Trecutul ascunde întotdeauna ceva. Nu-l cunoaștem niciodată până la capăt. În el trebuie să cotrobăi mereu, ca într-un sertar, și găsești lucruri pe care le știi și lucruri necunoscute. Într-o lume prea grăbită, „A fost odată” este o întoarcere de o clipă, undeva, cândva…

Luigi Pirandello îi citește Martei Abba la Lido di Camaiore, cândva în 1932. Era încă vară, august și scriitorul se afla încă în Toscana, încă înflăcărat de pasiune pentru tânăra actriță care nu îi era numai confidentă, ci chiar muză și, de asemenea, o colaboratoare de nădejde pentru planurile lui de a reforma teatrul italian sub regim fascist. Se cunoșteau din 1925. Până când s-a stins, în 1936, după ce în 1934 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, autorul pieselor „Șase personaje în căutarea unui autor” sau „Astă seară se improvizează” a visat împreună cu Marta Abba, a suferit, a spirjinit-o și a încurajat-o să-și vadă visul cu ochii, așa cum arată bogata lor corespondență. Abia în 1986, cu doi ani înainte de a muri, Marta Abba a fost de acord cu publicarea celor peste 500 de scrisori schimbate în zece ani.