Organizatorii Festivalului-Concurs DbutanT au finalizat programul celei de-a V-a ediții, care anul acesta se va desfășura în perioada 19-26 octombrie, într-un format complet diferit de cele anterioare.
Ea este organizată de Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sf. Gheorghe, în parteneriat cu Teatrul de Stat din Constanța. Spectacolele și sesiunile de master-class susținute de membrii juriului se vor juca pe scena de la Constanța, dar vor fi urmărite live din sala de la Sfântu Gheorghe și, online, de publicul din întreaga țară, cu ajutorul unui sistem de live streaming.
Juriul, care anul acesta va fi format numai din directori de teatre, va desemna cinci actori care vor ajunge în finală. Fiecare din cei 40 de actori rămași în cursa DbutanT 2020 va prezenta un performance individual, de maximum 50 de minute.
Actorii finaliști vor susține momentul pregătit pentru finală pe scena Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, în fața publicului spectator, a juriului și a unei comisii de specialitate. Având în vedere noul format al festivalului, vor fi puse în joc două premii: unul oferit de TAM și celălalt de Teatrul de Stat din Constanța.
Programul este următorul:
Luni, 19 octombrie:
▪ Ora 10:00 – master-class – Gelu Colceag
▪ Ora 18:00 – „Fluturii sunt liberi” – la de Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de mare”
▪ Ora 20:00 – „O viață normală” – la Teatrul de Stat Constanța
Marți, 20 octombrie:
▪ Ora 10:00 – master-class – Radu Apostol
▪ Ora 18:00 – „Tapetul galben” – la de Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de mare”
▪ Ora 20:00 – „Povești corecte politic de speriat copiii” – la Teatrul de Stat Constanța
Miercuri, 21 octombrie:
▪ Ora 10:00 – master-class – Ovidiu Caița
▪ Ora 18:00 – „(In)corect” – la de Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de mare”
▪ Ora 20:00 – „Jocuri în curtea din spate” – la Teatrul de Stat Constanța
Joi, 22 octombrie:
▪ Ora 10:00 – master-class – Vava Ștefănescu
▪ Ora 18:00 – „A fost odată în ’46” – la de Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de mare”
▪ Ora 20:00 – „Săraci” – la Teatrul de Stat Constanța
Vineri, 23 octombrie:
▪ Ora 10:00 – master-class – Florin Toma
Vor fi anunțați cei cinci actori finaliști, care vor merge la Sfântu Gheorghe pentru a susține reprezentațiile special pregătite pentru această etapă din concurs.
La Sfântu Gheorghe, spectacolele individuale ale finaliștilor se vor juca în weekend la sala Teatrului „Andrei Mureșanu”. Trei dintre ele, sâmbătă, 24 octombrie, cu începere de la orele 14:00, 17:00 și 20:00, iar următoarele două, duminică, 25 octombrie, de la orele 14:00 și 17:00.
Duminică, 25 octombrie, de la ora 20:00, în sala Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, va avea loc festivitatea de decernare a premiilor. Dat fiind noul format al festivalului, în joc vor fi puse două premii, unul oferit de TAM și celălalt de Teatrul de Stat din Constanța.