E cum nu se poate mai bine că regizorul Vlad Massaci și-a regăsit vechiul, încercatul și ascuțitul lui condei de traducător multiplu validat de literatură dramatică, lui revenindu-i astfel meritul de a fi introdus în circuitul nostru teatral un valoros text al dramaturgului irlandez Enda Walsh. Text intitulat Delirium, scris în 2008, comisionat de compania londoneză Theater 0 și care, datorită aceluiași Vlad Massaci și Teatrului Odeon din București, a dobândit o formulă de spectacol cel puțin interesantă, indiscutabil provocatoare și aș zice chiar cu totul altfel prin comparație cu tot ceea ce a făcut până astăzi, în mai bine de 20 de ani de carieră, directorul de scenă. Și, poate, cel mai important, în multe privințe imbatabilă din punctul de vedere al interpretării actoricești.

Am serioase poate e mult spus rezerve, cât mai degrabă motive de prudență în a califica piesa intitulată Delirium drept „adaptare” după Frații Karamazov, marele roman al lui Dostoievski. Mai curând aș spune că e vorba despre o transplantare în spațiul contemporaneității și rescriere din aceeași perspectivă a unor idei fundamentale, a unor confruntări ideatice de bază și a unui număr restrâns, minimal de personaje – doar șase – zămislite de geniul scriitorului rus. Transplantare și rescriere perfect articulate.

Ce îl interesează, de fapt, preponderent din marele roman, ce reține pentru piesa lui de teatru din acesta dramaturgul Enda Walsh? Mai întâi, reflecțiile despre iertare și necesitatea omenească a acesteia ale starețului Zosima. Reflecții pe care le auzim în spectacol mai întâi rostite din off de Constantin Cojocaru și, la final, reiterate și îmbogățite de monologul interpretat cu multă sensibilitate, emoție și, aș zice, asumare de remarcabilul interpret al fragilului Alioșa, actorul Vlad Bîrzanu. În al doilea rând, poveștile care explică multe a numai trei femei din multele cu care a avut de-a face în viața lui destrăbălată Feodor Karamazov. Povești pe care ni le spune în moduri și cu mijloace felurite Smerdiakov, personaj adus în scenă cu multă inventivitate de Cezar Antal. O dată, atunci când ne istorisește tărășenia nașterii lui Dmitri, Smerdiakov-Cezar Antal, dar și regizorul spectacolului fac apel cu multă inspirație la calitățile de specialist în mânuirea păpușilor ale actorului în cauză. De subliniat că Vlad Massaci are întotdeauna grijă să marcheze existența rapelurilor, nu știu dacă neapărat de proveniență cehoviană, fiindcă, iată, și prezența părintelui Zosima este sugerată în două rânduri de un ciorap alb marcat de sânge, tras pe degetele de la o mână de același Alioșa. În al treilea rând, acesta însă reprezentând marele, puternicul, impresionantul miez și ideatic, și teatral, și vizual al spectacolului, relațiile contorsionate, devoratoare, blestemate din familia Karamazovilor. Familie pentru a cărei aducere în scenă Vlad Massaci face apel la câțiva actori de primă mână. Care nici unul nu face economie de mijloace în vederea înfățișării pasiunilor bolnave, dure, iraționale, ieșite din afara logicii ale Karamazovilor. Așa cum se arată ele în raport cu ceilalți membri ai familiei, dar și cu atât de neconvenționala Grușenka a cărei lipsă de orice scrupul este în nenumărate feluri nuanțată de Sabrina Iaschievici sau cu mult mai așezata însă câteodată și amuzant-ridicola Katia, echilibrat și inteligent jucată de Mădălina Ciotea. Mihai Smarandache este un plin de forță, de masivitate, de forță autodistructivă Dmitri, Alexandru Papadopol impresionează prin felul în care marchează multiplele valențe și fațete ale lui Ivan, iar Marius Damian aduce pe scenă un clovnesc- ghelderodian Feodor. Pregătit oricând să mintă, să înșele, să trădeze. Fiecare personaj este în spectacol și protagonist, și spectator la vasta operațiune de devorare a unei familii blestemate. Actorii stau pe canapele, joacă plictisul, oboseala, poate chiar sfârșeala personajelor, ca și neașteptata lor re-energizare de factură foarte adesea demonică.

Spuneam la începutul cronicii că spectacolul cu piesa Delirium are meritul de a dezvălui un altfel de Vlad Massaci. Faptul apare evident în modul categoric, limpede, clar, impresionant în care regizorul construiește ceea ce mi se pare a fi un fel de Karamazov show și îndeosebi marea, deliranta, walpurgiana atent controlata secvență a Petrecerii. Valorizată de roșul și negrul, de norii învolburați, de omniprezența gândacilor din decorul lui Adrian Damian, toate la antipozi cu citatele biblice din prima parte, de costumele extrem de percutante create de Luiza Enescu, de recursul la microfoane și la momentele cabaretistice bine lucrate sub supravegherea coregrafului Răzvan Mazilu, de muzica și sound- design-ul semnate de Vlaicu Golcea, de video-designul Ioanei Bodale și de light-designul datorat lui Andrei Délczeg.

Teatrul Odeon din București

„Delirium” de Enda Walsh, după romanul „Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski

Traducerea: Vlad Massaci

Regia: Vlad Massaci

Decor: Adrian Damian

Costume: Luiza Enescu

Muzică și sound design: Vlaicu Golcea

Video design: Ioana Bodale

Light design: Andrei Délczeg

Coregrafia: Răzvan Mazilu

Cu: Mihai Smarandache (Dimitri), Marius Damian (Feodor) Mădălina Ciotea (Katerina), Sabrina Iaschievici (Grușenka) Alexandru Papadopol (Ivan), Vlad Bîrzanu (Alexei), Cezar Antal (Smerdiakov) și Constantin Cojocaru (vocea părintelui Zosima)

Data reprezentației: 17 septembrie 2019