Vă mai amintiți celebrele portaluri magice din cărțile cu Harry Potter? Pentru mine, fiecare intrare pe ușa Teatrului pentru Copii și Tineret GONG este o astfel de călătorie în lumea poveștilor pentru cei-fără-de-vârstă.

Începutul stagiunii la Teatrul GONG îi întâmpină pe spectatori cu o noutate: o aplicație mobilă. În era tehnologiei, doar câteva teatre din România au dezvoltat aplicații care să faciliteze publicului accesul la program, noutăți sau la cumpărarea unui bilet. GONG se află printre puținele instituții de spectacol din țară cu o astfel de platformă (alături de Teatrul Metropolis, Teatrul de Nord din Satu Mare și ArCub).

Ce altceva mai face povestea acestui teatru atât de specială? Faptul că oferta repertorială cuprinde spectacole în patru limbi diferite: română, germană, engleză și franceză. De la cel mai mic la cel mai mare, spectatorul are de făcut o alegere extrem de grea. Fie că vorbim despre spectacole cu păpuși pentru publicul cel mai tânăr sau despre noi forme teatrale adresate adolescenților, GONG urmărește cele două direcții cu responsabilitate, oferind produse calitative și propunând estetici diverse.

Premiera lunii septembrie, „#projectfood”, după un text original de Elena Vlădăreanu, în regia lui Robert Bălan, propune o incursiune prin istoria mâncării „din cele mai vechi timpuri și până mâine”. Dacă pentru adulți acest subiect a devenit deja cunoscut și aprofundat prin tot felul de documentare (pe Netflix și alte platforme), pentru copii poate că nu reprezintă o problemă atât de serioasă. Sau cel puțin pentru marea majoritate. Atunci când ai ce să pui pe masă, uiți să te gândești că există pe lume și oameni care poate nu au. Trăim cu gândul ăsta undeva în subconștient, empatizăm la câte-o știre auzită pe la televizor, mai oferim câte un ban cerșetorului de la colț și cam atât.

Mai în glumă, mai în serios, spectacolul „#projectfood” ne spune că suntem lacomi și iraționali când vine vorba de satisfacerea poftelor culinare. Cumpărăm cantități uriașe de mâncare, pe care poate o mâncăm în porții prea mari (sau nu), dar cu toții aruncăm măcar un sfert. În propria bucătărie sau la restaurant, niciodată nu terminăm tot ce avem în farfurie. Ce se întâmplă cu resturile? În urma unui studiu realizat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) în 2018, s-a constatat faptul că o persoană aruncă zilnic peste 350 grame de mâncare, iar anual risipește 129 kilograme de alimente. Din perspectiva alimentelor aruncate, ne situăm pe locul nouă în Europa, însă ocupăm a doua poziție în privința riscului de sărăcie și excluziune socială (aproape 40% dintre cetățeni trăiesc la limita subzistenței conform Eurostat). La nivel mondial, Comisia Europeană și-a asumat deja reducerea risipei alimentare la jumătate până în anul 2030. În România, asociațiile s-au angajat în desfășurarea unor proiecte precum „Food Waste Romania” sau „Nu arunca pâinea” care au același obiectiv. Extrapolând, odată cu acest spectacol propus de GONG, teatrul se aliniază și el la încercarea de a conștientiza riscul dispariției unor categorii vitale de hrană.

Poate că nu mai știm să apreciem cu adevărat ceea ce avem. Faptul că putem să procurăm absolut orice tip de aliment, de la orice supermarket, indiferent de ora din zi sau din noapte ne-a transformat în consumatori suprasaturați. În situația asta, nu prea mai contează din ce țară vine roșia sau portocala, noi le mâncăm oricum. Putem să luăm și câteva în plus, chiar dacă se strică, măcar știm că le avem în frigider. Cu toate astea, direcția actuală către mâncare sănătoasă și gătitul acasă are rezultate vizibile. Chiar dacă pentru unii este mai important să se încadreze într-un trend decât să țină sub control starea de sănătate a corpului, încercăm să facem alegeri sănătoase și să reintroducem gătitul în activitățile noastre cotidiene.

Dacă pare un subiect banal de abordat într-un spectacol de teatru, să ne reamintim că el se adresează, în principal, publicului tânăr și foarte tânăr. Educația alimentară nu există în programele școlare, iar părinții, cu doar câteva excepții, nu-și petrec puținul timp liber explicându-le copiilor de unde vine mâncarea, de ce avem nevoie de ea și ce se întâmplă cu alimentele care se strică. Ea există ca să ne hrănească, iar noi să putem supraviețui. Deci e acolo din oficiu și nu necesită o atenție deosebită. Până când nu va mai fi.

Poetă, jurnalistă și dramaturg, Elena Vlădăreanu își dorea de ceva vreme să scrie un text despre tema mâncării. Procesul documentării a fost unul îndelung, dar substanțial, sursele dovedindu-se nenumărate: de la cărți și filme, la discuții cu oamenii în parc, acolo unde „zi de zi se dă adevăratul război al pufuleților și al gustărilor sănătoase” (afirmă autoarea într-un interviu). În montarea spectacolelor, ea colaborează cu soțul său, regizorul Robert Bălan. Împreună au publicat un volum intitulat „Teatru intim”, din care face parte o altă piesă scrisă pornind de la subiectul hranei, „Identic natural”, montată în 2017 la ArtHub, ca proiect independent. Textul care stă la baza spectacolului „#projectfood” a fost realizat special pentru premiera de la Sibiu, comisionând celebrarea titulaturii de Regiune Gastronomică a orașului în 2019.

Deși prezintă o problemă gravă, autentică, de care ne lovim tot mai des, spectacolul are o tonalitate comică și uneori ironică. Cinci liceeni au de făcut un proiect pentru Biologie (și Istorie pentru unul dintre ei, ca să-și mărească nota) despre mâncare și evoluția ei de-a lungul timpului. Elevii creativi, mereu cu smartphone-ul în mână, aleg să folosească tehnologia pentru a-și documenta și susține proiectul – replica „Hei, Alex!” o înlocuiește pe Siri din viața reală, dar le dă răspunsurile potrivite despre Revoluția Franceză și propunerea Mariei Antoaneta de a înlocui pâinea cu brioșele. Gândit sub forma unui spectacol, proiectul lor îmbină elemente de teatralitate (interpretări emfatice la rampă), coregrafie și muzicalitate. Totul pentru a o impresiona pe profa`. Însă cei cinci colegi ajung să își pună întrebări despre însemnătatea hranei și pericolul de a fi redusă la o singură pilulă-magică, care să ne țină de foame o zi întreagă. Privit doar ca o temă în plus, pe care ei o iau ca pe o glumă, proiectul le provoacă imaginația și curiozitatea.

Anton Balint, Lucia Barbu, Paul Bondane, Raluca Pavel și Alexandra Șerban se întorc la ipostaza de liceeni. Fiecare dintre ei își asumă o tipologie diferită de personaj și recunoști imediat în ei pe tocilarul clasei, tipa care ascultă rock, Barbie-girl, studiosul și tipul glumeț. Diversitatea personalităților, determinată de mediul social și cultural din care fac parte, este adusă la un numitor comun odată cu proiectul despre istoria mâncării. Cu interpretări deloc forțate, cei cinci actori explorează universul pe care textul îl propune cu entuziasmul unor copii. Fără să presupună partituri de compoziție, spectacolul ar putea deveni dificil pentru ei dacă nu s-ar lăsa conduși complet de instinctul lor ludic. Mai ales în ceea ce-i privește pe băieți, Anton Balint și Paul Bondane, lejeritatea pe care o emană arată că se bucură cu adevărat cu ceea ce fac. Până la urmă, miza tuturor actorilor este ca publicul tânăr să empatizeze cu povestea lor. Iar faptul că ei cred în puterea teatrului de a te pune pe gânduri se reflectă în autenticitatea lor pe scenă.

Propunerea regizorală a lui Robert Bălan funcționează și convinge publicul tânăr. Ca să fie interesant pentru cei mici, spectacolul trebuie să vorbească pe limba lor. Identificarea cu un spațiu familiar – laboratorul de științe (realizat într-o notă modernă de scenografa Ana Iulia Popov, urmând tendința designerilor de a construi decoruri în stil industrial și combinând negrul cu verdele pentru obținerea unei dinamici a spațiului, dar şi pentru însuflețirea acestuia) – este un aspect pe care regizorul îl intuiește bine. Poate că spectacolului îi lipsește un ritm constant, unele secvențe fiind mai accelerate, iar altele desfășurându-se cu lentoare și făcând timpul să pară că se dilată. Extrem de ofertantă, premisa textului le permite creatorilor să intre într-o zonă ludică. Prin joc, născut din creativitate și știință, adevărul iese la suprafață. Fără prea multe artificii, „#projectfood” este un spectacol necesar în geografia proiectelor pentru copii şi adolescenți. El ridică nişte semne de întrebare, ale căror explicații rămân în grija părinţilor să le ofere. Ce şi cât mâncăm ar trebui să ne preocupe pe toți, iar primul pas ar fi educaţia, dialogul şi, datorită Teatrului GONG, mersul la spectacole.

Teatrul pentru Copii și Tineret GONG Sibiu

„#projectfood” după un text original de Elena Vlădăreanu

Regia: Robert Bălan

Scenografia: Ana Iulia Popov

Coregrafia: Ibi Cristea

Muzica: Charlie Fălămaș

Orchestrația: Charlie Fălămaș și Matli MC

Distribuția: Anton Balint, Lucia Barbu, Paul Bondane, Raluca Pavel, Alexandra Șerban