Timpul nu e doar durata care se scurge în ritmul măsurat de ceasuri şi clepsidre. Ne mulţumim să numărăm minutele care trec mereu în acelaşi sens, egale. Timpul ca reper e destul de lipsit de imaginaţie. Contorizează vieţi care se consumă şi cam atât. Dar e mai mult decât un funcţionar plictisit care ne face pontajul. Timpul poate fi şi companion de nădejde pe acest drum al sorţii care nu merge inevitabil într-o singură direcţie. Mai stă şi în loc din când în când. Câteodată e şi melancolic şi te duce într-un de demult pe care îl credeai uitat. Timpul e regizorul vieţilor noastre. Şi e foarte subtil; nu dă indicaţii, nu îţi arată cum să joci. Pur şi simplu te pune în situaţie. Şi tu joci rolul pe care ţi-l scrie el.

În spectacolul „Grand Hotel Pasărea Retro” în regia lui Radu Afrim de la Teatrul Naţional Târgu Mureş Compania „Tompa Miklós” timpul e cimentat în cărămizile unui bloc. Spaţiul e cel care se schimbă, se modernizează, locatarii sunt alţii, anii trec, dar timpul rămâne, parcă, acelaşi. Construit pe aceeaşi structură a spectacolului „Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte”, această revizitare peste timp a trecutului devenit prezent pare o continuare firească; dacă în primul spectacol părea un ever lasting story pe care l-ai fi privit bucuros şi după căderea cortinei, această revenire în blocul transformat în hotel pare că reia povestea de unde a lăsat-o, chiar dacă au trecut câteva zeci de ani.

Acţiunea din 2020 are parfumul şi ritmul celei din anii ’70. Măştile din timpul pandemiei şigadgeturile pomenite doar de câteva ori sunt singurele ancore ce fixează timpul convenţional. Altfel, personajele, culorile, texturile, ritmurile, întreaga atmosferă pare a fi neschimbată. În acest timp continuu oamenii se schimbă, dar locul rămâne personajul central – un martor omniscient al tristeţilor mereu aceleaşi, dar mereu ale altor persoane.

📸 Bereczky Sándor | https://bereczky.ro

Deşi continuările sunt mai mereu mai puţin reuşite decât succesul iniţial, această continuare părea cumva necesară. Ţi se face dor de acest loc-timp pe care îl revizitezi împreună cu Mioara (Erzsébet B. Fülöp), scriitoarea care se întâlneşte cu ea însăşi pentru a păstra în pagină povestea unor personaje cu vieţi aproape ratate. Poezia personală, emoţionantă, căptuşită cu umor protector şi încâlcită în fire suprarealiste e punctul fix în jurul căreia gravitează aceşti oameni bizari; caricaturi duioase ale unor vieţi trăite în aşteptare şi irosite între două speranţe. Replicile combină în stilul original şi autentic al lui Radu Afrim banalul unui cotidian alcătuit din multe detalii cu universul oniric al unui topos interior contorsionat, melancolic, profund şi dornic de orice urmă de iubire. De la videochatista cu suflet bun până la copilul-bătrân, de la baba care întinereşte când se îmbracă în rochia ei tip Sue Ellen până la fraţii gemeni care cântă pe două voci, fiecare personaj-arhetip al acestui univers bogat şi creativ e un indiciu pe care autorul lor îl desenează pe harta sufletului său creativ.

Ritmul variat, susţinut mereu de acordurile unui univers sonor bogat, în care sunetele par suspendate undeva la ultimul etaj al blocului devenit hotel, e accidentat cu gag-uri, cu inserturi muzical-coregrafice; tehnica împrumutată din arta asamblării colajelor face ca parcursul vizinării acestui spectacol să semene cu binging-ul unui serial. Episod după episod, rămâi continuu mirat şi curios de ce se mai poate întâmpla mai departe. Şi se aprind elumina într-un alt apartament şi mai afli încă un colţ dintr-o poveste casnică aproape fantastică. Această notă de „nu există aşa ceva”, contrarierea continuă în faţa situaţiilor fie absurde, fie hilare, fie de-a dreptul imposibile, are o savoare care te ţine în poveste. Liantul dintre situaţiile excentrice e această familiaritate paradoxală; ai impresia că îi recunoşti pe fiecare în parte şi identifici similitudini cu o realitate citadină verosimilă, pentru ca apoi să te pierzi printre poveştile spumoase şi abracadabrante. E o experienţă inedită şi reconfortantă această stare de neîncredere şi fascinaţie paradoxală.

Întreaga trupă de actori se pliază pe această atmosferă a unei realităţi ficţionale în care e foarte firesc să poţi întoarce timpul învârtind în sens invers acele ceasului de perete. Foarte energici fără a deveni ostantativi, cu un simţ exact al debitului şi al pauzelor, concentraţi şi fără momente „civile”, fiecare controlează cu măsură doza tuşelor groase şi păstrează caricatura în zona calităţii artistice. Csaba László (Szilveszter Zita) şi Balázs Varga (Idecsi Amaryll) construiesc două roluri în travesti în care echilibrul, umorul, auto-ironia şi emoţia sunt cuvintele cheie ale reuşitei lor. Ernő Galló (Szilveszter Aladár) are o intensitate controlată, care poartă emoţie şi sinceritate, iar Erzsébet B. Fülöp (Mioara) are acea prezenţă nobilă, charisma demnă care exprimă doar vârfurile icebergurilor sufleteşti ale unui personaj pe care îl simţi bogat interior.

📸 Bereczky Sándor | https://bereczky.ro

„Grand Hotel Pasărea Retro” e un spectacol care te duce acasă. Eşti şi tu un fiu venit de departe în oraşul natal pe care te bucuri şi te întristezi să îl regăseşi la fel. Oamenii sunt alţii, dar timpul pare că a încremenit între cărămizile clădirilor. Şi când pare că începe să curgă şi să treacă, nu trebuie să faci altceva decât să învârţi în sens invers acele ceasului de perete.

Teatrul Naţional Târgu Mureş Compania „Tompa Miklós”

„Grand Hotel Pasărea Retro”

Regia: Radu Afrim

Scenograf: Irina Moscu

Asistent scenografie: Kató Huszár

Asistent regizor: Bea Fülöp

Compozitor: Csaba Boros

Sunet: Oláh Vince

Lumini: Koszta Nimród

Proiecție: Trucza Samu

Live streaming: Sebesi Sándor

Regizor tehnic: Szakács László

Distribuție:

MIOARA – Sebesi Borbála

MIOARA – B. Fülöp Erzsébet

SZILVESZTER ALADÁR – Galló Ernő

SZILVESZTER ZITA – László Csaba

ZÁGONI TERÉZ – Berekméri Katalin

PIANIST- Boros Csaba

IDECSI AMARYLL – Varga Balázs

JUHÁSZ BENJAMIN – Bokor Barna

JUHÁSZ NÁTHÁNAEL – Meszesi Oszkár

SESSERMAN LUIGI POP, POLIȚIST – Ördög Miklós Levente

SZAPPANOS VILMOS – Bartha László Zsolt

SZAPPANOS NIKOLETTE – Nagy Dorottya

LADÁNYI ÁGOTA, FEMEIE DE SERVICIU – Kádár Noémi

SOSIA LUI LADÁNYI ÁGOTA – Tóth Katalin

MOSTIS KAROLIN – Fülöp Bea

PÉTER, BĂRBAT – Nagy Péter

FIUL / BUNICA LUI NENE MUREȘAN – Szakács László