Mă plimb așa cum un alcoolic are nevoie să bea. Un dependent de alcool poate influența până la opt persoane din jurul lui. Și băieții buni beau, toți sunt băieți buni. Dansul fără alcool e un sport pentru ciudați. Stigmatizare. Alcoolul, dependență fizică și psihică. Tinerii care consumă alcool înainte de vârsta de 15 ani sunt de cinci ori mai predispuși să dezvolte dependența de alcool decât aceia care încep să consume alcool după vârsta de 21 de ani. Depresie, agitație, nervozitate. Peste trei milioane de oameni își pierd viața în urma consumului de alcool. Consum excesiv. 17.000 sunt români. Boală. Suntem la noi în țară.
Și suntem la Piatra Neamț, unde efervescența de la Festivalul de la Teatrul Tineretului anunță, pe lângă o selecție atrăgătoare, și o atmosferă primitoare, caldă, unde după fiecare spectacol publicul așteaptă un schimb de păreri cu regizorul, actorii sau coregrafii și, mai important, așteaptă să pună întrebări, să înțeleagă și să devină parte a procesului de creație. Producție marca Frilensăr în parteneriat cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, ,,Consum excesiv” se joacă în Sala Mică, un spațiu cam ingrat, puțin înghesuit, care ne aduce cât mai aproape de povestea care se desfășoară sub ochii noștri. Sau de miza spectacolului. Sau de problematica lui. Sau de greutatea lui. Sau de consecințele lui. Sau de întrebările lui.
Și fără să caute un răspuns pe care să ni-l ofere la final, Daniel Chirilă, regizor și autor al textului, aduce pe scenă realitatea crudă, deloc stilizată sau îndulcită. Ne pune față în față cu un subiect pe care nu l-am catalogat până acum ca fiind o boală. Alcoolul, sub masca lui de ,,e normal”, de ,,doar un pahar”, de ,,mă las când vreau”, ascunde niște pete deloc artistice sau amuzante, pe care le poți sesiza doar dacă te apropii. Câștigând bursa în urma concursului de documentare lansat, jurnalista Ruxandra Pătrașcu se apropie și vede petele. Le vede în cifre, în bătăi, în accidente de mașină, în neputința oamenilor de a se integra în societate. În societatea care nu empatizează, care nu caută soluții concrete, o societate care, atunci când i se arat[ adevărul, spune ,,e neam de bețivi”. Bun, bun, și atunci ce facem?
Spectacolul-documentar ,,Consum excesiv” se impune din primele zile ale Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț prin necesitatea lui. Fără să țintească prețiosul, fără să creeze un spectacol ,,frumos”, Daniel Chirilă decupează din realitate un subiect despre care nimănui nu-i face plăcere să vorbească. Și, dacă în general oamenii se mai mint, el nu pare să mintă. Pare să pună degetul pe rană fără să fie tolerant, ci, din contră, adevărat. Și adevărul se traduce prin reacțiile oamenilor din public, prin faptul că spectacolul se dă și dincolo de scenă, în privirile plecate, în mâinile agitate, care nu se mai înțeleg una cu alta, în respirație. Ca în fața unei radiografii care nu aduce nimic bun. Unii oameni sunt pasibili, alții, impasibili.
Spectacolul e despre alcool, dependența de alcool, cauză-efect. Din distribuție fac parte Sabina Brândușe, Victor Giurescu și Florin Hrițcu. Structurat în opt scene, avem de fiecare dată în fața noastră câte doi actori. După ce pleacă unul, celălalt își păstrează povestea. Și intră în scenă al treilea actor, care face parte din povestea primului. Și în orice direcție am învârti ruleta, pe orice față am întoarce cubul, ne lovim de aceeași realitate. Pentru că e chiar în jurul nostru? Pentru că fiecare avem un cunoscut care consumă excesiv? Pentru că întregul decor ne duce cu gândul la o închisoare, la o cameră de forță în care suntem legați de mâini? Că aparținem unei societăți care ne îngăduie să încălcăm regulile?
În ,,Consum excesiv” nu facem cunoștință cu posibile situații, cu posibile portrete, cu posibile analize și statistici. Privirea ni se oprește asupra celor trei actori care reprezintă 17.000 de români care beau. Și nu doar acasă, ci peste tot, în instituții, la școală, pe stradă, în parcuri, oriunde. Fiindcă în România nu reprezintă o problemă atât de gravă, totuși, nu vorbim de droguri, un pahar mai bea toată lumea sau măcar mai gustă o boamboană cu rom, deci toți am pus gura pe alcool. Cam așa se deschide prima scenă, atât de sugestivă în neputință și necunoaștere. Pe masa unui ,,director” se află o sticlă de whisky, ăsta e primul lucru care atrage atenția. Îi comunică unei angajate că ar trebui să aibă grijă ca muncitorii pe care îi are în subordine să nu mai bea. Și soluția e venită de ,,sus”, o fiolă, cu care niciunul nu știe ce să facă și niciunul nu știe exact la ce folosește. Devenim astfel părtași la România crudă, la România tare, la România neștiutoare, la România needucată și săracă. Vorbindu-și mai în șoaptă, mai în serios, cei doi discută rudimentar și pe bâjbâite despre dependența de alcool a angajaților, despre faptul că ar trebui opriți și, în acest caz, fiola devine un substitut al fricii, trimis de undeva de ,,sus”, ca să sperie. O fiolă de care angajații să se teamă, dar care la ei acasă să facă ce vor. Iar această atitudine superficială și interesul mascat al societății de a rezolva o problema se traduc într-o scenă emblematică, în care nimeni nu-și găsește cuvintele să explice concret ce se dorește. După pledoaria stângace și repezită, directorul, interpretat de Victor Giurescu, își pune un pahar pe care-l bea mulțumit și eliberat după discuția ,,neplăcută”.
Rând pe rând, în scenele următoare suntem puși în fața abuzurilor, a violenței domestice, a ratării unor destine, în fața a tot ceea ce ne înconjoară, a gunoiului scos de sub preș, în raport cu care nu știm cum să reacționăm fiindcă nu suntem pregătiți. Lipsa de reacție devine astfel un laitmotiv cu tăișuri ascuțite. Pe pereții sălii curg știri, ,,boala din pahar” e chiar lângă noi, un fel de evidență usturătoare a efectelor care nu lovesc din prima, fiindcă alcoolul e o boală dulce, parșivă, ,,îmbătătoare”. Ce ne scoate din acest film e starea de urgență impusă de lumini, roșu-grav, roșu-alertă, roșu-explozie, atât de bine reliefate prin video designul realizat de Andrei Cozlac. Întregul decor semnat de Andreea Tecla și Mădălina Niculae, adică zeci de pahare diferite pentru băuturi diferite, toate înșirate pe jos, gratiile, camera de forță, impune ideea de spațiu-capcană, de spațiu pe care nu-l mai poți controla tu, de spațiu care pune stăpânire pe mintea ta, fiindcă mintea e înmuiată de alcool. Și dacă la început se negociază ideea de boală, înspre finalul spectacolului, aproape simetric, ea este evidențiată chiar în Bălăceanca, cel mai al dracu’ spital din lume, unde parcă vii deja pedepsit.
Actorii sunt, de la o scenă la alta, și agresori, și agresați, iar această trecere se face aproape insesizabil, astfel încât, fără să simțim schimbarea de paradigmă, vedem cum personajele se metamorfozează și din victime vulnerabile ajung călăi nemiloși. Credibilitatea nu e știrbită decât de faptul că în scenă apar niște actori treji, care joacă niște personaje bete, în loc să apară niște personaje bete care să-și păstreze aparența de oameni treji. Adică fără mișcări precise, fără răspunsuri prea promte și repezi, fără conștiinciozitatea actorului de a spune pe nerăsuflate un text. Aici nu se mai face apel la memoria actorului, ci la emoția lui de a-și lua câteva secunde să asculte o replică, să-și exprime tulburarea, să arate efortul pe care îl face un bețiv de a-și ține spatele drept și de a-și ridica capul căzut în piept. Performanța Sabinei Brândușe, a lui Victor Giurescu și a lui Florin Hrițcu rămâne însă modul în care reușesc să-și înțeleagă personajele, să le compătimească și să-și dorească să facă cât mai auzit strigătul lor, neputința alcoolicului fiind nuanțată într-o interpretare de impact, care transmite întocmai neliniștea și disperarea celui căzut în ,,păcat”.
Consum excesiv, care a avut premiera în noiembrie 2018, nu este un spectacol frumos, ci unul necesar. Este o lecție dură despre efectele sărăciei, ale lipsei de educație și motivație, un spectacol despre ,,căderea din paradis”, fiindcă ajungem în arenă, la braț cu demonii noștri tăcuți, pe care îi vedem jucând într-o piesă de teatru. Textul lui Daniel Chirilă, de un umor amar, bine scris și bine asumat, e în esență un apel la conștiință și conștientizare, un apel la reacție, un apel la realitatea despre care nu ne place să vorbim și pe care de multe ori o îngropăm ceva mai departe de noi, de imaginea noastră și de imaginea apropiaților noștri.
Dar, uite, adevărul se joacă cu noi pe o scenă de teatru…
Teatrul Tineretului Piatra Neamț
„Consum excesiv”
Un spectacol de Daniel Chirilă
Documentare: Ruxandra Pătrașcu Maian
Scenografie: Andreea Tecla și Mădălina Niculae
Video design: Andrei Cozlac
Cu: Sabina Brândușe, Victor Giurescu, Florin H
Foto: Andrei Ceobanu
