Micul prinț al anilor ‘50 a fost unul dintre cei mai doriți bărbați ai Hollywoodului, asta de pe vremea când era doar un băiat, un adolescent care juca masculinitatea categorică, firească a unor tipi precum Marlon Brando, și care iubea furtunos și pasional femei pe care nu le putea înțelege la doar 20 și ceva de ani, cum era Ursula Andress. James Dean a fost un rebel fără cauză, un excentric șarmant. Un nebun căruia îi plăcea libertatea, dar și un ștrengar talentat căruia, prin frumusețea lui scandaloasă, nu-i puteai refuza prea multe. Nu-i puteai interzice să intre pe fereastră la filmări. Nu-i puteai interzice să facă sex în cabinele actrițelor. Nu-i puteai interzice să urineze în scenă, de față cu restul colegilor.

Acesta-i James Dean, băiatul rău și cool al Hollywoodului, actorul sexy de care mai toate femeile se îndrăgosteau. Dar tot el a fost și băiețelul care a izbucnit în plâns, la școală, fiindcă îi era dor de mama lui, după ce aceasta murise de cancer pe când el avea doar 9 ani. A fost, de asemenea, și copilul care lăsa bilețele cu dorințe sub pernă, astfel încât mama lui să le găsească a doua zi și să le împlinească. El a fost cel care, până la 24 de ani, a citit în nenumărate rânduri Micul Prinț, din care îi plăcea adesea să citeze.

Frumusețea lui obraznică și talentul nebun l-au transformat fulgerător de repede într-un icon, un simbol în rândul tinerilor fermecați de personajul care reușise să devină James Dean și-n viața reală. Nu-i păsa deloc cum arăta, umblând desculț și prinzându-și pantalonii cu ace de siguranță. Știa că frumusețea lui era de altă natură, nu avea nevoie de artificii, așa că șoca mai ales prin atitudinea celui care crede că i se cuvine totul. În timpul filmărilor purta aceeași cămașă câte două săptămâni. Nu voia să tragă duble și astfel scotea pe toată lumea din minți. Își ducea iubitele la restaurant și dispărea fără urmă până a doua zi, când se întorcea la ele implorând iertare. Își vizita prietenii în miez de noapte, fără să anunțe.

Viața lui James Dean, din păcate prea scurtă, a fost o suită de coincidențe mai mult sau mai puțin importante sau fericite. Pe când era doar un puști, și-a spart dinții din față când a căzut din hambar, dar imediat s-a ales cu o punte dentară, fiindcă tatăl lui era dentist. Și-a dorit să devină actor și s-a angajat parcagiu la studiourile CBS, unde îi atrage atenția unui bărbat, Rogers Brackett, care lucra la o agenție de publicitate, astfel că prima lui apariție televizată e într-o reclamă la Pepsi. Ascultându-i sfatul lui Brackett, se mută din California, unde începuse să studieze actoria la U.C.L.A., la New York, unde este admis la Actors Studio a lui Lee Strasberg și, în paralel, joacă în diverse seriale produse de CSB. După apariția de pe Broadway în piesa „The immoralist”, James Dean îi atrage atenția lui Elia Kazan, care îi oferă rolul principal în „La est de Eden”, singurul film din cele trei în care apucă să joace (alături de „Rebel fără cauză” și „Uriașul”) pe care l-a văzut lansat. Devine un superstar, o știe bine, însă nu mai are timp să se bucure de cele două nominalizări la premiile Oscar, primele acordate postum în istoria Academiei Americane de Film.

A iubit cursele de mașini și motocicletele și, după ce primește o amendă pentru viteză, la două ore distanță moare într-un accident. Coincidența și mai mare este că, cu doar două săptămâni înainte, filmase și un spot: „Conduceți cu grijă! Viața pe care o salvați s-ar putea să fie a mea!” N-a mai fost să fie, însă. Pe 30 septembrie 1955, la doar 24 de ani, se afla pe șoseaua californiană 466, în noul său Porche 550 Spyder, când o altă mașină l-a lovit frontal. Ca într-o premoniție nefastă, cei pentru care a filmat „Uriașul” îl obligaseră să semneze un contract în care era stipulată o cauză cu privire la mania lui: nu avea voie să participe la curse de mașini pe toată durata filmărilor. Ca într-un roman de Stephen King, să-i spunem, poate, Christine, mașina a păstrat cumva spiritul rebel al lui Dean, așa că îi va distruge aproape pe toți cei care vor s-o atingă, ca o amantă furioasă. După accident, George Barris cumpără Porche-ul cu 2500 de dolari, însă acesta alunecă din vehiculul care o transporta și îi rupe piciorul mecanicului. Barris vinde piesele mașinii, care ajung la doi medici. Primul moare pe loc într-un accident, intrând într-un copac, iar al doilea este grav rănit când mașina se rostogolește de pe șosea. George Barris vinde și două cauciucuri, care explodează în timp ce mașina gonea pe șosea. Doi hoți care încearcă să fure volanul sau scaunul pătat de sânge al lui Dean sunt grav răniți. Dar „Little Bastard”, așa cum a fost numită, nu se oprește aici. Garajul în care era ținută ia foc, dar automobilul rămâne aproape intact. Trebuie transportată din nou spre Salinas, ca să fie expusă publicului, iar șoferul camionului care se ocupa de asta face accident și moare strivit. Apoi mașina „blestemată” dispare fără urmă.

James Dean a fost un răzvrătit, un puști neînțeles și singuratic, care a ridicat întrebări la care generațiile următoare de tineri au încercat să răspundă, să-l ajungă din urmă. Și ce dacă de mic nu i-a plăcut arta? A bătut în schimb recordul la săritura cu prăjina. După care a făcut balet și s-a apucat și de sculpură. Cu toate astea, și-a dorit apoi, cu orice preț, să ajungă actor și, după doar trei filme, din păcate, a rămas veșnic un simbol al cinematografiei americane, unul inconfundabil de sexy, de liber, de seducător în nonconformismul lui.

Live fast, die young ar fi putut să spună James Dean, zâmbind ștrengărește spre cameră…