Joc de-a teatrul. Joc de-a viața

„O amiază senină, de iarnă… Gerul e aspru, zăpada scârțâie sub picioare și Nadenka mă ține de braț. Are cârlionții de la tâmple și pufușorul de deasupra buzelor acoperite cu o promoroacă argintie”… Cehov. „O mică glumă”.

Suntem la final de an 2020. Anul în care teatrul a existat doar prin mici insule de supraviețuire. Mici spații de refugiu care să păstreze pe mai departe iluzia… în așteptarea întoarcerii la o formă de normalitate. Teatrul nu va supraviețui în online, dar, pentru moment, online-ul e singura formă de supraviețuire.

Din această categorie a insulițelor pe care teatrul se refugiază face parte și producția „O mică glumă”, după A.P. Cehov, producție a Centrului Cultural Lumina, după o idee de Mirela Zeța, o producție destinată difuzării online. Un moment rupt din timp, rupt din timpuri, în care doi actori se joacă de-a viața și de-a teatrul, undeva, într-un colț de lume, într-un mic studio/ cabină de teatru, unde identitățile și poveștile se amestecă periculos și inocent.

Lumea povestirilor lui Cehov este fascinantă și încă insuficient exploatată în teatru. Actrița Mirela Zeța schimbă de astă dată rolul și, în calitate de regizor, se joacă „într-o scurtă povestire” de-a teatrul în teatru.

O încăpere care ar putea fi în aceeași măsură o cabină de la teatru sau o sufragerie în care doi actori/ doi iubiți/ doi foști iubiți se joacă de-a teatrul este spațiul unde se va întâmpla mica poveste. O poveste care începe simplu, ca-ntr-o glumă, ca-ntr-o cabină, între doi actori care au venit să repete textul…

Andreea Alexandrescu și Mircea Postelnicu alunecă încet dintr-o zonă într-alta a poveștii, glisează printre cuvinte, deschid o pistă, pentru ca apoi s-o închidă discret, se întorc, li se schimbă gesturile și privirile, din actorii care „dau replici” devin iubiții despărțiți de timp și de viață. Ca-n teatru…

O „mică glumă”, un mic moment de teatru în teatru, performance-ul gândit de Mirela Zeța are farmecul discret și delicat al universului lui Cehov. Ea intră, își scoate haina și începe să se macheze. Încep să-și dea replici, Nadenka și visurile ei, Nadenka și vântul care-i șoptește „te iubesc”, în timp ce sania aleargă, gluma ironică din ochii lui atunci când ea îi spune că-i place să se dea „așa” cu sania, tensiunea aceea a amorului care se înfiripă începe să se simtă în atmosferă, privirile încep să vorbească din ce în ce mai mult în acord cu cuvintele care o vreme n-au fost decât cuvinte goale, Nadenka începe să trăiască în ea, el începe să simtă tot mai puternic și iubirea, și neputința și apoi, dintr-odată, prăbușiți pe două fotolii, cu hainele pe ei, gata de plecare, dar neplecând niciodată, te lasă să simți toți anii care s-au scurs și pe care i-au pierdut.

Dacă sunt doi actori care încet, încet descoperă lumea în care intră sau dacă sunt doi iubiți care se joacă de-a teatrul într-o după-amiază rămâne secretul lor. Dar spectacolul online „O mică glumă” ar putea fi un frumos răspuns la întrebarea „cum descoperi un personaj”.