Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…
Veneția, 1947. Un italiano vero, într-un oraș care înseamnă mult și pentru țara lui, și pentru el însuși, surprins într-un moment de singurătate.
Considerat astăzi unul dintre cei mai importanți cineaști din secolul XX, Vittorio de Sica întruchipează bonomia modernă. E nonconformist, îi plac jocurile de noroc și nu ascunde asta. Nici femeilor nu le rezistă, dar nici în fața nedreptății de orice nu rămâne deloc indiferent, așa cum se vede în filmele lui, care au deschis, cum se spune, un drum nou pentru cinematografie. În Italia, care încă nu și-a revenit din război, o Italie sărăcită și rămasă fără repere, aceeași Italie din „Băieții străzii”, primul roman al lui Pier Paolo Pasolini, care avea să apară în 1955, Vittorio de Sica, pentru Cesare Pavese „cel mai mare povestitor italian al momentului”, contemplă oamenii neîncetat. Privirea lui surprinde întotdeauna mult din ce e dincolo de suprafețe.
Foto: Archivio Cameraphoto Epoche/ Getty Images.
