Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…
Frumusețea îndrăzneață, senzualitatea și feminitatea au ținut-o mereu în centrul atenției. I s-a spus „femeia perfectă”. Celebră datorită regizorului italian Federico Fellini, care a distribuit-o în „La Dolce Vita”, unde a creat scene de neuitat la Fontana di Trevi, actrița pe care o vedem în această fotografie participă la o repetiție pentru filmul „Frankie Laine Time”. Este anul 1956, încă nu a simțit gustul celebrității, dar în scurt timp va deveni una dintre figurile mondene nelipsite de la petrecerile Romei și una dintre cele mai admirate femei.
Născută la Malmo în 1931, al șaselea dintre cei opt copii ai unui cuplu din clasa de mijloc, a câștigat titlul de Miss Suedia, apoi a luat ore de actorie, fără să aibă vreo preocupare deosebită pentru film sau teatru, ci pentru că mersese în SUA să concureze la Miss World și i se oferise un contract cu Universal Pictures. „Când am cunoscut-o”, a povestit Federico Fellini, „am simțit că nu e adevărat, ca atunci când dai cu ochii de ființe extrem de înalte, cum sunt girafa și elefantul”. I-a dat un rol în „La DolceVita” înainte să fie gata scenariul. Iar de acolo a început, de fapt, noua viață a Anitei Ekberg.