La Teatrul de Comedie va începe în curând stagiunea 2020-2021. Deschiderea se va face cu trei reprezentații consecutive ale spectacolului „Doi pe o bancă” după Aleksandr Ghelman, în regia lui Mihai Bendeac, programate pentru pe 25, 26 și 27 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Radu Beligan.
Scenografia spectacolului în care publicul îi va vedea pe Mihai Bendeac și Ilona Brezoianu este semnată de Gabriella Spiridon, iar muzica îi aparține lui Mihnea Irimia.
Noua stagiune se va desfășura exclusiv la Sala Radu Beligan, unde spectatorii sunt invitați să vadă și adaptări ale spectacolelor de la celelalte săli. Astfel, începutul lunii octombrie aduce pe scena mare reprezentații ale spectacolelor „Don Juan” după Molière, regia Andrei și Andreea Grosu, vineri, 2 octombrie; „Diseară la 7” de Aurelian Bărbieru, regia Chris Simion-Mercurian, sâmbătă, 3 octombrie; „Rencontres” cu Dragoș și Violeta Huluba, duminică, 4 octombrie, de la ora 19.00.
Teatrul de Comedie va continua activitatea și în mediul online, unde spectatorii vor putea urmări o serie nouă de podcast-uri despre stagiunea actuală, în contextul pandemiei, și multe alte subiecte. Mai multe informații găsiți la www.comedie.ro.