Copiii instituționalizați. Una dintre problemele nerezolvate ale României. Copii care sunt victime ale unui sistem. Copii pentru care viitorul aproape că nu există.

În perioadă de pandemie, Radu Nica pune în scenă la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu un spectacol după un text scris de Alexandra Badea care a documentat realitatea din astfel de instituții unde, copiii care nu au șansa să fie adoptați, ajung să trăiască o copilărie și apoi o adolescență de coșmar. „Maternal”, oferit în premieră pe Scena Digitală a TNRS și care-și așteaptă premiera în sală atunci când lucrurile vor reveni, fie și parțial, la normal, e un spectacol dureros. E un spectacol care te pune față în față cu propriile neputințe, cu propriile limite. Pentru că, dincolo de sistemul bolnav, povestea montată la Sibiu vorbește despre pierderea capacității noastre de a mai fi empatici. Și, în fond, ne pune sub semnul întrebării umanitatea.

Copiii instituționalizați sunt defecți. Aceasta este premisa de la care pare că pleacă majoritatea celor care lucrează în sistem – așa cum este el reflectat în spectacol. O spune personajul interpretat de Ali Deac, unul dintre membrii sistemului administrativ dintr-o astfel de instituție, el însuși o rotiță dintr-un mecanism și în același timp un prototip al angajatului din sistem. Un om care a renunțat să se mai lupte cu sistemul și a acceptat o așa-zisă realitate. Și care se minte și se consolează cu gândul că tot ce nu funcționează e din vina orfanilor care se nasc defecți… Pentru că, nu-i așa?!, timp de nouă luni, până să se nască, înregistrează o singură informație de la mama lor: nu te vreau.

Alexandra Badea și Radu Nica își propun nu atât să ofere o perspectivă nouă asupra instituțiilor statului care se ocupă cu creșterea copiilor abandonați, cât să atragă atenția asupra unui fenomen care se întâmplă lângă noi și pe care-l ignorăm. În centrele de plasament sunt copii care strigă după ajutor, în centrele de plasament se întâmplă lucruri grave la care statul fie e părtaș, fie închide ochii, în centrele de plasament sunt copii cărora viața le refuză dreptul la copilărie și care devin infractori pentru că nu li se oferă o altă variantă.

Povestea are însă două componente principale, ambele la fel de importante. Pe de o parte povestea unei femei, interpretată de Raluca Iani, care se ia la trântă cu sistemul și care, descoperim apoi, a fost ea însăși o rotiță în acest mecanism care a făcut ca mulți copii să rămână fără părinți, mulți plecați la muncă în străinătate. Și, pe de altă parte, e povestea unui cuplu disfuncțional din lumea noastră, în care comunicarea reală pare să fi murit de mult și în interiorul căruia prea multe lucruri au rămas nespuse. Iar în micul vârtej pe care-l declanșează criza de personalitate a unei femei care la o vârstă complicată, atunci când tinerețea începe să se cam stingă, își caută sensul în viață sunt prinse viețile unor copii pe care viața i-a maturizat de mult. Spectacolul lui Radu Nica alege trei personalități – băiatul dur din orfelinat, cel care face legea, fata care se supune și e obligată să se prostitueze ca să trăiască (provenind de pe lista copiilor greu adoptabili…) și băiatul sensibil, care refuză să se adapteze la sistem și visează să ajungă într-o zi la mama lui în Germania și să muncească cinstit. Sunt – evident – personaje-clișeu. Dar… cel mai trist este că aceste personaje-clișeu există în realitate și că scena e doar o imagine ce reflectă această realitate dură, tristă, înspăimântătoare.

Credit Foto: TNRS / Dan Susa

Pentru a construi această mică realitate de lângă noi, pe care cel mai adesea ne place s-o ignorăm, pentru că dormim mai liniștiți, Radu Nica alege un spațiu mai degrabă impersonal, un simplu schelet metalic multifuncțional. O lume de metal, urâtă, rece, un loc în care e imposibil să găsești ascuns prin vreun ungher sentimentul de „acasă”, o lume în care nu e nicăieri loc de căldură, de blândețe, un loc care refuză și se refuză sentimentului „maternal”. Așadar, deși previzibil, spațiul în care Radu Nica își plasează povestea exprimă perfect și e întocmai reprezentarea în plan exterior a absențelor din planul interior, a scheletului de metal care ține loc de lume interioară pentru copiii din sistem. Halatele impersonale ale îngrijitorilor, toată înfățișarea lor surprinde întocmai urâtul unui loc în care nu se pot construi personalități frumoase.

Regia lui Radu Nica pune accentul pe aceste mici detalii care reflectă subtil realitatea unui fenomen îngrijorător… copiii fără viitor. Și, mai mult decât incapacitatea unei societăți de a suplini lipsa unei familii, spectacolul pune accent și pe lipsa de disponibilitate a oamenilor de a răspunde la strigătul lor de ajutor. Un băiat care își dorește un strop de iubire și un strop de siguranță și o casă care să-i fie „acasă” îl roagă pe un bărbat adult să-l înfieze. Și îi simte în refuzul politicos neputința…

Șase actori – șase personaje sunt prinse în acest joc: Raluca Iani, Iustinian Turcu, Ciprian Scurtea, Ali Deac, Iulian Buzuloiu, Andrada Oltean, iar interpretarea lor e corectă și slujește bine povestea. Sensibilitatea lui Iustinian Turcu în rolul copilului care crește ca un nufăr în noroi și așteaptă și speră cu inocență într-o salvare este unul din marile atuuri ale spectacolului. Și tot un atu este faptul că, deși e în primul rând teatrul social, nu e doar atât. E o poveste despre oameni care se caută pe ei înșiși, care se chestionează, care învață să-și arate slăbiciunile și neputințele. Și e, întâi de toate, o poveste despre căutarea iubirii. Imaginea din final, cu Iustinian Turcu desenând cu creta pe podea o casă în care să se cuibărească precum fătul în pântecele mamei, în căutarea unei iubiri care nu vine niciodată, nu e doar emoționantă. E un semn de întrebare adresat unei lumi care, după mii de ani, rămâne corigentă la lecția cea mai importantă.

TNRS – Scena Digitală

„Maternal” de Alexandra Badea

Regia: Radu Nica

Director de imagine și montaj: Alexandru Condurache

Scenografia: Iulia Gherghescu

Muzica originală: Claudiu Urse

Distribuția: Raluca Iani, Iustinian Turcu, Ciprian Scurtea, Ali Deac, Iulian Buzuloiu, Andrada Oltean

Foto: Dan Șușa