Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent, unul dintre cele mai mari și longevive festivaluri dedicate teatrului independent din România, a ajuns la cea de-a zecea ediție.
Anul acesta festivalul se va desfășura în perioada 9-18 octombrie, în format online, pe www.eventbook.ro, unde vor fi difuzate integral înregistrările tuturor spectacolelor, iar 4 spectacole vor avea în paralel și câte o reprezentație la Teatrul Apropo (20 locuri disponibile), respectiv, la Green Hours (70 locuri disponibile), în București.
De la ediție la ediție, festivalul a câștigat tot mai multă forță și recunoaștere, devenind o componentă importantă a vieții artistice contemporane, anunță organizatorii printr-un comunicat de presă. Anul acesta cuvintele-cheie sunt: experimental, inovator, neconvențional.
Timp de 10 zile, ediția specială aniversară Bucharest Fringe va aduce în casele spectatorilor 26 de spectacole de teatru independent, naționale și internaționale, și 15 sesiuni Artists Talk pe Zoom, în care publicul va avea ocazia să dialogheze în direct cu o parte din artiști.
În cadrul programului se regăsesc secțiunile tradiționale: Competiție și Premiere. În plus, organizatorii au pregătit pentru această ediție aniversară și secțiuni noi precum „Best of the Best”, „Spectacole Fără Acasă”, „Spectacole invitate din străinătate” și „Spectacole pentru copii.”
1.Competiție
Din 30 de spectacole înscrise, au fost selectate 9 care vor participa în cadrul acestei secțiuni din Festival:
„Algoritm” – Asociația VAR, București
„Blocul în versuri” – produs independent de actorii din spectacol, București
„Dincolo de salcâmi”- Teatrul Arte dell Anima, București
„Dispariții” – Studio Yorick,Târgu Mureș
„Îmi place Sushi” – Reactor de creație și experiment, Cluj – Napoca
„Lucrător universal”- Asociația O2G, București
„Scuze, Noi!”- produs independent de actorii din spectacol, București
„Totul e bine când se termină”- Reactor de creație și experiment, Cluj–Napoca
„ Uitasem” – Edith Alibec, București
Înregistrarea tuturor spectacolelor va fi transmisă online, iar spectacolul „Blocul în versuri” va avea și o reprezentație la Green Hours (Calea Victoriei, nr. 120, București), luni, 12 octombrie 2020, de la ora 19:00.
Un juriu alcătuit din actorii Nicoleta Lefter și Ionuț Grama și regizorul de teatru și regizorul Theodor-Cristian Popescu va acorda trei premii ce urmăresc liniile directoare ale festivalului: Debut, Originalitate, Cel mai bun spectacol.
2.Premiere
În cadrul ediției de anul acesta vor avea loc trei premiere. Pe lângă difuzarea online, acestea vor avea și o reprezentație la Teatrul Apropo (Bd. D. Pompeiu, nr 8, București, lângă stația de metrou Pipera):
„What is love/ „Baby don’t hurt me” de Alina Tofan, un performance de teatru participativ pe tema iubirii – vineri, 9 octombrie, ora 19:30
„404 LOVE” de Ana Turos și Teodor Ghiță, un spectacol despre tabuuri și lipsa comunicării – miercuri, 14 octombrie, ora 19:00
„Dincolo de oglindă”, o producție a Teatrului Apropo, creație colectivă de teatru-dans ,inspirată de eseurile din volumul „Oglinzile” de Petru Creția, în regia lui Radu Popescu – sâmbătă, 17 octombrie, ora 19:30
3.Best of the Best
Una din noutățile ediției aniversare de anul acesta este categoria Best of the Best, care va reuni unele dintre cele mai bune spectacole din teatrul independent din ultimii 30 de ani.
Spectatorii vor putea (re)vedea în cadrul acestei secțiuni spectacolele:
„Amalia respiră adânc”, unteatru
„Dureri fantomă”, Teatrul de Artă București
„Flori, filme, fete sau băieți”, Teatrul Apropo
„The Sunshine Play”, Teatrul Luni de la Green Hours
Deși lista spectacolelor potrivite pentru această categorie este mult mai amplă, am selectat acele spectacole pentru care au fost disponibile filmări care să poată fi difuzate online în formatul de festival.
4.Spectacole Fără Acasă
O altă surpriză și noutate absolută în cadrul festivalului este secțiunea Spectacole Fără Acasă, ce își propune să readucă în atenție spectacole de succes, care, din lipsa spațiului nu s-au mai putut juca, așa cum sunt spectacololele:
„Iluzii”, U.N.A.T.C „I.L. Caragiale”
„Orfani”, Pro Drama
„Reflection”, Lightwave Theatre Company
„România 2050”, Teatrul Apropo
- Spectacole pentru copii
Ediția aniversară vine cu surprize și pentru cei mici, care sunt invitați la spectacolele de matineu „Iepurele alb” (Teatrul de Artă București) și „Micul prinț” (co-producție Lightwave Theatre Company și unteatru).
6.Spectacole străine invitate în Festival
Ediția din 2020 oferă două momente speciale:
Spectacolul „Noces de Joie”/„Nunta Bucuriei”, invitat din Elveția, cea mai recentă premieră a companiei independente Interface, fiind ultima parte din Pentalogia „Veacurile Vieții”. Spectacolul îmbină inedit opera, teatrul și dansul. (Spectacolul se joacă în limba franceză și va avea subtitrare în limba engleză.)
Performance-ul live „In the House”. Caracterul live al seriei în 3 părți este accentuat de dialogul dintre planul vizual și cel audio, partea vizuală constând într-o transmisie directă din campusul Centrului de Cercetare Computerizată în Muzică și Acustică (CCRMA) al Universității Stanford localizat în Palo Alto, California, iar partea audio constând într-un recital instant, susținut de o violonistă, un actor și un poet/ o poetă în studiourile Radio România. Fiecare performance „In the House” fructifică avantajul comunicării instante audio/video la distanțe mari (Palo Alto – București) și o plasează în contextul unui dialog poetic între disciplinele artistice.
„Deși situația pandemică a dat peste cap lumea tuturor, noi am ales să ne reinventăm și să găsim o oportunitate în orice neajuns. Știm că spectacolele înregistrate și difuzate online nu vor putea înlocui niciodată emoția dintr-o sală de teatru, însă nu putem să nu sesizam oportunitatea ca teatrul independent și arta create de tinerii artiști să ajungă dincolo de sala de spectacol la inimile cât mai multor spectatori. Va fi o ediție aniversară specială care să ne readucă împreună pe toți cei iubitori de frumos, în condiții depline de siguranță. Pentru că înțelegem importanța interacțiunii dintre public și artiști vom face acest lucru posibil nu doar în cazul celor 3 premiere care se vor juca în Teatrul Apropo ci și în cazul unora dintre spectacolele online, prin intermediul sesiunilor live pe care le vom susține pe platforma Zoom, imediat dupa terminarea spectacolelor”, a declarat Radu Popescu, directorul Festivalului Bucharest Fringe.
Programul complet, dar și bilete pentru Festival găsiți exclusiv pe https://eventbook.ro/festival/bfringe și pe site-ul Festivalului: https://bfringe.ro/
Spectacolele invitate vor fi oferite publicului gratuit, prin rezervarea unui bilet cu valoare zero pe platforma Eventbook.