Când suntem mici, suntem cei mai vulnerabili, dar și cei mai puternici oameni de pe pământ. E un paradox cum două forțe atât de puternice există în interiorul unor suflete de porțelan. Și totuși, este o furtună pe care trebuie să o calmezi, pentru a privi mai apoi pe fereastra care dă spre cămara unei inimi de copil. Așa am învăța și noi, adulții, cum mai e să fii mic. Uneori, poate, vom rămâne uimiți că-ntr-o cutie atât de fragilă nu sunt doar animale vorbitoare, zâne, ponei sau prinți. Sunt și ele, dar mai sunt și gânduri ascunse, dureri nevinovate care nu pot fi vindecate de niciun prieten imaginar. Dar e bine să fie pansate din timp, pentru a nu afecta rădăcinile care nici nu au crescut încă.

De aceea, unteatru pentru copii este puțin altfel decât teatrul cu marionete vorbitoare. În această căsuță cu povești putem să-i găsim un loc și spectacolului „A II-B” scris și regizat de Oana Răsuceanu, de la unteatru, deoarece poți cu siguranță să-ți așezi copilul într-o sâmbătă seara pe canapea și să-i arăți niște oameni puțin mai asemănători cu el și cu cine are să devină. Și, cu siguranță, te poți așeza și tu, părintele, lângă el, pentru a mușca puțin din cașcavalul puiului tău.

O fetiță pe nume Gabi ajunge să fie noua colegă din a II-a B, asta după ce mămica ei s-a îmbolnăvit și a ajuns undeva sus, unde ajunge și un lampion când este înălțat. Apoi, fetița care citește o carte de mai multe ori își face două prietene: Deea și Cătă. Și ar părea că sunt cele mai bune prietene care vorbesc despre poneiul Ghiță și micul Jimi toată ziua. Dar  pentru Cătă această colegă nouă reprezintă o teamă de-a ei – să nu fie cea mai bună, nici măcar din clasă, deoarece acasă, fratele cel mare este cel apreciat de părinți. Și astfel, toate sentimentele de invidie sunt descărcate pe cartea și cântecul colegei noi care sunt, de fapt, amintiri de la mama sa. Așa, în camera lui Gabi, cea care este apărată de „7 ani de ghinion” dacă-i calci pragul, devine fortăreață pentru a se apăra de oamenii din jur. Dar mereu există o a treia persoană – o cifră magică, care îndreaptă tot. Castelul cel roz al prieteniei este unificat la loc și este mai strașnic ca oricând, deoarece fiecare a învățat câte ceva din cele întâmplate.

Decorul foarte simplu format din dulapuri de bibliotecă, bibliorafturi și bănci de școală, semnat de Anca Lazăr, este unul mobil, care mută acțiunea când din camera copilei, când în clasa în care învață cele trei fetițe. De asemenea, de aceeași persoană sunt croite și costumele, care nu puteau fi altele, decât uniforme de școală. E cert, totuși, că spectacolul a fost construit pentru platforma cinematic unteatru, iar dacă spectacolul va deschide ușile și pentru un public în sală, mutările de decor vor trebui aranjate puțin mai inteligent, deoarece nu există funcția de cut în ochii spectatorului. Și, poate, o atenție mai mare pentru lucrurile mici, care par neimportante în recuzită – cum ar fi husa de telefon, fără telefon.

Micuța Gabi este jucată de actrița Nicoleta Lefter care cu inocența, dar și maturitatea unui copil de 8 ani reușește să dea valoare convenției de… om mare care joacă un copil. Nici chiar filmările prim-plan nu trădează emoția și reacția ei în raport cu situația dată. Dar prietena ei, Cătă, interpretată de Adina Andrei Lucaciu joacă perfect micul antagonist din această poveste. Atât vocea actriței, cât și energia, jocul unei fete din clasa a II-a care-și permite să vină cu telefonul la școală și să fie cea de care se teme toată clasa sunt lucruri pe care Adina le aduce în scenă și le face să fie foarte vii, foarte personale. Relația dintre cele două, dintre timiditatea primei și rebeliunea celei de-a doua, relevă diferența dintre oameni. Gelozia este un sentiment simțit înzecit în rândul copiilor mai mici, care nu primesc atenția necesară. Uneori, aceasta poate duce și la nefericitul bullying, prezent în unitățile de învățământ din întreaga lume.

Dar pentru că acesta este un spectacol pentru copii, din care aceștia trebuie să învețe ce să nu facă și cum să rezolve o situație, apare personajul actriței Irina Velcescu, care, ca un înger vindecător, își recunoaște teama și greșeala făcută. Ea este persoana care, deși se vrea altcineva, sfârșește prin a fi, de fapt, acea persoană bună, crescută de bunică, învățată să nu se mintă.

Andrei Barbu este cel care joacă rolul tatălui lui Gabi și pe cel al profesorului de engleză. În niciunul dintre roluri nu reușește să dea unicitate personajului pe care-l joacă sau să ofere puțin mai multă emoție, atașament față de fiica pe care trebuie să o crească singur. Astfel, rămâne doar o umbră a unui tată mereu fericit și atât. Deși intenția este să-i dea putere fiicei sale, acest lucru rămâne nerezolvat scenic, fiind, poate, adesea fals în relația pe care încearcă să o construiască cu Gabi. Aceleași lucruri fiind valabile și pentru rolul profesorului de engleză, care doar apare să dea o veste și atât.

Acestea fiind spuse, textul Oanei Răsuceanu reușește să surprindă frumos un cadru din viața acestor școlărițe. E un text sincer care descrie într-un mod puțin mai diferit o situație nu foarte nouă. Iar personajele sunt colorate și frumoase, la fel ca și culorile bibliorafturilor. E un curcubeu de sentimente, care, împreună cu muzica, te face, într-adevăr, să te simți puțin copil, mai ales la Festivalul lampioanelor, la care cele trei muze cântă și dansează împreună pentru prima oară în cinstea toamnei ce a sosit.

Spectacolul „a II-a B” e un spectacol al aducerii aminte, un copac de toamnă cu frunze ce cad și spun o poveste, în timp ce vântul șuierător cântă ceva cunoscut. Nu este doar un „a fost odată, ca niciodată…”, ci, poate, este mai mult un „există în lumea asta…”.

unteatru

„A II-a B” de Oana Răsuceanu
Regia: Oana Răsuceanu
Decor & Costume: Anca Lazăr
Muzica: Adrian Ionescu
Ilustrația muzicală: Cristian Niculescu
Sound & Video design: Luca Achim
Lighting design: Cristian Niculescu
Cu: Nicoleta Lefter, Adina Andrei Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu
Producător: Eugen Matei Lumezianu
Un spectacol produs de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă, Co-finanțat de AFCN