„Să vorbesc cu tine”, o comedie plină de speranță despre iubire, cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, va fi difuzată live online de pe scena Teatrelli pe 24 februarie.
„O rază de lumină într-un timp zbuciumat”, un spectacol plin de iubire și de optimism, „Să vorbesc cu tine” pe textul cunoscutei Ana-Maria Bamberger, cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu în rolurile principale, va fi difuzat în regim de live streaming pe 24 februarie, de la ora 19.00, pe platforma Streamerse (link https://streamerse.net/event/sa-vorbesc-cu-tine).
Un spectacol work in progress conceput de Antoaneta Cojocaru, în care actrița joacă alături de soțul ei, bas-baritonul și actorul Daniel Pascariu, o producție CREART/Teatrelli, „Să vorbesc cu tine” propune publicului o adevărată desfășurare de forțe cu momente de dans, „un spectacol luminos, organic, expresiv, sensibil, melodios, plin de fantezie, ritmat, cu o chimie minunată” (Ana-Maria Bamberger). Despre textul spectacolului, presa franceză apreciază că are „multă inteligență, navigând între diferite genuri: comedia clasică, comedia de situație, în spatele cărora se ascunde o scriere cu tonuri psihanalitice”.
Personajele principale ale poveștii sunt Nina (Antoaneta Cojocaru) și Patrick (Daniel Pascariu), doi îndrăgostiți care reprezintă două tipologii diferite: cei doi aduc față în față sub ochii spectatorilor, cu emoție și umor, tocmai binomul fericire-nefericire din jocul dragostei, se încurcă în firele telefoanelor, se caută și se găsesc, se pierd și se regăsesc.
„Cred că avem nevoie cu toții în perioada aceasta de ceva comic și spumos, de ceva care să ne aducă un strop de lumină și de bucurie.”, mărturisește actrița Antoaneta Cojocaru.
„Să vorbesc cu tine” a avut premiera românească online la Teatrelli în luna iulie 2020, după o primă montare internațională la Paris, în 2018, fiind apoi prezentat și live publicului sub formă de spectacol work in progress la Grădina cu Filme Cinema & More și Caro Cultura.
Biletele se pot achiziționa la: https://streamerse.net/event/sa-vorbesc-cu-tine.