Provocator, radical, cu o puternică tentă politică, extrem de critic la adresa Europei și a publicului. Așa l-am cunoscut pe Oliver Frljić cu ocazia premierei spectacolului „Violența noastră este violența voastră” la ediția din 2016 a Wiener Festwochen – producția a fost prezentată în același an și la Cluj, în cadrul festivalului Temps d’Images. Regizorul croat de origine bosniacă în vârstă de 43 de ani revine la începutul lui 2020 la Burgtheater, unde montează „Hamletmachine” a lui Heiner Müller. Recunosc că am stat pe gânduri dacă să mă duc să văd spectacolul sau nu. Însă nu am regretat nicio clipăalegerea făcută. Spre surprinderea mea, am descoperit o nouă latură, poetică a regizorului controversat.
Textul de numai nouă pagini este o reflecție fragmentară asupra „Hamlet”-ului shakespearian și a culturii europene, fiind considerat o lucrare de temelie a teatrului post-dramatic german. Dacă în 1977 (anul apariției piesei) Heiner Müller se referea la separarea între estul și vestul Europei, Frljić pune la îndoială prezentul democratic al continentului nostru și capitalismul de tip neoliberal, aparent tolerant. Sex în toate variantele și formele sale, scene de viol, insulte la adresa publicului și a țării gazdă, profanarea steagului Austriei (și nu numai). Iată câteva dintre trăsăturile inconfundabile ale unei montări marca Frljić pe care le-am regăsit și în noua producție.
@ Matthias Horn
Pe scena goală a sălii Kasino am Schwarzenbergplatz se află doar un fotoliu de pluș roșu ce se aseamănă cu un tron regesc. Este flancat de două „uși” simulate prin perdele. În acest decor își face apariția Hamlet – interpretat magistral de actorul german Marcel Heupermann – care trage după sine un sicriu. Surpriza este, însă, mare când capacul este dat la o parte. Înăuntru nu se află cadavrul tatălui acestuia, ci… un porc gonflabil de dimensiuni umane. Ar putea fi vorba de vechiul Imperiu Habsburgic, din moment ce răsună fostul imn imperial (ca detaliu picant pentru cei neavizați: acesta este actualul imn al Germaniei). Mai mult, din sicriu este extras și un steag cu stema habsburgică. Nu va rămâne însă singurul. Ca printr-un truc de magician, acestuia îi urmează un adevărat „cârnat” de fanioane cusute unul de celălalt. Şirul drapelurilor națiunilor europene pare interminabil. Este una dintre cele mai strălucite idei regizorale ale serii.
Frljić lucrează cu un ansamblu multicultural format din cinci actori ce reunește, alături de protagonistul german, artiști din Ungaria, Ucraina și Luxemburg. În cele 75 de minute, cât durează spectacolul, textul piesei este repetat de trei ori. Nu lipsesc aluziile mai mult sau mai puțin mascate la actualitatea politică. La un moment dat Elsinor devine Budapesta. Actorii susțin discursuri demagogice cu voce țipătoare. Sunt redate pasaje din cuvântările lui Vladimir Putin, Victor Orbán și Marine Le Pen. Pericolul reprezentat de renașterea extremismului de dreapta ar putea duce la reîncălcarea principiilor democratice. Prestația actoricească este excepțională. Spectacolul surprinde și prin câteva momente poetice declanșate, în mare parte, de coloana muzicală folosită.
Totuși, acțiunea este pe alocuri destul de clișeistică, având și o tentă de déjà-vu. Ar fi, de exemplu, scena în care Marcel Heupermann împăturește o coală de hârtie cu portretul regizorului și și-o introduce… în anus (în „Violența noastră este violența voastră” un steag austriac era extras din partea umană posterioară). Sau momentul în care actrița maghiară Annamaria Lang este „cusută” cu un fir de ață de fotoliu, iar spectatorii sunt îndemnați să elibereze „unguroaica”. Nu este menajată nici „rasa europeană albă”, precum în episodul în care actorii se prezintă ca muncitori de origine străină. Pentru a scoate în evidență atitudinea rasistă și xenofobă a austriecilor, aceștia aduc laude spectatorilor prezenți ce își pot permite „luxul unui bilet la un spectacol al Burgtheater”. Astfel de inserții în textul original al lui Müller par banale și inofensive pe lângă finalul năucitor: într-un ritm frenetic, Marcel Heupermann repetă pentru o ultimă oară textul, pur și simplu, la pielea goală. Iar pe deasupra mai și simulează flatularea și practică diferite acte sexuale cu porcul gonflabil.
În jurul temei centrale despre identitatea europeană a spectacolului, Burgtheater începuse săorganizeze și o serie interdisciplinară de conferințe. Sub titulatura Europamachine, Oliver Frljić și filozoful croat Srecko Horvat urmau să modereze de-a lungul unei luni de zile lecturi, prelegeri, dezbateri și mese rotunde. Aceste evenimente ce ar fi abordat deopotrivă „ruinele” actuale ale continentului nostru și viitorul acestuia au fost, din păcate, întrerupte în mod nefericit de criza Coronavirusului.
@ Matthias Horn
