Secolul XXI sau secolul post-adevărului. Două decenii încleștate de transformări care altfel ar fi durat milenii. Însă ne-am pripi, dacă am crede că suntem singurii care au trecut prin asta. O scurtă ocheadă în istoria omenirii și ne-am lămurit că nu suntem diferiți. Poate doar puțin. Dacă în trecut exista arma „din grai în grai”, ulterior cea a cernelii tipărite, acum există acest monstru care ni s-a prezentat ca cel mai bun prieten – internetul.
Nimic nou, nimic din ceea ce nu s-a mai scris. Ușor impresionați de prezența acestuia în viața noastră, aveam impresia că vom putea cunoaște Totul pe care mai și Faust credea că l-a găsit. Un șir de becuri aprinse și gata, știm. Gata cu romanele, cu poveștile, cu istoriile. Totul e SF, „internetul deține adevărul”, realitatea. Ceea ce este corect, cu o singură notă de subsol – subiecții suntem noi. În timp ce un roman istoric reprezintă pentru cineva realitatea unei decade, pentru altcineva e fals. Iar ceea ce pentru un altul un articol despre Vedeta X care merge la cumpărături este unicul adevăr de neatins, pentru altcineva este doar o minciună. Un upside down așa cum a fost de când a apărut Homo Sapiens încoace.
Întorcându-ne spre acum, anul 2020, spre arta care-și pierde din esența din care s-a născut, rătăcindu-și simțurile rând pe rând, îi mai rămâne vederea, dar și aceasta virtuală. Muzee prăfuite cu pardoseli care nu mai scârțâie sub pantoful agitat care vrea să vadă, să simtă. Săli de spectacole cu scaune neatinse. Săli de cinema cu mai puține pungi de Pop-Corn foșnind pe fundal. Click dreapta – full-screen – Play.
Apare însă un spectacol numit „Live” de Thomas Perle, în regia și scenografia lui Bobi Pricop. Ce ciudat și ce coincidență bizară – „Live” live; și totuși, nu e, este cât se poate de real. Spectacolul de la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, deși hibrid prin îmbinarea filmului și a TV-ului cu teatru este mai aproape de noi decât un spectacol de teatru filmat și pus pe site-urile media și de socializare, deoarece este gândit și construit în așa fel încât să nu trădeze momentul prezentului din teatru. Totodată, este deschis provocării mutării lumii în mediul online.
Astfel, actorii secției germane, împreună cu o echipă profesionistă în tot ce înseamnă construirea și manipularea unui astfel de proiect, ajung în casele noastre prin prezentarea a cinci povești simple, fără intenții și mesaje ascunse. Sunt tot oameni ca noi, puși în situații extrem de actuale, care trăiesc ca și noi dilema socială – realitate vs. fantastic; adevăr vs. post-adevăr.
Ori influencer român, ori maghiar. Termenul (de influencer) este deja cunoscut de toată lumea. Sunt și ei niște oameni, ca noi toți, de altfel, care au ales să-i „influențeze” pe alții în mai bine – ar zice ei, deși știm ce lungă este și această filosofie a binelui. Tot așa s-ar numi și personajul Ana, deținătoarea vologului Ana`s Kitchen, care de obicei își învăța fanii cum să gătească, ce rețete să mai pregătească soților, copiilor. Iar aceasta dintr-un simplu live, ca o mamă care este dezgustată de o altă mamă care-și abuza copilul în parc prin bătăi și înjurături, devine mama/ influencer-ul care vorbește ungurește – „dușmanii românului de moarte”. Și brusc Ana nu mai e iubită. Că noi așa am auzit de la bunicii stră-stră-bunicilor noștri că ungurii ne vor nouă țara. Și de atunci așa știm – că trebuie să-i urâm. „Ei nu sunt oameni, sunt maghiari”, ar spune urât unii. Căci noi, chiar și în acest moment știm doar că trebuie, nu știm și de ce.
De-o altă parte a ecranului avem românul la psiholog care, ce să vezi, și el este subapreciat la nivelul de – asistent social, culegător de roade prin țări calde. Vorbitor de limba germană, franceză, nu contează. Masterat sau doctor cu 2, 3 diplome și multă experiență în domeniu? La fel, nu contează. Și nu pentru că într-adevăr nu este bun de nimic, ci, pentru că, dacă așa i s-a spus, așa a ajuns să creadă. De teamă poate. Frica de a spune ce știi, a arăta ce gândești în favoarea sumelor mari pe muncă de sclavi, când în noi se dau războaie întregi.
Și plecăm în străinătate și ne uităm pe noi. Ajungem printre străini, cerșind îngrijire medicală din partea lor. Iar când mama e sunată că al său copil e internat într-un pat străin totul pare ireal la început. Farsă pentru bani, că așa se zice la televizor, sau chiar e adevărat? Nu știi. Și într-un fel nici nu contează. Copilul e parte din trupul tău și orice risc e asumat.
Obișnuim foarte des să ne îndrăgostim de fețe nu de suflete. Nu vedem decât superficial. Iar când ajungi să întâlnești pe cineva care e cu adevărat sincer, este probabil să nu-l fi văzut niciodată. Și să rămână doar așa un mister felul în care arată în realitate. Ca în cazul povești celor doi „gameri” care se cunosc prin prisma imaginii animate de pe serverul jocului. Și e de ajuns. Sinceritatea glasului dictează ce să simtă inima, nu zâmbetul înșelător. În unele cazuri – să nu ne gândim la celelalte cazuri mai puțin fericite.
Pe un alt picior de plai pun întrebarea: De câte ori nu am citit o știre falsă? De mai multe ori decât credem că am citit, căci și cele ce par adevărate sunt „mai” false decât celelalte și tot așa. Dar ce contează asta pentru presă? Pentru numere, pentru bani? Cercetează și nu crede. Vei deveni viral: „România e o țară cu peisaje superbe, dar am citit eu într-un articol că aici ar exista un preot care se ocupă de exorcizare, hai să fac un vlog despre asta.” Ce mai contează lucrurile frumoase, când poveștile mai puțin reale sunt mai interesante.
5 povești pe scurt. Fără să se lege într-un mod voit între ele, spectacolul „Live” este despre oameni ca noi. Nu este o lecție sau un mod de a pune „degetul pe rană”. Nu cred că trebuie privit din acest unghi, ci mai mult ca o actualitate. După cele cinci situații prezentate rămâne un sentiment, totuși, de așteptare. Ar mai putea urma încă doi, șase sau zeci de astfel de oameni ca noi. O imagine-mostră dintr-un ochi de pește.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Secția Germană – Scena Digitală
„Live” de Thomas Perle
Regia și spațiul scenic: Bobi Pricop
Muzică originală: Eduard Gabia
Director de imagine, sunet și montaj: Mihai Popa
Video design: Dan Basu
Asistență costume: Emőke Boldizsár
Operator montaj live: Ovidiu Coca
Cu: Johanna Adam, Yannick Becker, Emőke Boldizsár, Daniel Bucher, Anca Cipariu, Fabiola Petri, Daniel Plier și Valentin Späth
