Informaţia este un bun imaterial foarte versatil. Vreme îndelungată a aparţinut doar celor puţini, iniţiaţi, cei puternici care o foloseau pentru a controla lumea. „Cunoaşterea înseamnă putere” a fost motto-ul care a menţinut pământul în mişcare câteva secole bune şi încă vreo şapte secunde. Odată ce informaţia a devenit tangibilă şi, nu-i aşa, la un click distanţă, „cei puţini şi iniţiaţi” i-au găsit o altă întrebuinţare care să ne ţină încă şi mai ocupaţi pe cei mulţi şi uşor de bucurat.

Cu viteză şi fără niciun efort, informaţia a devenit noul „opium al popoarelor”. Curiozitatea ne e satisfăcută în doar câteva secunde, iar informaţia, în cantităţi giganteşti măsurate în terabites se revarsă în valuri din ecranele care ne ţin loc de realitate. Ştim cu toţii totul despre toate şi încă ceva în plus. Suntem informaţi. Din monedă forte, informaţia a devenit un drog care ne bruiază minţile şi simţurile şi ne consumă singura resursă cu adevărat valoroasă care ne-a mai rămas şi pe care o cheltuim fără discernământ pe pseudo-cunoaştere împachetată cu fundă roşie: timpul. Facem troc inechitabil cu timpul nostru pe care îl risipim cu mână largă în schimbul informaţiei de proastă calitate, dar excesivă cantitativ.

Solo-ul coregrafic „Cataclisma” semnat de Andrea Gavriliu la Unteatru vorbeşte în limbajul plastic al trupului în mişcare despre lumea personală a individului care se vede nevoit să îşi acordeze viaţa în funcţie de ritmul informaţiei pe care o primeşte constant. Muzica de fundal a existenţei se compune ca o simfonie cacofonică din fragmente forfecate de ştiri, discursuri, promisiuni, prelegeri, reclame, voci care bâzâie în stol în jurul nostru, transformându-ne vieţile într-un viespar sonor. Spectacolul Andreei Gavriliu construieşte un parcurs al maturizării corporale, o creştere naurală fiziologică, ce se însoţeşte de regresia spiritului din ce în ce mai abrutizat. Astfel, corpul femeii de pe scenă se maturizează, mişcările simple, repetitive, capătă din ce în ce mai multe nuanţe, devin suite tot mai complexe, în timp ce pe dedesubt, voinţa care le generează se supune tot mai mult instinctului, tocmai din cauza acestei maladii contagioase – informatita cronică.

Fondul sonor alcătuit din discursuri politice despre legea Sharia, „zidul lui Trump”, Scientologie, culminează cu vocea Vioricăi Dăncilă care rostogoleşte cuvinte în gol despre nimic concret. Ritmurile diferă în funcţie de personalitatea vorbitorilor, însă, cadenţa fiecăruia în parte păstrează aceleaşi inflexiuni de la un capăt la celălalt al fragmentelor. Fie că o voce de bărbat tânăr şi carismatic apasă cu încredere pe consoane pentru a sublinia superioritatea dată de statutul său de iniţiat în religia noului mileniu, fie că o voce de femeie matură înmoaie vocalele pentru a părea cât mai „tânără mireasă, mamă cu amor” a unui întreg popor, ritmul impregnat discursurilor se transformă în adevărate şlagăre contemporane ce pot fi interpretate în mişcări fragmentate, scurte, legate fluid într-o imagine sugestivă. Andrea Gavriliu dansează în proză şi datorită concentrării sale, a expresivităţii chipului şi trupului său, te face să auzi muzica din spatele cuvintelor multe din discursurile care, deşi vorbesc despre altceva, spun acelaşi lucru.

Conceptul extrem de inteligent al spectacolului, acest drum în dublu sens pe care trupul şi mintea îl parcurg paralel din sensuri opuse îşi are şi gestusul emblematic. Un exerciţiu simplu de coordonare e folosit ca laitmotiv care cuprinde esenţa acestui tratament la care ne supunem de bunăvoie cu fiecare nouă linguriţă de informaţie pe care o savurăm cu plăcere. O pală bate uşor creştetul capului în timp ce cealaltă se roteşte pe abdomen. La fel digerăm şi noi nutreţul informatic care ne bate în cap la figurat aşa cum palma o face la propriu. Fără niciun inconvenient pe termen scurt, dar cu posibile cucuie pe termen lung. Şi nu e de mirare că stomacul se cam deranjează şi protestează prin crampe şi alte manifestări prea puţin elegante. Punctul culminant în care un spate superb, de sub o rochie chic se arcuieşte în penumbră pe un vas de toaletă emailat este expresia paradoxală a frumuseţii estetice a urâtului. O imagine artistică splendidă a unui act perfect grobian.

„Cataclisma” este un spectacol în care discursul artistic şi mesajul sunt feţele aceleiaşi medalii din material preţios. O idee bogată şi plină de sens e pusă în scenă prin mijloace simple, fără ostentaţii sau exagerări. Prea-plinul acestui spectacol este perfect dozat pentru a-l face relevant. Iar concentrarea neîntreruptă, umorul şi gândul limpede din spatele fiecărui gest exprimă rând cu rând mesajul care nu mai are nevoie de niciun caiet program.

Unteatru

„Cataclisma”

Concept, coregrafie, ilustrație muzicală și interpretare: Andrea Gavriliu
Scenografia: Alexandru Petre

Lumini și sunet: Paul Drăguș

Mulțumiri speciale: Gabi Costin

Fotocredit: Adi Bulboacă