Închipuiți-vă, doamnelor și domnilor, că suntem în anul 2033, adică la treisprezece ani de la pandemia COVID-19, care a înspăimântat lumea și „țărișoara noastră”. Nu e greu deloc, treisprezece ani trec într-o clipă. Închipuiți-vă apoi că mai toată existența omului se va muta în online. Nu e greu absolut deloc, schimbarea se întâmplă deja. Și, odată cu ea, se întâmplă și schimbarea omului sub imperiul fricii. Al fricii celei mari, al fricii primordiale, cu care trăim toată viața pe care uneori nu o putem controla: frica de moarte.

Ei bine, așezați-vă în fața unui ecran, conectați la internet, așa cum vă petreceți, de altfel, mare parte din viață. Și chiar dacă e, cel mai probabil, seară, pregătiți-vă să vedeți un experiment numit „Un matinal TV din anul 2033”, la noi „primul spectacol de teatru online în direct”, regizat de Theo Herghelegiu, care semnează și scenariu. Se prea poate să începeți cu un zâmbet de recunoaștere, iar la sfârșit reacția să fie cu totul alta – poate o privire în pământ, poate o grimasă de om resemnat, poate o zadarnică bătaie de inimă în piept.

Poate că, dominați fiind de frică acum mai mult decât alteori, este cu atât mai mult vremea comediei. Este vremea antidotului, a privitului în oglindă, orice formă ar avea ea, unde ne vedem așa cum am putea fi. Fiți ochi și urechi, „Un matinal TV din anul 2033” vă propune, parodiind un format de televiziune comun, o incursiune cu zâmbetul pe buze în lumea noastră, așa cum ar putea fi ea cândva, când distanțarea, socială și fizică, ar putea rescrie comportamentul public și privat al fragilei, al temătoarei ființe umane, reduse la o ființă defensivă, pentru care noțiunea de ridicol nu mai e funcțională.

Bun venit, deci, la matinal! Eduard din Iași, Mirela de la Craiova, Jojo de la Constanța, Tania de la Arad și Gabriel din Ploiești vă prezintă matinalul, etalându-vă în fața ochilor exact lumea pe care o știți, lumea aceea pe care o descrie Mario Vargas Llosa în „Civilizația spectacolului”. E „bâlciul deșertăciunilor” din secolul XXI, desigur, dar un bâlci dintre cele mai jalnice. Este sau poate fi vremea artei light, cum ar zice Llosa. Iată-l explicând în câteva fraze un fel răspândit de „interes” pentru „cultură”: „Literatura light, ca și cinematografia light și arta light, îi lasă cititorului și spectatorului impresia comodă că e cult, revoluționar, modern, și că se află în avangardă, printr-un minim efort intelectual. Astfel, această cultură care se pretinde înaintată și înnoitoare propagă, de fapt, conformismul prin manifestările sale cele mai dăunătoare: complezența și automulțumirea. În civilizația de azi e firesc și aproape obligatoriu ca bucătăria să ocupe o bună parte din paginile dedicate culturii și tot felul de chefs și designeri și creatoare de modă să dețină supremația acolo unde înainte o dețineau oamenii de știință, compozitorii și filozofii. Aragazul, cuptorul și podiumul prezentărilor de modă sunt amestecate, în coordonatele culturale ale epocii, cu cărțile, concertele, invențiile și opera, iar vedetele de televiziune și marii fotbaliști exercită asupra obiceiurilor, gusturilor și modelor influența pe care înainte o aveau profesorii, gânditorii și (încă și mai demult) teologii (…). Când o cultură consideră depășit exercițiul gândirii și înlocuiește ideile cu imaginile, produsele literare și artistice sunt promovate, acceptate sau respinse în funcție de tehnicile publicitare și de reflexele necondiționate ale unui public lipsit de mijloacele de apărare intelectuale și sensibile cu care să detecteze lucrurile contrafăcute și înșelătoriile cărora le cade victimă”.

Ei bine, un astfel de public poate fi acela căruia i se adresează cei cinci prezentatori ai emisiunii, interpretați de Karl Baker, Adriana Drăguț, Dana Vulc, Eduard Petre Jighirgiu, Ioana Marcoiu, David Jighirgiu, care își propun să disece un subiect cât se poate de serios: frica. Despre respect și frică sau despre frică și respect, cum vă place, cei cinci prezentatori să străduiesc să găsească ceva de spus într-un moment în care „oamenii au încetat orice formă de socializare publică pe viu”. Așa că, e inevitabil, la televiziune se difuzează reclame la „linii telefonice pentru confort psihologic”, la „cursuri de expert în cusutul cu mâna stângă” și la ceva ce ne prezintă Șerban Pavlu și vă las să descoperiți. Da, da, acum „comicul e rege”, spunea același Llosa, deci zâmbiți cât doriți, că doar aveți de ce! Aveți în fața ochilor elemente pentru o tipologie care pare SF, dar nu e! În 2033, nunta tradițional românească e o amintire, furatul miresei e o provocare pentru noul om și noua tehnologie și în general orice acțiune care implică prezența mai multor persoane e o bătaie de cap.

Emisiunea curge, prezentatorii vorbesc întruna – după „regula” generală în televiziune, „Just keep talking!”, să nu cumva să fie vreo pauză, că de la un moment dat nici nu mai contează ce spui –, uneori par străbătuți de gânduri grave și duc universul pe umeri. Niște fantoșe dintr-un ecran, captive într-un format care le obligă să fie și „entertaining”, și „adânci”, cum vedem tot timpul la talkshow-uri și alte emisiuni, coboară în puțul gândirii și ne invită și pe noi, publicul, să facem la fel. Albert Camus avea, fără îndoială, dreptate să spună că nimic nu e mai detestabil decât respectul bazat pe frică, nu sunteți de acord cu ei? „Cum ați descrie distanța dintre indiferență și resemnare?” este întrebat actorul Florin Busuoic, invitat în direct după un alt invitat, un politician autohton important, care, în 2033, va fi fost deja președintele țării. Ce e conștiința citesc prezentatorii pe Google în direct, apoi se avântă să discute relația conștiință-voință, în timp ce așteaptă înfrigurați ca un telespectator să recunoască autorul unui poem german pus la bătaie la concurs, al cărui câștigător va primi niște ședințe gratuite de… nu vă spun ce, dar nici greu de ghicit nu e.

Doamnelor și domnilor, cam asta e, omul nou vi se arată, „comicul e rege” și comedia e aici, aproape de micul dumneavoastră univers, de mica dumneavoastră bulă. Pregătiți Zoom-ul și fiți gata să vă priviți în oglindă, spuneam, așa cum ați putea fi cândva, peste o vreme, nu foarte îndepărtată. Ați putea fi un ecran sau ca un ecran, cum spunea Jean-Lorin Sterian în intervenția sa. Fără să știți, ați îmbrățișat religia siguranței, cum se tot spune acum. A fi în siguranță e mai important decât a fi oricum altfel. Încercați să râdeți puțin de ce ați putea vedea în oglindă. Râsul face bine.