Sport înseamnă să faci mișcare, să dai din mâini, din picioare, să sari sus, și mai sus. Dar sport înseamnă și să stai nemișcat o oră. Două ore. Trei sau patru. La teatru, când îți antrenezi emoțiile, când faci exerciții cu propriile simțuri, când coardele tale sensibile se întind atât de mult, încât, uneori, nu poți să ridici cu privirea greutatea unui spectacol făcut parcă pentru tine. Dar când ,,alergi” dintr-o parte într-alta, ca în final, cumulat, să reușești să stai 25 de ore nemișcat cum se numește? Maratonul de 25 de ore de teatru non-stop! Pare înfiorător, e o cifră prea generoasă, prea plină, prea pentru insomniaci. Noroc doar că se face un transfer de unu la unu, scenă-public, actor-spectator, și fiecare se hrănește din emoția și energia celuilalt!
Efervescență, magnetism, electricitate, toate astea sunt niște cuvinte prea mici ca să descrie forța cu care s-a desfășurat a IX-a ediție a Festivalului ,,25 de ore de teatru non-stop” de la Sibiu în weekendul 5-6 octombrie 2019. Printr-o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu, alături de sponsori și parteneri, unde amintim GarantiBank, Asociația Fondului Cultural Național, Librăriile Humanitas, Teatrul Gong, Atrium, Golden Tulip, Rock FM și Marquardt, Bogdan Sărătean își deschide pentru a noua oară porțile (nu, aceasta nu e o metaforă) și ne invită în grădina lui să luăm un loc, să bem o pălincă, o cafea și să urmărim, nu foarte tăcuți, spectacole de teatru. 25 de ore de teatru non-stop! Pare un delir!
Și într-adevăr totul începe cu un delir, un Prolog care imaginează dialogul dintre doi alienați, poate unii dintre cei mai mari ai lumii, dar absolut geniali în nebunia lor. Și dacă în timpul vieții acești mari „nebuni” au scris cu corpul, au pictat din ei, pe scena din Grădina BIS se joacă cu cuvinte, așa încât Van Gogh, interpretat de Dumitru Stegărescu, și Antonin Artaud, interpretat de Dan Țilea (aka MATLI MC), devin poezie, o poezie dulce și suavă, dar îngrozitor de tulburătoare în adevărul ei. Strângând bine nodurile dintre delirurile lor personale și metamorfozele artistice ale acestora, Bogdan Sărătean creează ,,Delirium”, producție BIS Teatru – Sibiu, un spectacol-poezie, un mormânt care se cere răscolit, atacând, în simplitatea lor, subiectele cele mai comune pe buzele noastre: omul – care atunci când nu e ținut în frâu devine un animal erotic, și Dumnezeu – acest microb care se transformă în atom și se prăfuiește în lume. Apoi arta, nevoia de artă, ostilitatea artei, carnea artei, moartea artei, atât de îndrăgostită de artist. Florile soarelui din aur bronzat, galbenul dogoritor și teatrul cruzimii sunt îndulcite prin proiecții ale picturilor celebre, care așteaptă întunericul ca să-și spună povestea, să vorbească despre întreaga lume, care parcă dintr-odată a devenit o ființă anormală, o cușcă conformistă.
Total paradoxal față de prologul atât de fermecător în cruzimea și nedreptatea lui, deschiderea oficială a Festivalului are loc într-o cameră de bordel sau, mai bine zis, în închipuirea unei camere de bordel. Producție a Teatrului de Artă București, ,,O noapte pe dos”, în regia lui Tudor Țepeneag, răstoarnă registrul și ne aduce față în față cu o prostituată și clientul ei, două povești de viață care se împletesc într-un mod care îi sperie și-i fascinează pe amândoi. Cu mult umor și fără să cadă în tentanta vulgaritate deșănțată, Marcela Motoc și George Constantinescu reușesc să facă din personajele lor reprezentanții de bază ai unor istorii deloc ieșite din comun, adică doi oameni care-și doresc să iubească pur și simplu, așa imperfecți cum sunt. Și suntem.
Într-o cheie pe cât de optimistă, pe atât de tristă, sufocantă, spectacolul ,,Tot ce-i minunat în lume”, producție marca Unteatru și Vanner Collective, în regia lui Nicolae Constantin Tănase, aduce pe scenă și râsul, și plânsul. Uneori pe rând, alteori amândouă deodată. Într-un one-woman show de excepție, Denisa Nicolae nu are vârstă, e cel mai cuminte copil, cea mai frumoasă adolescentă, cea mai bună soție și, câteodată, nimic din toate astea. Denisa Nicolae, în toate personajele pe care le trăiește, spune adevărul despre simplitatea și frumusețea lucrurilor pentru care merită să trăim sau pentru care merită măcar să nu ne sinucidem. Înghețată. Spaghete bolognese. Îmbrățișări. Captain Planet.
La miezul nopții, gongul bate din Brazilia, unde Compania Nova de Teatro – São Paulo atacă direct, printr-un apel la mitologia greacă, folosită ca interfață a mesajului primar, întocmai punctele nevralgice ale societății. În ,,Kassandra-Hécuba”, regia Lenerson Polonini, cele două actrițe (Carina Casuscelli și Rosa Freitas), mesageri tonici ai unui trecut reprezentativ, imposibil de îngropat, rostesc sub masca mitologiei un manifest acid despre problematicile lumii moderne, ale lumii de azi, având ca punct de pornire ,,criza umană”, atacată constant de conflicte, contradicții, globalizare, războaie. Astfel, prezentul ne este înfățișat ca o prelungire fragilă, nesigură, a trecutului care încă trăiește, zvâcnește, se aprinde… o istorie fără sfârșit.
Cum fără sfârșit pare să fie și teatrul, în toată frumusețea, unicitatea și efemeritatea lui. Noaptea continuă cu ,,Mi-e rușine”, în regia lui Alexandru Gorghe, producție Centrul de Teatru Educațional ,,Replika” – București, unde Bogdan Bogdănoiu trasează linia fină dintre tirani și sclavi, dintre bunătate și cinism, aducând în față o realitate în care toți vrem să fim ,,cei mai buni”. Concomitent, în Atrium se asistă la o improvizație Backstage Boys, o comedie care se naște sub ochii publicului, dar și cu participarea sa. Și tot așa, până dimineață: ,,Cine pleacă primul pierde”, producție BIS Teatru – Sibiu, ,,…ish”, un one man show cu și despre Ștefan Huluba, și ,,Stand up movies” cu Matli MC.
La 8 dimineața, în Piața Mică se servește la micul dejun poezie. La 10, înviorare actoricească sub îndrumarea lui Florin Coșuleț. Și spectacolele încep iar să curgă, adrenalina se instalează și publicul e pe poziții: ,,Poveste pentru copii” cu Aneea Opriș, ,,Doar sunt”, un proiect coordonat de Bianca Babeș cu beneficiari ai Centrului de terapie ocupațională pentru persoane cu dizabilități, ,,Pam-Pam”, un savuros one-man show cu George Constantinescu, producție Teatrul de Artă – București, ,,Ferma animalelor”, strigătul acid, inteligent al timișorenilor, trupa Auăleu, apoi muzică, muzică, Concert Eleven Bird înainte de închiderea oficială a Festivalului cu ,,Lungs”, producție Teatrul Act, în regia aceluiași Nicolae Constantin Tănase. Dar nu, simetria nu e perfectă. Așa că BIS Teatru se mută în Mango Bar cu Epilogul ,,Beat Bukowski”, un performace cu și de Claudiu Fălămaș, care are la bază poeme din volumul ,,Love is a dog from hell” a lui Charles Bukowski.
Și acum vă întreb: Cine a inventat somnul? Și teleportarea pe când? Dar timpul și spațiul nu vă par cam nedrepte, cam prea strâmte, prea cârpite? Și teatrul, teatrul nu vă pare cam mare? Și noi prea mici? Festivalul ,,25 de ore de teatru non-stop” e o provocare, o bucurie, un ne-somn atât de necesar într-o cură cu și despre noi, fiindcă din când în când avem nevoie să cunoaștem lumea și prin ochii altora, prin emoțiile altora, prin curajul altora. Începeți cu ,,spectaculoasa” lume a lui Bogdan Sărătean, e atât de frumos la Sibiu!
Foto: Irina Cerchia
