Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, prilejuită de lansarea celor două numere ale revistei „Secolul 2” consacrate cunoscutului critic de teatru și scriitor George Banu.
Invitați, alături de acesta din urmă, vor fi Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Marina Constantinescu, critic și eseist, Mihai Măniuțiu, directorul Teatrului Național Cluj-Napoca, și Gabor Tompa, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Discuția va fi moderată de Sever Voinescu, redactor-șef al revistei „Dilema veche”. Organizatori sunt Alina Ledeanu, director al revistei „Secolul 21”, și Sofia Oprescu, redactor-șef al aceleiași publicații.
Prieteni, români sau francezi, vechi sau noi, oameni de teatru, din lumea literaturii sau a artelor plastice își mărturisesc în aceste două numere ale revistei „Secolul 21” gândurile și sentimentele despre relația de complicitate pe care o au cu George Banu. Au scris texte sau au oferit cadouri, poeme sau povestiri, imagini, desene… trasând astfel cercul prieteniei.
Cu această ocazie, revista „Secolul 21” și Institutul Francez din România organizează o masă rotundă dedicată artei și prieteniei, moderată de Sever Voinescu, redactor-șef la „Dilema veche”. Discuția se va concentra pe modul în care arta și prietenia interacționează, se îmbogățesc una pe cealaltă și, astfel, se desăvârșesc reciproc. De la prietenii comune la grupuri de prieteni, va fi dezbătut caracterul fecund al acestor legături emoționale, anunță un comunicat de presă.