturate în închisorile în care predomină condiții igienice incredibil de mizere, unde „șaizeci de bărbați sunt închiși în celule de treizeci de metri pătrați”, iar „metodele de tortură sunt asemenea celor de pe vremea Inchiziției”.
@Alexander-Gotter
Textul este format din propoziții scurte. Frazele se succed într-un ritm sacadat. Actorii vorbesc frontal către public, într-un stil inconfundabil, de teatru documentar. Istoriile relatate sunt brutale. Din multitudinea de povești, Daryanavard selectează trei. Cea mai emoționantă este cea a unui copil care s-a născut în închisoare și care și-a petrecut întreaga copilărie în celulă. Tot ce știe despre tatăl său este că noul regim l-a ucis. Când este dus la bunici la vârsta de nouă ani, dimensiunea lumii libere aproape că îl distruge. Chiar și jucăriile îi sunt total necunoscute, singurii „colegi de joacă” din spatele gratiilor erau furnicile. La început suportă cu greu rugăciunile bunicului, după ce fusese expus aproape zilnic în închisoare versetelor Coranului. Nu-și va mai revedea niciodată mama, căci la un moment dat bunicii sunt informați să ridice o pungă cu obiectele acesteia.
O a doua poveste este cea a unei activiste politice de stânga, însărcinată. Desigur că nimănui din închisoare nu îi pasă de starea femeii. Iar a treia istorie este despre un bărbat hărțuit și maltratat pentru că a îndrăznit să sărbătorească Anul Nou persan (Nowruz). Pe lângă cele trei povești ale unor suferințe de neimaginat, în sala intimă a teatrului WERK X-Petersplatz răsună din când în când vocile supraviețuitorilor, în timp ce pe peretele din fundal este proiectată subtitrarea în limba germană. Aceste înregistrări sonore originale reușesc cu adevărat să emoționeze publicul.
@Alexander-Gotter
Mijloacele de punere în scenă sunt minimaliste. Accentul este pus pe poveștile personajelor. Cei trei actori se deplasează pe tot parcursul spectacolului aproape încontinuu în sus și în jos, înainte și înapoi, ca și cum s-ar afla în mod constant într-o cușcă. Luminile slabe de neon din tavan oferă orientare artiștilor pe „pistele” lor. Senzația unor celule înguste, invizibile, este perfectă. Jocul trio-ului artistic format din Karim Rahoma, Simonida Selimović și Morteza Tavakoli este crud, realist și bine nuanțat. Cei trei au la dispoziție doar câteva obiecte pe care le scot din niște saci. Din blocuri de joacă construiesc lumi proprii pe podea. Unul dintre ei sare coarda, altul lovește cu furie în oale de bucătărie. O rodie zdrobită de singura femeie rezumă realitatea sângeroasă. Fructul nu este ales la întâmplare. De proveniență din Persia, rodia este simbolul vieții și al fertilității, dar și al puterii.
La final, pe peretele din fundal se derulează o listă a țărilor ce au furnizat arme ambelor părți în războiul iraniano-irakian, care a durat opt ani și a înrăutățit situația deținuților politici. Pentru Daryanavard, „Vară sângeroasă” nu este doar o piesă, ci reprezintă „obligația sa interioară” de a se ocupa de trecutul țării din care provine. „Morții trebuie amintiți și jeliți”, spune artistul iranian, care speră ca spectacolul său „să constituie o invitație pentru orice om, care vrea să se simtă responsabil pentru trecutul și istoria țării sale de origine”.
