Pe 27 martie este Ziua Mondială a Teatrului. O zi aleasă aproape întâmplător. Și fiecare dintre noi se raportează la ea diferit… Contează doar că există. Iar pentru mulți e cert că teatrul a devenit mai mult decât o profesie, a devenit o casă, iar cei ce-i calcă pragul, o altfel de familie.
Teatrele, chiar dacă n-au putut sărbători cum o făceau până nu de mult, au încercat să nu lase, totuși, să treacă această zi nemarcată. Evenimentul „Întâlnire în două acte – O radiografie a excelenței în teatru”, organizat de Teatrul Bulandra în parteneriat cu UNATC, a însemnat, pe de o parte, o cunoaștere a studenților din anul I la actorie, iar pe de alta, o deschidere din partea actorilor seniori ai teatrului: Virgil Ogășanu și Victor Rebengiuc. Discuțiile și întrebările studenților au fost moderate de omul de teatru Lia Bugnar.
Așezați în mod corespunzător acestei perioade, pe scena Sălii „Toma Caragiu” – într-un colț, studenții, pe un ecran (în primul act) și în sală (în cel de-al doilea act), actorii. 10 studenți și o singură întrebare de fiecare. Fără experiență și panicați în privința viitorului, aceștia au pus întrebări… Ce? Curiozități. Nu ai cum să ai în fața ta un om care cunoaște scena de cinci decenii și să nu vrei să afli cum a reușit, ce crede despre sau ce gândește când, ori de ce a ales ce a ales, fie când a decis să… Li s-a și răspuns uneori mai mult decât au cerut, alteori mai puțin optimist decât au sperat, dar important este că au plecat îngândurați, dar și cu o amintire care, cumva, o să conteze pentru ei.
Primul act: Virgil Ogășanu
„Este distribuibil în orice – Ivan cel foarte Groaznic; în Hamlet; în Romeo; în Arlecchino, el este Arlecchino; în orice escroc; în Revizorul; și în, evident, „Idiotul” de Dostoievski.”(spune doamna Sanda Manu despre actor, într-o conversație la telefon cu Lia Bugnar)
Virgil Ogășanu este actor al Teatrului Bulandra încă din anul 1965. Le-a povestit studenților cum el a ajuns la acest teatru la invitația domnului Ciulei, până atunci considerând acest loc – „un teatru greu”, în care părea imposibil că ar putea intra sau că i s-ar potrivi. Destinul, ori norocul, după cum spune actorul, i-a surâs încă de la primii pași de la absolvirea facultății, având ocazia să joace la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, învățând încă de tânăr de la marii regizori.
În rândul poveștilor din timpul studenției ar intra și momentul în care frica și neîncrederea l-au luat la întrebări pe maestrul de azi despre ce înseamnă actoria. Acum răspunde simplu: doar dacă ești un împătimit poți face această profesie (nu este o meserie, ci o creație). Ce poate fi mai frumos decât să stai cu publicul de vorbă în fiecare seară?”
O altă curiozitate a fost despre procesul actorului de a ajunge la rol, de a-și cunoaște personajul, lucru pe care studenții de-abia îl descoperă. Însă, tot în studenție i-a aflat răspunsul și domnul Virgil Ogășanu prin exercițiul impus de doamna profesor de actorie Beate Fredanov de a „citi oamenii”. Prin studierea oamenilor din jur, a gesturilor, a vorbelor, prin stimularea imaginației, dar și prin intuiție te poți apropria ușor, ușor de rol. Dar, pe lângă asta, actorul îi îndeamnă să se și documenteze, să citească, să descopere lumea personajului. Dar chiar și cu aceste sfaturi, ca student, viitor actor, trebuie să muncești mereu și să începi fiecare rol de la 0.
Un alt student e curios dacă există o rețetă în actorie, iar răspunsul e cât se poate de sincer: „eu am avut noroc”. Poate pentru că vremurile erau diferite sau pentru că talentul era altul, cine știe. Dar dacă e să caute rețete, îl sfătuiește să-i privească, să-i studieze pe cei din urmă, pe marii actori, și să-și propună să-i depășească. Iar în al doilea rând, să aibă grijă de corpul lui.
Cu filmul nu pare că a fost prea bun prieten, iar la întrebarea: Ce v-a ajutat cel mai mult – filmul sau teatrul?; actorul spune că preferă teatrul, deoarece filmul este „mașină peste mașină”, iar acesta i se pare că nu i s-a potrivit firii lui. Colaborările pentru film au fost făcute doar cu regizori-prieteni, care-l rugau să joace.
De altfel, Virgil Ogășanu le mai povestește studenților despre importanța răbdării în așteptarea rolurilor, spunând că: „am fost pregătit să aștept, nu m-am băgat decât în lucruri în care am crezut.” El nu consideră că există roluri preferate, mari sau mici, ci doar roluri pe care trebuie să le faci, dar pe care ai dreptul să le refuzi dacă consideri că există altcineva care ar putea să le facă mai bine. Dar acest respect între actori se poate găsi doar într-un teatru de echipă, un teatru bun, fiind un teatru în care actorii joacă bine, după cum spune actorul.
„Câte ciorne nu rupe un poet înainte ca poezia să fie gata?”, este răspunsul dat la întrebare: În cariera dvs. ați avut momente în care v-ați îndoit, nu v-ați crezut apt? Este normal și firesc să existe îndoieli în această meserie, după cum mărturisește artistul: „În facultate, când nu vă vor ieși lucrurile la început, nu renunțați, face parte din această profesie. A nu renunța este obligatoriu, a da cu capul de pereți este obligatoriu, iar reușita este sublimă. Dar îndoiala face parte din această profesie și e și bine să fie așa. Să nu ți se pară că dai din degete și gata. Nu. Este o muncă îngrozitoare.”
Într-un final, nici un actor de azi denumit „mare”, nu ar fi reușit fără profesorii „cu un bagaj în spate” și care le-au insuflat studenților încredere și le-au dat sfaturi pe care și le amintesc și în prezent. Însă, dacă domnul Virgil Ogășanu ar fi avut de ales azi să dea la Facultatea de Teatru, asemenea studenților din fața lui, acesta răspunde că s-ar mai fi gândit odată. Pesemne că nu este ușor și doar dacă iubești această profesie poți rezista.
Al doilea act, în două tablouri: Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț
„Rebe e veșnicul stăpân al scenei. E putere. Lipsește decorul, lipsește distribuția, el vine și-ți ține o sală o oră și pe urmă, lumea nu mai vrea să plece. Un dat foarte rar unui actor – captatio benevolentiae, dar el nu captează bunăvoința, el vrăjește stăpânind. Aș merge cu el la război, aș merge în tranșee cu el și aș merge într-o hoinăreală cu el. E masculinitate, e șeful cetății, e înțeleptul, e cel care știe jurământul tribului. Nu-l atinge flateria și nu că nu-l atinge, chiar îl irită.” (spunea tot doamna Sanda Manu, despre Victor Rebengiuc)
Și evident că a fost iritat și de acest compliment, spunând că nu suportă să fie lăudat pentru că nu știe cum să reacționeze, crezând că mereu poate mai bine. Tot cu modestie, Victor Rebengiuc, cel mai vechi angajat al Teatrului Bulandra (din 1957), intră în rolul de „profesor” și le răspunde cât mai sincer studenților-actori la întrebările pregătite și alese cu mare interes. Deși sunt lucruri pe care, poate, le-ai fi putut afla despre actor și altfel, probabil că nu ar fi fost reținute la fel de bine, precum vor fi acum, după această experiență avută pe viu, cu actorul.
Iar pentru că este o zi specială, domnul Rebengiuc s-a gândit să le ofere încă un dar viitorilor actori, și anume – doamna Mariana Mihuț, care a venit să-l însoțească, din dorința de a sta de vorbă cu studenții, spunând că și ea este „o veșnică studentă”; iar despre ea, vorbește tot doamna Sanda Manu, într-un dialog cu Lia Bugnar, desfășurat înainte ca întâlnirea din sală să aibă loc:
„Locomotivă. Furnal. Forță. Nu poți să stai neaprins lângă ea, pentru că te arde, te spulberă. Extrem de proteică și vulnerabilă. Naște, naște, dă. Nu creează decât după ce trece prin criză. Își creează crizele. Totul trebuie să o coste, nimic nu e gratis. Și fecioară. Veșnic fecioară.”
Astfel, doi oameni veșnic în căutare, două persoane cu multe povești se deschid tuturor întrebărilor, onest și didactic. O primă întrebare a fost – cum de ați ales teatrul și ce experiență ați avut la admitere? Destul de mulți actori nu se gândesc prima dată că vor să se facă actori, ci acest lucru vine fie de la un sfat, cum a fost cazul domnului Rebengiuc, fie din destin și dorință, cum a fost cazul doamnei Mihuț. Profesorii pe care i-au avut ambii actori au însemnat enorm, fie că nu s-au înțeles sau iubit din prima, cum a fost cazului lui Victor Rebengiuc cu doamna profesor Aura Buzescu care, povestește actorul: „în anul I urla la mine, îmi cerea economie de mijloace, nu te mai strâmba!”, dar ulterior relația lor de profesor-student a devenit una solidă și un punct de plecare solid pentru cariera ce avea să vină.
Precum a fost și cazul actorului Virgil Ogășanu, viața de după admitere promitea multe, având oportunități încă de pe atunci să lucreze în teatre, fie că erau din provincie la început. Victor Rebengiuc își începe cariera de tânăr actor la Craiova, sub îndrumarea lui Vlad Mugur, iar Mariana Mihuț, rămâne în București, jucând nouă spectacole pe săptămână la Teatrul Giulești (actualul Teatru Odeon).
Frica a existat și în cel mai încrezător om, iar acest lucru a fost valabil și pentru cei doi actori: „Am simțit frica, dar am mers înainte.” Deși totul pare perfect la suprafață, frica de a nu fi convingător sau aproape de personaj a pus la încercare câteva sentimente și emoții în cariera celor doi, dar acest lucru a făcut ca iubirea pentru teatru să devină mai mare. Iar ca o lecție după 64 de ani de profesie, Victor Rebengiuc le spune studenților-actori: „Nu trebuie să fii niciodată mulțumit de ceea ce faci și să încerci să faci mai bine decât ai făcut până în momentul acela. Să te străduiești să scoți mai mult din tine decât ai scos până acum. Asta a fost, de fapt, bucuria mea de a face teatru. Am vrut să câștig cu fiecare rol o treaptă.”
Un alt student îl roagă pe maestru să-i spună ce sfaturi le-ar putea da pentru asumarea unui rol, însă acesta răspunde simplu – „nu există așa ceva”. Rolul e peste tot, zboară, iar tu singur trebuie să-i găsești cheia, împreună cu regizorul. De asemenea, au fost întrebați dacă au avut un principiu ori o lege pe care nu și-au permis să o încalce, iar întâmplător amândoi au avut aceeași lege: „Iubește arta din tine, ci nu pe tine în artă!”, idee de căpătâi a carierei celor doi și sfat pentru cei tineri.
De asemenea, amândoi au lucrat împreună, ca parteneri de scenă cu mari regizori, printre care, cei doi amintesc de impactul și inspirația dată de două nume: Liviu Ciulei și Lucian Pintilie. Amintesc faptul că, fără ei, probabil nu ar fi fost astăzi – Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc. De aceea, azi poate că această meserie e puțin riscantă, pentru că nu mai există regizori care să te îndrume, să te învețe, să-ți arate, dar care să te și inspire, să te provoace, sau, dacă există, nu-i cunosc ei, spune Mariana Mihuț.
Cu regret că nu poate da un răspuns încurajator la întrebarea – Ce sfaturi ați avea pentru noua generație?; răspunde cu același – „să te gândești mai bine”, care probabil i-a pus pe gânduri pe mulți dintre ei. Există un singur motiv pentru care merită să răzbești în această profesie, iar acela este, spune Mariana Mihuț: „Dacă ești convins că este lucrul pentru care tu ai venit pe lume și că te-ar împlini și că ai fi fericită în momentul în care repeți cu Pintilie, iar faptul acesta îți lasă o satisfacție interioară, atunci merită să te lupți. Dar altfel nu. Dacă printre alte profesii te gândești să fii și artist, pentru că arăți bine sau că ți-a zis mama că ești talentată, nu, piezi timpul.”
„Vreau să fiu un mare actor”, spune Victor Rebengiuc acum. Probabil, studenții-actori au întrebat în gând când au auzit – dar nu sunteți un mare actor? Mereu e loc de mai bine, iar în fiecare rol e loc de mai mult. Această dorință de a fi mereu mai bun, mai aproape de perfecțiune, e motorul de ghidare în viață al celor doi.
Și „chiar dacă-s timpurile care sunt”, actorul spune, cu vorbele unui clasic personaj caragialian – „Aveți (puțintică) răbdare”. Chiar dacă un an din viața unui actor tânăr înseamnă mult, să nu lucrezi, teatrul nu o să moară și tot acolo o să fie și după această perioadă. Actorii le urează baftă tinerilor studenți și să nu renunțe, dacă asta își doresc cu adevărat și sunt talentați, dar și să profite de acest timp liber pentru a citi, a se documenta, deoarece și cultura face parte din bagajul lor de actori.
Astfel, chiar dacă drumul nu mai este un val liniștit și continuu, chiar dacă este greu și aproape imposibil uneori, studenții au fost sfătuiți să continue pe acest drum doar din pură pasiune, dorință și fericire. Dacă există alte scopuri la mijloc, să nu-și aleagă această meserie, pentru că nu merită…
Este nevoie de astfel de întâlniri, deoarece, așa cum spun și cei doi artiști – „un mare actor este o școală”.
Un comentariu
Violeta
Pe 27 Martie a fost Ziua Internationala a Teatrului putem spune astazi,cu regretul in suflet pentru modul in care suntem limitati sa asistam la o intalnire artistica, dar cu marea bucurie pe care am trait-o de a fi uniti in mod virtual cu artisti de valoare ai scenei romanesti .
Totul mi-a amintit de raspunsul lui John Lennon in interviul acordat in 1970 lui James Wenner cand este intrebat de acesta:Ai idee cum va arata pentru tine momentul „When I’m sixty-four”,si la care Lennon raspunde:Nu deloc,dar sper sa fim un cuplu de batrani fericit,asezat pe o coasta irlandeza sau intr-un loc asemanator,frunzarind albumul intim al nebuniei noastre.
Asa si noi pe 27 Martie am depanat doar o mica parte din istoria teatrului nostru, departe unii de altii dar cu amintiri traite din plin.
A fost o zi de maraton artistic pentru ca efectiv era dificil in a alege din purpuriul oferit.Plecand de la scena Teatrului Bulandra care a gazduit intalnirea dintre studentii anului intai la Teatru si trei dintre cei mai importanti artisti ai acestei scene,intalnire atat de placut mediata de Lia Bugnar.
Teatrul National a regalat doua dintre conferintele tinute de inegalabilul Maestru Radu Beligan si de A.Tocilescu.Momente memorabile si pe care greu reusim sa le mai regasim astazi.
La Teatrelli in schimb, Anotimpul dialogului despre teatru intre O.Saiu si actrita Anamaria Marinca a fost o alta intalnire tot atat de interesant propusa, si pe care abia astept sa o vad in totalitate.
Daca,asa cum se afirma adesea,timpul este intr-adevar judecatorul pe deplin infailibil in ceea ce priveste recunoasterea durabilitatii artei teatrale, aceasta zi a fost cu siguranta o trecere prin timp facuta frumos si cu multe nostalgii.
Complimente tuturor si succese in continuare!