Este „băiatul rău” al baletului, scriu întruna ziarele, poate uitând că baletul a mai avut destui „băieți răi”. Așa că și-a zis că o să arate că e băiatul „cel mai rău”. Este „urmașul lui Rudolf Nureev”. Este ucraineanul zburător care, deși se apropie de treizeci de ani, nu se cumințește deloc. Dimpotrivă. Este balerinul acela care dansează ca nimeni altul, cu Vladimir Putin tatuat foarte vizibil pe piept. Și câteodată, au comentat mai mulți cronicari, totuși uită să facă balet pe scenă, când „demonii interiori” pun stăpânire pe el. Numele lui este Serghei Polunin.
Încă un „copil teribil” deja prins în pânza de păianjen deloc primitoare a baletului. Un „copil teribil” care pare, care ar vrea, să se trezească dintr-un somn tulbure și să se întoarcă la dans.
Deja director artistic la o școală de balet din Sevastopol, după ce a primit cetățenie rusă, pregătește intens Project Polunin, gata să se dedice formării viitorilor artiști. Viitorul apropiat include și o vizită în Israel. Luna aceasta, la Tel Aviv și la Haifa, va dansa „Sacré”, spectacolul coregrafiat special pentru el de japonezul Yuka Oishi, pornind de la povestea lui Vaslav Nijinski, la care, de altfel, e greu să nu te gândești când citești unele comentarii și declarații ale lui Polunin. Acesta a mărturisit pentru „The Jerusalem Post” că așteaptă cu nerăbdare reacția publicului israelian și că a fi pe scenă, unde nu totul se poate explica, este dincolo de formule, calcule și anticipări: „Eu nu mă pregătesc cu adevărat. Pentru mine, cel mai important e să intru pe scenă. Nu e vorba de repetiții, despre cum gândești și cum te pregătești. E vorba despre a intra în scenă și magia se întâmplă. Nu știu ce urmează să se întâmple. E nou și pentru dumnevoastră, și pentru mine. Poate fi o prestație tristă. Ar putea fi mai înălțătoare. Ar putea fi mai minimalistă, mai energică, mai nebună. Dar asta nu descopăr decât atunci când sunt pe scenă”.
S-a întors pe scenă, și nu pe una oarecare, ci la Arena di Verona, unde pe 26 august a avut loc premiera cu „Romeo și Julieta”, unde coregrafia e semnată de Johan Kobborg și unde o are parteneră pe celebra Alina Cojocaru. Nu este deloc un Romeo romantic, căci „romantic” are o doză mare de sirop, iar lui Polunin nu-i place siropul în artă. „Rolul ăsta l-am privit întotdeauna din exterior, ca și cum Romeo ar fi cineva cu care nu pot comunica. Nu întâmplător nu l-am dansat niciodată”, a explicat artistul pentru ediția italiană a revistei „Vogue”, amintind că a plecat de la Royal Ballet de la Londra cu zece zile înainte să debuteze în „Romeo și Julieta” și adăugând: „Romeo o să fie în noul spectacol ca mine, o să-l interpretez în felul meu. Sigur o să fie pătimaș. Ca om și ca artist, m-am lăsat întotdeauna călăuzit de patimi”.
Patimile nu numai că nu l-au ocolit, ci prea l-au frecventat pe Serghei Polunin, ajuns foarte devreme într-o lume necruțătoare a baletului de top. Și-au făcut din el un teren de luptă, căci mai multe laturi se înfruntă în balerinul acesta firav, al cărui prezent criticii nu-l văd deloc cu ochi buni, evaluându-i prestațiile recente cu doar o stea sau două și taxându-l pentru vedetism, care a ajuns să se vadă pe scenă. Un lucru e clar: nimic cuminte, nimic călduț, nimic temperat și nicio formă de echilibru în parcursul artistului, în care dorința de a fi sincer se luptă cu nevoia de a fi „ca lumea”, căci altfel nu prea se poate.
Imagine dn spectacolul „Rasputin”
„Eu nu vreau să fiu ca toată lumea și aș vrea să gândesc mai departe în felul meu, dar fără să fiu considerat un om rău pentru asta”, a subliniat din nou artistul înainte de premiera din Italia cu „Romeo și Julieta”, trimițând din nou la episodul cel mai recent și cel mai dur din cariera sa și încercând să explice că a fost acuzat pe nedrept că a făcut afirmații sexiste și homofobe în spațiul public.
De altfel, un grup susținând drepturile omului i-a cerut primarului din Verona să anuleze noul spectacol tocmai din cauza participării lui Polunin. Circolo Pink, organizație LGBT înființată în Italia în 1985, a susțint că balerinul rus este „fără îndoială un artist de amploare, dar, în același timp și fără îndoială, un fundamentalist”, drept care noua sa creație nu trebuie să ajungă la public. „Cred că un artist internațional de talia lui Polunin ar trebui judecat pentru arta lui”, a răspuns primarul Gianmarco Mazzi, membru al partidului Forza Italia al lui Berlusconi, citat de ziarul „Corriere della Sera”.
Privind acum spre trecutul recent, trebuie să amintim că, în mai 2019, la Moscova, a avut loc premiera spectacolului „Rasputin”, cu Serghei Polunin în rolul titular, într-un fel o încercare de a reveni pe traseul artistic. Încă o poveste cu demoni întunecați, dar o poveste despre un om care și-a dorit înainte de toate să vindece alți oameni, punctează artistul. „Rasputin” a ajuns repede la Londra, orașul din care balerinul pleca furios în urmă cu câțiva ani, orașul acela în care spunea că și-a pierdut bucuria și, dacă nu și-o va regăsi, va muri ca artist, orașul acela în care a urcat cel mai sus, dar în care a simțit cel mai bine gustul foarte amar al succesului. Iar acum, în 2019, când fiul cel obraznic și „nerecunoscător” s-a întors, ecourile n-au fost entuziaste, comentatorii criticându-l pentru prestații neconvingătoare, incoerente, lipsite de strălucire.
Iar lipsa de strălucire nu i se poate ierta artistului, așa cum nu i s-au iertat nici altele în cei, să zicem, aproape zece ani de când a atras atenția asupra calităților sale artistice ieșite din comun. Mergând pe fir înapoi, trebuie să amintim că, în ianuarie 2019, Opera din Paris și-a retras oferta pentru Serghei Polunin, care trebuia să danseze, în februarie, în „Lacul lebedelor”, motivându-se că, deși artistul, care trebuia să facă acolo rolul Prințul Siegfried ca „homosexual reprimat”, este cel mai mare dansator al generației sale, afirmațiile sale publice „nu respectă valorile trupei”.
Care au fost respectivele afirmații publice știe lumea întreagă, căci știrea a făcut înconjurul lumii, accelerând un moment de declin evident în cariera balerinul care, la douăzeci de ani, devenea cel mai tânăr prim-balerin pe care l-a avut vreodată Royal Ballet, pentru ca peste numai doi ani să demisioneze, preferând să evolueze ca artist independent și intrând, evident, într-o nouă etapă. Asta, după ce inițial și-a șocat fanii, anunțându-i că pune punct carierei de balerin, deși avea doar douăzeci și trei de ani. Sexism, homofobie și, în plus, discriminare a persoanelor supraponderale – acestea au fost acuzele care au generat momentul critic din parcursul lui Polunin, care nu e străin nici de abuzul de alcool sau de droguri.
„Băiatul cel rău” care a început să danseze la trei ani, în joacă, plictisindu-se de gimnastică, și la treisprezece ani s-a mutat cu mama la Londra, să facă dans de performanță, a avut o traiectorie „meteoritică”, spun cunoscătorii, și a ajuns „prea rău pentru balet” în câțiva ani, după ce a făcut și modelling, și ceva actorie. „Îmbătrânesc. Dar asta înseamnă și că te întărești în anumite privințe și ai mai multă sevă. E o conversație interesantă cu propriul tău corp”, spunea Polunin în urmă cu câteva luni, după primele reprezentații cu „Rasputin”.
Steaua lui apune devreme, tot insinuează pesimist publicul de specialitate, pe măsură ce publicul larg al artistului, devine, de fapt, din ce în ce mai larg. „White Crow” și „Murder on the Orient Extress” sunt două filme în care Polunin a jucat, atrăgând și așa atenția, iar „Passion Simple” este un film francez în care spectatorii îl vor putea vedea în curând. Măcar o parte din cele 27 de milioane de oameni care s-au uitat pe Youtube la „Take Me to the Church”, videoclipul filmat acum cinci ani în Hawaii pe muzica lui Hozier, regizat de David LaChapelle, care i-a adus o mulțime de admiratori noi…
Energie, erotism, disperare – iată ce ar transmite această prestație a artistului care a descoperit, cum el însuși spunea, că poate să facă mai mult decât dans și asta ar și vrea.
Câștigător a numeroase distincții din lumea dansului, Serghei Polunin merge, în ciuda scepticilor, mai departe. Cu excentricitățile lui, cu renunțările lui (de mai multe ori a renunțat la roluri în ultima clipă), cu infantilismul lui, cu teribilismul lui și, spuneam, cu ieșirile lui violente și cu Putin tatuat pe piept. La Scala din Milano, la Balșoi Teatr, la Bayerisches Staatsballet, unde a dansat de multe ori în ultimii ani, sperăm să ne aștepte de-acum, când a intrat într-o nouă vârstă, cu toată fascinația pe care o poate exercita, cu toată tehnica lui de nivel și cu toată poezia indispensabilă baletului. Mai ales că acum e unul dintre acele rare momentele când în el nu se dă o luptă, dacă e să-l credem. Acum marea s-a mai liniștit, iar liniștea poate aduce enorm pentru creație. Tot „Rasputin” i-a dat ocazia să conștientizeze ceva important: „Acum, pentru prima dată, nu sunt într-o luptă cu dansul. Mă simt în largul meu cu el. Simt polarități înăuntrul meu, îngeri și demoni, alb și negru. Depinde pe ce drum vrei s-o iei.”
