Pauzele sunt foarte importante în teatru; dau ritmul, atmosfera, caracterizează relaţii, subliniază sensuri, ascund subînţelesuri. Funcţionează precum montajul în film şi din aceste tăceri mobilate cu gânduri se compune „sosul” în care pluteşte spectacolul. În viaţa din afara scenei pauzele sunt ciudate. În dialogurile stânjenitoare se tace mult sau între buni prieteni care nu au nevoie de cuvinte pentru a şti că gândesc la fel. Altfel, pauzele nu sunt prea confortabile.

Lumea a luat o pauză în primăvară. Şi precum actorii lipsiţi de experienţă, nu am ştiut ce să facem cu mâinile. Ne-am speriat cu toţii. Pe lângă spaima de ameninţarea care a generat motivul acestei pauze, ne-a pus probleme de adaptare şi redimensionarea timpului care dintr-odată părea ori prea generos, ori prea liber. Paradoxal – o dorinţă unanimă îndeplinită cu un preţ destul de piperat s-a transformat într-un calvar: „Ce să mai fac şi azi la mine în casă?”. Nu ne-am înţeles prea bine cu această pauză impusă pe care am considerat-o, cei mai mulţi dintre noi, ca pe o restricţie, o pedeapsă, un disconfort acut.

Dintre soluţiile artistice ale acestei perioade ciudate, cele mai multe s-au învârtit în jurul aceloraşi mijloace tehnice, cu doar câteva mici variaţiuni. Discuţiile între prieteni pe Zoom şi lecturile filmate în selfie mode au încercat stângaci să imite convenţia scenei. Rămâne aprecierea pentru efortul de a încerca o minimă formă de expresie artistică în condiţii improprii, dar performanţa nu poate fi pusă în discuţie. La Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, în plină stare de panică, un actor a închis ecranul din selfie mode şi a urcat, la propriu, pe teatru. Acolo era safe. Sub cerul liber larg, pe bitumul negricios, cu un orizont care se întredeschide printre blocurile uniforme, acolo s-a putut încerca un exerciţiu de normalitate artistică.

„That Day of May 2020 – o legătură între un trecut şi un viitor” este o improvizaţie video performativă concepută şi interpretată de George Albert Costea, în regia lui Nicolae Constantin Tănase. În mijlocul fricilor, al plictiselii, al gesturilor devenite reflex, al automatismelor, al obişnuinţelor, acest spectacol transmis live a avut calitatea unei pauze bine jucate pe scenă. În plină pauză forţată şi anxieoasă, un act artistic profesionist, personal, autentic şi liber în expresie a echivalat cu densitatea emoţională a unei pauze bine jucate, care taie respiraţii şi emoţionează o sală întreagă.

Pornind de la un scenariu inspirat din mărturiile propriei familii, George Albert Costea a închipuit un parcurs coregrafic expresiv, acompaniat fiind de cuvintele poveştilor apropiaţilor săi şi muzica mixată live de DJ Val Ciobanu. Tehnologia cu imperfecţiuni folosită deliberat, conexiunile defectuoase între smartphone-uri, imaginea blocată, sunetul cu întreruperi din unele scene ale colajului imaginat ca un fragmentarium de stări şi emoţii a funcţionat în favoarea convenţiei; frustrarea în faţa unui gadget care nu funcţionează impecabil a avut dimensiune estetică şi a devenit personaj în această poveste a fricilor urcate pe acoperişul unui teatru pentru a fi exorcizate la apus.

Drona care scanează ferestrele lipsite de personalitate ale unui bloc obsedant-simetric, în spatele cărora viaţa pară să fi amorţit de frică şi plictiseală, se înalţă apoi şi se apropie de chipul unui actor în mişcare, în plin act creator – o simplă mişcare a unei camere ce filmează din zbor sună mai multe decât impresionarea în faţa tehnicii şi poartă cu sine un mesaj simbolic uşor de interpretat, însă cu mult sens. Montajul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din teatru este punctul culminant al acestui parcurs aparent dezordonat, în care textele sincere devin coloană sonoră a unui dialog între mişcarea unui artist şi cea a lentilelor aparatelor de captare a imaginii. Spaţiile goale/golite devin un labirint în care acelaşi personaj rătăceşte monoton ca într-un drum al cărui capăt nici măcar nu se doreşte a fi găsit, doar pentru a exista, vidat de orice rezistenţă, scop sau speranţă. Merge şi există în spaţiile pe care prezenţa lui le transformă şi le investeşte cu interes.

George Albert Costea şi echipa care l-a urmat urcând pe Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova au luat pauză de la pauza generală şi au creat un performance deliberat imperfect, a cărui autenticitate e la fel de reconfortantă precum gestul copiilor care depăşesc intenţionat contururile cărţilor cu desene. E o mică explozie de personalitate care se manifestă ludic. „That Day of May 2020 – o legătură între un trecut şi un viitor” e un gest de libertate şi sinceritate care emoţionează dincolo de aprecierea efortului de a fi creativ într-un contxt inconfortabil.

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova

„That Day of May 2020 – o legătură între un trecut şi un viitor”

Improvizaţie video performativă

Concept: George Albert Costea

Scenariu inspirat din mărturiile familiei actorului George Albert Costea: Silvia, Alice, Mery, Monica, Coralia, Bogdan, Gabriel, Doina, Roxana, Gheorghe

Cu: George Albert Costea

Regia: Nicolae Constantin Tănase

DJ: Val Ciobanu

Director de imagine: Alexandru Matios

Coordonator livestream: Răzvan Alexandru Ilinca

Regia tehnică: Cristian Petec

Operator video: Florin Chirea

Sunet: Marius Marciu

Lumini: Ovidiu Mustață

Operator dronă: Cătălin Corneanu