Anul acesta, teatrul s-a văzut în fața unor provocări inedite. La fel și festivalurile teatrale care s-au redefinit și adaptat la noua realitate. Fie că s-au mutat în online sau pe o scenă outdoor, toate au dus povestea mai departe așa cum au putut… Iar publicul le-a fost „complice”, nostalgici să-și reia ritualul de a merge la teatru, chiar și în condiții pandemice. Așa că, după mai bine de șase luni fără teatru, toate drumurile au dus la… Timișoara în perioada 13 – 30 septembrie, când a avut loc cea de-a XXV-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST-FDR).
Într-o atmosferă cu parfum de toamnă, în Timișoara timpul pare să aibă alt ritm. În foaierul TNT simți freamătul spectatorilor nerăbdători să-și ocupe locurile. Chiar dacă stau la distanță, chiar dacă sunt nevoiți să poarte o mască pe tot parcursul spectacolului, chiar dacă trebuie să-și găsească timp să vină mai devreme, parcă nimic nu mai contează, pentru că dorul de teatru a fost mult mai puternic. Printre ei, echipa de la organizare „aleargă” să le ofere un zâmbet pe sub mască, în timp ce le măsoară temperatura…
S.O.S 2020 se intitulează anul acesta FEST-FDR, care și-a dorit să lase această ediție „să-și trăiască, firesc, normalitatea dintotdeauna: densitate de spectacole, varietate de teme, texte care au ceva de spus, dezbateri provocatoare. Un mic gest de <<revoltă>> , ca un mic semn de speranță”, a explicat Oana Borș, selecționerul și coordonatorul artistic al festivalului. Această ediție s-a construit ca o formă de rezistență în fața confuziei, incertitudinilor și a deprimării pe care pandemia ni le-a reactivat în ultima perioadă.
Concentrat în jurul dramaturgiei românești, programul de anul acesta a adus pe scena teatrului timișorean mai multe producții ale teatrelor independente din țară. Selecția acestora s-a făcut pornind de la două condiții: pe de o parte, datorită sceno-tehnicii ușor adaptabile la un spațiu exterior, iar pe de altă parte, pentru că dramaturgia românească este mult mai prezentă în repertoriile teatrelor independente. Mai mult, această selecție a venit și ca un ajutor financiar atât de necesar în această perioadă dificilă pentru aceste teatre.
FEST-FDR a fost deschis cu reprezentația „Jurnal de România. 1989” de Carmen Lidia Vidu, spectacol de teatru documentar multimedia al Teatrului Național din București. „Jurnal de România. 1989” este un caleidoscop de mărturisiri sincere și nemijlocite despre Revoluția din 1989, în care actorii Ion Caramitru, Oana Pellea, Florentina Țilea și Daniel Bodale devin personaje, lăsându-ne să fim martorii propriilor lor amintiri despre revoluție. Oana Pellea explica: „Sigur că este greu să vorbești despre viața ta în fața spectatorilor, neapărată de niciun fel de personaj, de niciun fel de text scris de altcineva, pentru că e un text desprins din viața proprie. Nu e ușor să vii cu viața ta în palme și să o dăruiești oamenilor din sală”. Iar cei patru actori, timp de o oră și jumate, vin în fața noastră și ne povestesc, în cuvinte simple, ce li s-a întâmplat din copilărie și până în decembrie ’89.
Zilele au trecut în tihnă. Seară de seară, spectacolele s-au jucat sub cerul liber (mai puțin în ultimele zile de festival, când ploaia și frigul au mutat reprezentațiile în Sala 2), iar publicul a fost martorul acestui periplu în dramaturgia românească – de la texte clasice la contemporane, de la Ion Creangă cu „Moș Nichifor” la Radu Iacoban și „Bad Talks”, de la Marin Sorescu cu „Iona” la Catinca Drăgănescu și „Domeniul luptei”, spectacolele prezentate au abordat tematici și situații de actualitate, în care ne regăsim deopotrivă spectatori sau creatori.
Dintre cele cincisprezece titluri cuprinse în program, spectatorii au fost martori la declinul unei relații dintre doi tineri căsătoriți, în care divorțul este prezentat ca o simplă etapă a vieții („Totul e bine când se termină” de Andreea Tănase – Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca), ai facerii unui spectacol de teatru radiofonic în spirit interbelic („Emisie: Titanic Vals după Tudor Mușatescu – Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea) sau a unor recitaluri de muzică și poezie, în care fragilitatea, speranța și tandrețea își găsesc o expresie artistică în „Aș vrea să-ți spun…”.
Penultima seară de FEST-FDR 2020 s-a încheiat cu multe aplauze pentru încă un spectacol din seria româneștilor lui Creangă de la Teatrul ACT, și anume „Moș Nichifor” în regia lui Alexandru Dabija, pentru care întoarcerea la povestea românească a fost esențială în activitatea lui din ultimii cincisprezece ani. Protagoniștii sunt Marcel Iureș și Ruxandra Maniu, un duo cu o energie și o chimie care te cucerește instant. Moș Nichifor-ul lui Marcel Iureș este unul fermecător, ca un Don Juan care te fascinează cu fiecare replică plină de subînțeles și de umor, cu grimasele care spun cu totul altceva decât vorba. Ruxandra Maniu, prin vitalitatea și bucuria de a fi pe scenă, demonstrează că e alegerea ideală pentru Malca, tânăra naivă și inocentă (în aparență), neinițiată încă în tainele vieții. „Moș Nichifor” e un spectacol la care, fără să vrei, te trezești râzând. Și cam asta s-a întâmplat și marți seară la Timișoara. S-a râs mult și s-a aplaudat și mai mult.
Pe 30 septembrie, se încheie Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești cu spectacolul „Constantin” de Alexandru Popa, producție Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”. Unul dintre cele mai longevive evenimente teatrale din România și singurul festival dedicat teatrului românesc clasic și contemporan în context european, a reușit și în acest an să reunească, timp de 15 zile, spectacole de referință pentru dramaturgia românească, artiști importanți și spectatori îndrăgostiți de teatru. În cele două săptămâni, Timișoara a fost o gură de oxigen atât pentru publicul nostalgic să meargă la teatru, cât și pentru artiștii participanți, nerăbdători să revină pe scenă, să (se) joace și să bucure spectatorii.
Anul acesta, toamna la Timișoara a însemnat FEST-FDR; iar FEST-FDR înseamnă Bucurie. Bucuria (re)găsirii: a Teatrului cu publicul și cu actorii, dar și a dramaturgiei românești în repertoriile teatrelor din țară. FEST-FDR – S.O.S. 2020 marchează bucuria unui nou început. Să ne revedem sănătoși la ediția XXVI!