Cinci scriitori din București, Sibiu și Mureș se află în cursa pentru Trofeul Concursului de Dramaturgie Bacău Fest Monodrame 2020, care presupune montarea textului câștigător pe scena Teatrului Municipal „Bacovia”, în stagiunea 2020 – 2021.
Inițial, în această competiție s-au aflat trei dramaturgi, la care juriul a adăugat doi noi scriitori, selectați în a doua etapă de preselecție, o excepție, la actuala ediție, generată de situația creată de pandemia de SARS-COV-2.
Astfel, juriul celei de-a VII-a ediţii–2020 a Concursului de Dramaturgie–Monodramă, desfăşurat în cadrul Bacău Fest – Monodrame, a reţinut în vederea nominalizărilor, în cadrul celei de-a doua etape, următoarele patru texte, din cele 13 primite: „Când lumea se oprește” de Alexandru Bandoc, „Atunci, la Londra” de Carmen Dominte, „Exerciții psihotice de reparare a copilului” de Andreea Radu și „Casa de dincolo de ocean” de Andrei C. Șerban, finaliștii etapei fiind Andreea Radu (Gălești, Mureș) și Andrei C. Șerban (Sibiu).
„În condițiile stării de urgență generate de pandemia de SARS-COV-2, ale închiderii instituțiilor de cultură și funcționării în regim de avarie a serviciilor poștale, la revenirea în activitate Secretariatul Literar al Teatrului Bacovia a constatat primirea a încă 13 texte pentru Concursul de Dramaturgie – Monodramă. În consens cu toți membrii juriului concursului, s-a procedat la analizarea separată a acestor texte, pentru a evita comparații subiective, cu prima etapă de preselecție, în urma căreia fuseseră selectate deja trei texte finaliste.
Juriul va decide ordinea premiilor și cei trei finaliști, în urma vizionării spectacolelor-lectură produse de Teatrul Municipal „Bacovia”, în această perioadă, pe textele finaliste ale primei etape de jurizare și ale celei de-a doua”, a declarat criticul de teatru Doru Mareș, secretar literar al Teatrului Municipal „Bacovia” și inițiator al Concursului de Dramaturgie -Monodramă.
După prima etapă, juriul celei de-a VII-a ediţii–2020 a Concursului de Dramaturgie– Monodramă a reţinut în vederea nominalizărilor pentru premii următoarele patru texte (din cele 18 primite): „Sufletul pereche” de Petre Barbu, „Hai să ne jucăm de-a viața!” de Ana-Sorina Corneanu, „Omul de ceață” de Emil Cătălin Neghină și „Între noi vinul și imperceptibila accelerare a sângelui” de Edith Negulici, finaliștii primei etape fiind Petre Barbu, Emil Cătălin Neghină și Edith Negulici.
Juriul prezentei ediţii a fost alcătuit din Maria Manolescu, dramaturg, laureatul ediţiei a VI-a (2019) a Concursului de Dramaturgie–Monodramă, Monica Andronescu, critic de teatru, redactor şef al revistei „Amfiteatru”, şi Doru Mareş, critic de teatru.
În urma celor două etape, au fost nominalizate pentru selecția finală cinci texte, din 31 de texte înscrise în competiție de către dramaturgi din Bacău, București, Câmpina, Cluj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Mureș, Ploiești, Sibiu și New York.