Poate și fiindcă suntem țara contrastelor și a extremelor de toate felurile, literatura dramatică a lui Maxim Gorki, copios reprezentată până în decembrie 1989, a intrat într-un con de umbră în primii ani de după Revoluție.

Toată lumea, anticomuniștii reali sau numai de ocazie, și-au amintit că Gorki a fost un lingușitor a lui Stalin care l-a folosit drept garant de onorabilitate. Și care îi edita o variantă numai pentru el a Pravdei.

E drept că, până a fi descoperit deliciile stalinismului, Gorki s-a manifestat ca un sceptic în privința genialității lui Lenin. Iată, găsesc în cartea „Istoria comunismului mondial”, volumul al doilea, intitulat „Victimele”, scriere monumentală datorată lui Thierry Wolton, rândurile următoare, desprinse dintr-un text semnat de nimeni altul decât de Gorki. „Viața, în toată complexitatea ei, îi este necunoscută lui Lenin. Nu-i cunoaște pe oamenii de rând. Nu a trăit printre ei. A descoperit din cărți cum să-i facă să se ridice în două labe cum să înspăimânte, cu ușurință, instinctele mulțimilor”.

Gorki a revenit în repertorii doar la finele primului deceniu post-comunist grație unui spectacol cu mari vedete în distribuție (Marin Moraru, Draga Olteanu-Matei, Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Colea Răutu, Rodica Popescu-Bitănescu), spectacol montat la TNB de maestrul Ion Cojar. Exact de cel care cu 9 ani înainte dăduse tot acolo un uriaș spectacol cu „Vassa Jeleznova”. În care regretata Florina Cercel făcea un rol de antologie.

Cum-necum, ticălos sau nu, Gorki a știut să scrie și, contrar lui Lenin, cunoștea bine oamenii. Tocmai de aceea i-a fost cum nu se poate mai la îndemână să îi convertească, firesc, în personaje teatrale. Piesele sale, și nu doar cele de primă mână, cele mai frecvent jucate, le oferă actorilor roluri generoase. Carne, sentimente și nerv deopotrivă. Acesta, cred, că este motivul pentru care regizoarea Andreea Vulpe, în calitatea ei esențială de profesoară la UNATC-ul bucureștean, i-a cercetat insistent și cu mare rigoare creația, realizând cu diferite generații de studenți spectacole mai mult decât notabile. Le-am descoperit în ultimele săptămâni datorită difuzării lor online. Și uite astfel, după un foarte bun spectacol cu piesa „Copiii soarelui”, realizat în anul 2009 cu absolvenții clasei profesorului Doru Ana, am văzut recent „Vassa Jeleznova”, cu absolvenții generației 2005. Cu toții foarte bine pregătiți, dincolo de evoluțiile lor ulterioare și de opțiunile lor de viață și profesionale, de profesorul Gelu Colceag.

Ca și în cazul „Copiilor soarelui”, Andreea Vulpe nu a dorit să creeze pe scenă ceva care să rivalizeze ori să mimeze atmosfera rusească. Nu a recurs la ilustrații muzicale din respectiva zona geografică, foarte adesea salvatoare. Ele izbutesc adesea să ascundă neîmplinirile de concepție sau pe cele actoricești. Andreea Vulpe a mizat pe o anume atemporalitate (relevată și de decorul simplu pe care l-a creat ea însăși în colaborare cu Dan Titza, dar și de costumele propuse de Anca Cernea) convinsă că, în orișice moment al istoriei,  foamea de bani, de avere rămân constante. Că există și astăzi și că vor exista mereu oameni care, precum Vassa și toți cei ce o înconjoară, „nu cred decât în bani gheață și aceia strânși grămadă”. Și a mai mizat pe ceva Andreea Vulpe. Pe talentul studenților ei și ai lui Gelu Colceag.

Că Andreea Grămoșteanu, devenită între timp o certitudine, care s-a arătat astfel în spectacolele regizate de Victor-Ioan Frunză la Teatrul Metropolis, dar și în „Ținutul din miezul verii”, remarcabil montat la Teatrul Mic de Vlad Massaci, a jucat o Vassa Jeleznova mai mult decât credibilă nu a mai fost, la urma urmei, nicio surpriză. Marea revelație a fost, cel puțin pentru mine, Constantin Diță, interpretul lui Prohor. Care a făcut aici un rol excepțional. O adevărată creație. Era favorizat de înălțime, de facies, dar s-a dovedit și subtil, și nuanțat, și capabil de a găsi soluții inteligente. Păcat că nu îl vedem pe scenă. Aflu că se risipește prin tot felul de filme comerciale. Decizia lui, dar cred că și o mare pierdere pentru teatrul românesc de azi. Nu știu ce s-a întâmplat cu Ștefan Ruxanda, aici un foarte bun interpret al lui Semion. Excelente Alexandra Ioniță (Liudmila), Simona Ghiță (Natalia), cu totul remarcabilă Irina Chiosa în Anna, notabile Iulia Brezeanu și Beatrice Peter, buni Bogdan Albulescu (Pavel) și Bogdan Neagu (Intendentul). Și mai presus de toate bun, profesionist spectacolul.

UNATC din București

„Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki

Clasa prof. univ. dr. Gelu Colceag, Promoția 2005

Traducerea: Emma Beniuc

Regia: conf. univ. dr. Andreea Vulpe

Cu: Beatrice Peter, Bogdan Albulescu, Constantin Dită, Andreea Grămoșteanu, Alexandra Ioniță, Irina Chiosa, Iulia Brezeanu, Ștefan Ruxanda, Simona Ghiță, Bogdan Neagu

Decoruri: Andreea Vulpe și Dan Titza

Costume:  Anca Cernea

Data difuzării online: 19 mai 2020