De ce a fost nevoie de o nouă traducere pentru spectacolul cu celebra piesă camusiană „Caligula”, montat în 2011 de Bocsárdi László la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova?

Fiindcă regizorul nu a dorit nicidecum să elaboreze un eseu asupra poeziei textului, nici nu a intenționat să facă un spectacol de factură magică, așa cum a fost cel montat în 1996 de Mihai Măniuțiu la Teatrul Bulandra, nici unul de esență barocă, cum îmi amintesc că a făcut în 2008 Victor Ioan Frunză, la Teatrul Municipal din Baia Mare. Intenția lui Bocsárdi László, căreia i-a răspuns pe deplin traducerea datorată lui Alice Georgescu, a fost aceea de a aduce pe scenă o meditație despre tragicul lucidității cu care protagonistul înțelege moartea. Răzbunându-se pe ea nu negând-o, nu încercând să o îndepărteze, ci multiplicând-o și meditând rece asupra acestui procedeu de înmulțire. O face așteptând să fie ucis de senatori exact cu același apetit cu care el însuși i-a trimis pe bună parte dintre ei la moarte.

Așezați pe gradene, spectatorii au în fața lor un spațiu de joc delimitat de un decor trapezoidal (Bartha Józséf), metalic-vinețiu, care, iluminat într-un anume chip (light desinul este semnat de Tamas Banyai), devine transparent, permițând astfel, de la un moment dat încolo, proiecțiile video (Florin Chirea). Acolo se află senatorii, cu puține excepții înveșmântați în alb (costume: Judit Dobre-Kothay). Cherea (Ilie Gheorghe) poartă veșminte crem-gălbui, în vreme ce Helicon (Valentin Mihali) și Scipio (Vlad Popescu) au costume de culoare închisă. Într-un colț al scenei se află o cutie închisă ce seamănă teribil cu un sarcofag, dar și cu o masă de biserică, cu multe lumânări arzând. De aici, din mormântul surorii-amante Drusilla (Claudia Nisipașu) își va face apariția Caligula (Sorin Leoveanu). El însuși îmbrăcat într-un costum alb, mânjit cu noroi. E vorba despre un halat alb, asemenea celor purtate în spitale, trimițând cu gândul la tăietura unei cămăși de forță despicate. Costumul acesta va fi abandonat de protagonist numai în clipa în care va lua tulul de balerină spre a dansa „Lacul lebedelor” (vor urma și acorduri din „Valsul florilor”). Avem de-a face cu unul dintre cele mai percutante și mai izbutite momente din spectacol, o performanță în sine, performanță organic încastrată în marea performanță izbutită de Sorin Leoveanu în acest rol de mare excepție. Și tot în alb e îmbrăcată și Caesonia (Gabriela Baciu), asistenta fidelă a năbădăiosului Caius.

Caligula se imaginează pe sine drept un om al spectacolului. Interpretează compulsiv nenumărate roluri, trece voluptuos de la tragic la comic și la buf, de la aerul meditativ la cel voit caraghios. În compunerea artistică, în dizertația cu exemplificări despre moarte, dizertație susținută în fața senatorilor și a noastră, Caius își repertoriază toate însușirile artistice. Joacă personaje multiple, inclusiv pe Venus, nu se cruță aproape niciun moment pe sine. În avalanșa aceasta de metamorfoze, de demonstrații artistice înmuiate zdravăn în ridicol, (un ridicol elegant, riguros administrat de regizor și de interpret), confruntările dintre Caligula și Scipio (admirabilă intrare în profesie a lui Vlad Popescu) și dintre Caligula și Cherea (strălucitor, regretatul Ilie Gheorghe) intervine din nou cultura contrapunctului. De fapt, starea de surescitare a protagonistului e reversul oboselii lui esențiale. O oboseală care, odată ajunsă la limită, la termen, își va afla aproape natural convertirea întru moarte.

Scena finală e una ca de circ. Apare și un magician (Ion Butnaru), iar în cutia-sarcofag în care reintră protagonistul se adună o mulțime de săgeți, lansate de senatori și de acoliții lor, asemenea unor cuțite. Va urma un țâșnet roșu, semn că Împăratul nu mai este. Că a fost eliminat cu cruzime, că lecția crimei predată de el supușilor săi a fost la perfecțiune însușită.

Regăsim, acum datorită difuzării online a acestui mare spectacol craiovean, acea trupă magnifică, perfect sudată care a făcut înconjurul lumii. I-am revăzut pe Valer Dellakeza, Adrian Andone, Ion Colan, Angel Rababoc, Nicolae Poghirc, Iulia Lazăr, Tudorel Petrescu, Cătălin Băicuș, Ștefan Mirea, Mircea Tudosă Cosmin Rădescu, Ștefan Cepoi, Marian Politic ș.a.

Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

„Caligula” de Albert Camus

Traducere: Alice Georgescu

Regia: Bocsárdi László

Decorurile: Jozsef Bartha

Costumele: Judit Dobre-Kothay

Light design: Tamas Banyai

Distribuția:

Caligula: Sorin Leoveanu

Cherea: Ilie Gheorghe

Helicon: Valentin Mihali

Caesonia: Gabriela Baciu

Scipio: Vlad Popescu

Senectus: Valer Dellakeza

Metellus: Adrian Andone

Lepidus: Ion Colan

Cassius: Angel Rababoc

Mucius: Nicolae Poghirc

Mereia: Eugen Titu

Patricius: Cătălin Băicuș

Soția lui Mucius: Iulia Lazăr

Drusilla: Claudia Nisipașu

Patricieni: Tudorel Petrescu, Ștefan Mirea, Mircea Tudosă

Muzicantul: Ion Butnaru

Poeți: Cosmin Rădescu, Ștefan Cepoi, Dragoș Măceșanu, Marian Politic, Alexandru Măndoiu, Dragoș Andronie, Ionuț-Alexandru Marcu

Gardieni: Iulică Grecu, Cristi Petec, Nicu Guran, Nicu Stana, Alin Stan, Giani Miu

Mulțime: Daria Ciobanu, Alesia Petec, Andreea Nicolae, Lavinia Nicolae, Alexandru Dragomir, Emy Guran, Minela Popa, Mihaela Guran, Marieta Mierlă, Mariana Săceanu, Mirela Nicolae, Lavinia Petec, Elena Cotea, Lili Sîrbu, Sanda Lican, Monica Dragomir, Alexandru Cotea, Toma Stratonie

Data difuzării online: 16 mai 2020