Teatrul Dramaturgilor Români ne invită să rămânem „Conectați la cultură. O stagiune online”. Programul astfel intitulat cuprinde nouă proiecte ce vor fi prezentate în premieră, pe paginile social media ale teatrului.
Astfel, vor fi la dispoziția publicului înregistrările a două spectacole recent adăugate repertoriului. Miercuri, 30 decembrie, la ora 19:00, Teatrul Dramaturgilor Români prezintă în premieră un spectacol de Alexa Visarion: „Nocturnele lu’ Leonida” – scenariu teatral de Alexa Visarion după opera lui I.L. Caragiale, cu Marian Râlea, Rodica Mandache, Amelia Ursu, scenografia Viorica Petrovici.
De asemenea, „Povestea personajelor mele…” este o reprezentare a unui text propriu, propus de regizoarea și scenarista Iris Spiridon, în interpretarea actorilor Șerban Gomoi, Conrad Mericoffer, Andreea Bibiri, Rodica Ionescu, Alexandru Voicu.
Întregind stagiunea de pe ecrane, cele șapte monodrame desemnate câștigătoare în concursul de creație teatrală și literară organizat în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și Biblioteca Metropolitană București, vor lua forma unor spectacole scurte, gândite și interpretate de actori cu experiență și de artiști aflați la început de carieră. Textele premiate dezvăluie diferite fațete ale existenței marcate de singurătate ori însingurare, punând în lumină problematica funcționării în societate în urma retrasării limitelor tolerate în relația cu ceilalți și, uneori, în relația cu sine.
Aspectele inedite și comice ale distanțării vor fi relevate de actorul Adi Gheo în „Domnul Popescu de la cinci” de Bogdan Hrib, prima monodramă ce va fi publicată marți, 29 decembrie, ora 19:00, pe canalul de YouTube al teatrului.
Pe fondul crizei acute generate de pandemie, Teatrul Dramaturgilor Români le propune iubitorilor de teatru să rămână conectați, cu promisiunea regăsirii vindecătoare în povestea colectivă, tragicomică, a distanțării.