O boare nefericită a venit ca vântul nenorocului dintr-o povestire columbiană şi ne-a separat pe fiecare în singurătatea fricilor lui. Sensul întâlnirilor a căpătat o dimensiune mai puţin practică şi mai multă încărcătură sentimentală; a fi împreună presupune dintr-odată un ghem de emoţii şi implicaţii şi repercusiuni şi mesaje şi sensuri alambicate. Întâlnirile aduc şi bucurie, şi risc, şi fragilitate, şi curaj şi amestecă răsucind ca pe un fus de speranţă toate reacţiile şi trăirile densificate, pe care apoi le ţesem într-un acoperământ în care ne învelim frica.

Întâlnirile se pot întâmpla şi în spirit. Am învăţat să ne bucurăm de frânturi de prezenţă şi am găsit resorturile organice pentru a simţi ce e dincolo de ecranele ce ne-au devenit a doua natură. Spectacolul „Piesă fără titlu/ Platonov” de A.P. Cehov, în regia lui Lev Dodin, difuzat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca a fost una dintre acele întâlniri care aduce linişte pentru o bună bucată de timp. A fost o întâlnire în forul personal, pe care să o pot pune de-o parte, scoţând-o din şirul constant de vizionări de teatru online.

Am apăsat play când era trecut de miezul nopţii cu gândul de a-mi satisface curiozitatea şi de a „răsfoi” spectacolul. Una din capcanele acestui nou mod de receptare a spectacolelor e această opţiune tentantă şi periculoasă de a-ţi personaliza experienţa zappând prin spectacol. Dar cum „diavolul tocmai în detalii se ascunde” e foarte posibil ca acest impuls de nerăbdare să te coste ratarea unei întâlniri. Cu gândul deja obosit şi intenţia de a adormi curând am început să privesc. Apoi să ascult. Secundele care se adunau în colţul din dreapta jos al ecranului îşi vedeau de durata lor sâcâitoare: 00:04, 00:05, 00:06…10:02, 10:03, 10:04…17:19, 17:20, 17:21…Treaba lor. Le-am abandonat curând.

Efectul de trezire la propriu şi la figurat a fost un catharsis în avans. Somnul s-a împrăştiat prin cameră, oboseala s-a topit şi atenţia a fost cucerită un asalt scurt şi hotărâtor. Ecranul mic al laptopului a devenit fereastră şi poartă – spre sala Teatrului Malâi din Sankt Petersburg de acum unsprezece ani şi spre viaţa de la o moşie rusească de şi mai de demult. Trei ore a durat călătoria mea prin gaura de iepure; asemeni unei Alice într-un wonderland pe care îl simţeam foarte personal, dar îl recunoşteam lucid ca pe un reper de valoare artistică.

Începând cu sonoritatea unei orchestre ad-hoc ce umple aerul cu acorduri de alămuri în contrapunct cu tragismul unui anti-erou de prisos, continuând cu un montaj supus ritmului interior al personajelor şi un decupaj care îţi arată ceea ce regizorul ştie că trebuie să vezi pentru a le înţelege pe aceste suflete chinuite de prea multă lene amestecată cu neputinţe de tot felul şi ajungând la spectacolul de pe scenă, totul respiră a perfecţiune. Un text nu foarte comod al lui Cehov, care nu are nici miza din „Livada de vişini”, nici duioşia din „Trei surori”, nici tensiunea din „Pescăruşul”, ci păstrează doar acea neputinţă fantomatică din „Unchiul Vanea” pe care o extinde şi peste sentimentele sleite în încercarea ultimă de a mai pune în mişcare vieţi deja trăite şi condamnate aprioric la decadenţă şi depresii.

Lev Dodin îi pune într-o lumină foarte caldă pe aceşti oameni fără destin. Îi scaldă la propriu în comoditatea propriilor eşecuri. Un mic lac în mijlocul scenei e locul în care iubirile şi băltesc şi aşteaptă să fie pescuite pentru a fi trăite de cei care au curajul de a plonja în adâncul lui. Pe un ponton de lemn se cântă la vioară şi violoncel în lumina ghirlandelor atârnate ca pentru o sărbătoare care celebrează trist fiecare destin neterminat. Fermecător, cu adevărat cuceritor prin acceptarea pacifistă a ratării sale, un bufon în costum alb de in, longilin şi agil, blând şi neputincios, Platonov-ul lui Serghei Kuryshev face acrobaţii printre bârnele şi stâlpii acestui foişor suspendat, la fel cum o face prin  propria viaţă şi printre cele ale femeilor cărora le încurcă sentimentele.

Şi se vorbeşte mult şi se filosofează şi se iubeşte declarativ şi cu pasiune şi se compune un tablou în clar obscur de mici reacţii şi priviri şi gesturi şi acorduri de coarde şi clipocitul unei ape şi paşi pe nisip şi veselă scumpă adusă ceremonios pe o faţă de masă albă impecabilă şi se jură şi se pun vieţi la dispoziţia unui om lipsit de voinţă, îndrăgostit iremediabil de viaţa pe care nu i se permite să o iubească în fiecare femeie. Corul celor patru prezenţe feminine, care îşi strigă într-o romanţă scrâşnită nevoia de iubire ca într-o litanie antică e momentul de graţie al unui spectacol prin care viaţa curge gâlgâind în fiecare replică. Nu există lungimi nejustificate, nu există „burţi” sau plictis. Totul e bogat, justificat, imprevizibil, calculat pentru a fi mereu interesant şi pentru a te purta din ce în ce mai în largul acestui fluid emoţionant al unor existenţe întretăiate la intersecţia suferinţei.

„Piesă fără titlu/ Platonov” în regia lui Lev Dodin a fost întâlnirea dintr-o noapte care a alungat somnul şi l-a înlocuit cu emoţia bucuriei de a recunoaşte un act artistic autentic. Măsura ideală, bogăţia de sensuri ale unor acţiuni spectaculoase, dar deloc stridente, sentimentul de firesc artistic în care nu se amestecă nimic civil, intensitatea jocului unei trupe de actori performantă, atmosfera creată cu răbdare şi sens de un regizor care nu se arată pe sine în spectacol, dar al cărui gând ordonează fiecare fir de păr şi de nisip din scenă – întregul acestui spectacol şi liniştea de dinăuntru şi din afară pe care o aşterne această întâlnire sunt felul teatrului de a ne spune: „Staţi liniştiţi, e în regulă, viaţa e frumoasă în continuare, merită, respiraţi şi găsiţi motive de bucurie!”.

Teatrul Malâi – Teatru al Europei (Sankt Petersburg, Rusia)

„Piesă fără titlu/ Platonov” de A. P. Cehov

Adaptare scenică şi regie: Lev Dodin
Scenografia: Alexey Porai-Koshits

Distribuţie:

Anna Voiniţeva: Tatyana Shestakova
Serghei Voiniţev, fiul ei vitreg: Oleg Dmitriev
Sofia, soția sa: Irina Tychinina
Mihail Platonov: Serghei Kuryshev
Saşa, soția sa: Maria Nikiforova
Maria Grekova: Elena Kalinina
Porfiri Glagoliev: Igor Ivanov
Kirill Glagoliev, fiul său: Oleg Gayanov
Abraham Vengherovici: Serghei Kozyrev
Timofei Bugrov: Alexander Zavyalov
Osip: Igor Cernievici
Modest: Alexey Devotchenko
Servitorii lui Voiniţev: Vladimir Seleznev, Vladimir Zakhariev, Oleg Ryazantsev, Danil Lavrenov, Vitaliy Pichik, Viktor Vassiliev, Konstantin Belodubrovsky, Viktor Gorodkov

Filmat pentru televiziune de către postul naţional de televiziune Culture, în 2009