„Patul lui Procust”, adaptare de Cătălina Buzoianu, după romanul omonim al lui Camil Petrescu, montare a cărei premieră a avut loc în toamna anului 1995,  a deschis seria de trei spectacole difuzate online de Teatrul Bulandra, în amintirea marii regizoare. I s-au mai asociat „Petru” și „Turandot”.

Ca și în clipa în care am văzut spectacolul în cauză în sală, am fost încercat de un sentiment de descumpănire. Probabil că el a stat la baza deciziei de a nu fi scris despre el acum aproape 25 de ani. Nu, „Patul lui Procust” nu a fost nici pe departe ceea ce se cheamă un spectacol prost. Dar nici unul reușit nu mi s-a părut a fi. În orice caz, era unul situat departe din punct de vedere valoric prin comparație cu „Pescărușul”, de la Teatrul Mic sau cu „Fuga”, de la Teatrul de Comedie. Pe care le socotesc cele mai împlinite creații din perioada post-decembristă ale Cătălinei Buzoianu.

Firește, aș putea să spun că, decizând să dramatizeze și să pună în scenă „Patul lui Procust”, Cătălina Buzoianu și-a asumat o misiune aproape imposibilă. Chiar și pentru ea, care avea deja în palmares două mari reușite în domeniu. „Maestrul și Margareta” de la Teatrul Mic și „Dimineața pierdută” de la „Bulandra”. La urma urmei, nici „Doamna cu camelii”, tot de la Teatrul Mic, nu a fost chiar o situare în zona minorului, Cătălina Buzoianu reușind să înnobileze romanul lui Alexandre Dumas-fiul. De aici și schimbarea de titlu.

E drept, „Patul lui Procust” nu e doar un roman pe tema condiției nefericite a intelectualului în societatea burgheză, așa cum ni se tot repeta mecanic în liceul din vremea comunistă. Desigur, trista soartă a lui George Demetru-Ladima reprezintă numai unul dintre principalele fire narative ale cărții. I se adaugă cele două povești de dragoste neîmplinite (aceea a pasiunii tânărului aparent play-boy Fred Vasilescu pentru Maria T. Mănescu, mai exact pentru inefabila doamnă T, dar și cea a iubirii lui Ladima pentru Emilia Răchitaru), dimensiunea social-politică (examinarea lumii decidenților din Parlament, dar și din zonele mai obscure din interbelicul mult prea idealizat de unii și a potentaților economici ai anilor ’20-’30) și, în fine, dimensiunea filosofică. Respectiv cugetările filosofice ale lui Ladima, din subsolul romanului. Care poate tocmai din acest motiv este unul dificil chiar și la lectură. Cătălina Buzoianu a vrut să prindă, în adaptarea ei și, mai departe, în spectacol câte ceva din toate acestea. Nu cred că a izbutit în totalitate sau, poate, nu a avut răgazul necesar spre a ajunge la desăvârșire.

Spectacolul începe cu invazia unei lumi vesele, îmbrăcate în alb și negru (costume: Doina Levința), dansând nebunatic charleston (coregrafia: Adina Cezar). Continuă, lăsând falsa impresie că ar privilegia întâmplările erotice din celebra după-amiaza de august. Lucru ciudat, erotismul și sugerarea lui rămân, în acest prim moment, destul de nesigure, Maia Morgenstern (o doamnă T pe care o vedem mai întâi într-un plan secund al decorului creat de Marius Alexandru Dumitrescu) și, pe atunci, foarte tânărul Marius Iosif Capotă evoluând destul de ezitant. Lucrurile la acest capitol se ameliorează doar în partea finală a spectacolului. Ceva mai sigură pe sine mi s-a părut a fi fost Daniela Nane, distribuită în rolul Emiliei. Mai apoi, ajungem în spațiul tribulațiilor economice, financiare și politice din anii ’20-’30. Care ajung, bizar, să fie favorizate. Numai că principalul lor pivot, George Ivașcu, preferă ori i-a fost cerut să prefere căderea în caricatură care, pe alocuri, ajunge să fie extrem de îngroșată. Ceva mai echilibrat evoluează Mihai Bisericanu (Cibănoiu, Mărginoiu) și Romeo Pop (Tănase Vasilescu). Din punct de vedere actoricesc, scena este autoritar dominată de Zoltan Octavian Butuc (George Demetru Ladima). Excelent în naivitățile lui sentimentale, în orbirea în raport cu Emilia, dar și în utopiile lui. În care regăsim o bună parte din vizionarismul lui Camil Petrescu. A cărui prezență mi s-a părut a fi fost remarcabil sugerată de Florin Piersic jr.

Dacă îngemănarea vocilor din prima parte a spectacolului (duetele și triourile, preluările ideatice și textuale din prima parte a reprezentației nu mi-au dat impresia a fi chiar foarte izbutite (aceasta în ciuda eforturilor evidente ale lui Zoltan Octavian Butuc, Marius Iosif Capotă și Florin Piersic jr.), mai degrabă generatoare de dezordini și de zgomote (spectacolul în sine mi s-a părut a fi excesiv de zgomotos), mi-a plăcut teribil înfrățirea din partea a doua dintre Ladima și Fred Vasilescu. Instantaneu, mi-a venit în minte acel Parce que c’éiait lui, parce que c’était moi. Regizoarea părând astfel să favorizeze ipoteza sinuciderii lui Fred.

Bune intervențiile muzicale ale lui A.G. Weimberger, bune cu rezerve evoluțiile actrițelor Adina Cartianu (Lena Coremati) și Marcela Moțoc (Mouthy). Cu totul remarcabilă prezența Mariei Junghietu în rolul Valeria.

Teatrul „L.S. Bulandra” din București

„Patul lui Procust”

Dramatizare după romanul omonim al lui Camil Petrescu de Cătălina Buzoianu

Regia: Cătălina Buzoianu

Decorul: Marius Alex. Dumitrescu

Costumele: Doina Levinţa

Muzica: A.G. Weinberger

Mişcarea scenică: Adina Cezar

Distribuţia: Maia Morgenstern (Doamna T.), Florin Piersic jr. (Domnul C.), Zoltan Octavian Butuc (G.D. Ladima), Marius Iosif Capotă (Fred Vasilescu), George Ivaşcu (Bulgăran; Nae Gheorghidiu), Romeo Pop (Tănase Vasilescu), Mihai Bisericanu (Cibănoiu; Mărginoiu), Daniela Nane (Emilia), Maria Junghietu (Valeria), Adina Cartianu (Lena Coremati), Marcela Motoc (Mouthy)

Data difuzării online: 29 aprilie 2020