Cu câțiva buni zeci de ani în urmă, criticul și profesorul Eugen Simion scria și publica o carte consacrată primilor autori români care s-au ilustrat în genul liric. Cartea se chema Dimineața poeților.
Iată că, în anul 2019, Anca Hațiegan a scris și a izbutit să publice la editura ieșeană Polirom (a reuși să convingi azi o mare editură care dispune și de posibilități de difuzare considerabil mai consistente decât altele să investească într-o carte de teatru reprezintă, în sine, o victorie, din fericire nu singura în cazul de față) o cercetare redutabilă. Intitulată Dimineața actrițelor.
E vorba despre o investigație în general bine, riguros, minuțios, condusă, necontaminată de excese feministe, defel scorțoasă. Aceasta în pofida faptului că cercetarea Ancăi Hațiegan respectă cu rigoare exemplară toate regulile de bună purtare obligatorii pentru certificarea onestității și acurateței unei întreprinderi cu caracter academic. Cartea este însă nelipsită de note și accente personale, de intruziuni ale subiectivității semnatarei, de elanuri sentimentale concretizate în mici însă nederanjante divagații. Cel mai clar indiciu al implicării totale a autoarei în tema și substanța cercetării fiind însă redactarea la persoana întâi. Și uite așa se ajunge chiar la transformarea cărții în ceva asemănător unei povești. Mai ales atunci când Anca Hațiegan stopează pe neașteptate narațiunea și promite reluarea ei câteva pagini mai încolo.
Mărturisesc că am citit cu interes, cu maximă atenție și nedezmințită admirație lucrarea Ancăi Hațiegan. Interesul și atenția sunt lesne explicabile prin considerente strict profesionale. Dimineața actrițelor are remarcabilul merit de a fi prima cercetare detaliată și aș zice chiar completă a felului în care au apărut și pe scenele noastre, și în spectacolele de teatru primele actrițe vorbitoare de limba română. Ni se relatează în detaliu, cu un anume cult al amănuntului, cu plăcerea interogației și a insinuării dubiului, din ce medii sociale au provenit acestea. Începând cu precursoarele Marghioala din Muntenia și Elena din Moldova. Nu de puține ori cititorii vor avea surprize, căci vor descoperi că au putut fi văzute pe scene fete sau femei provenind din familii suficient de bine plasate în ierarhia socială, adeseori cu stare, chiar cu titluri nobiliare, unele dintre ele, e drept, pierzându-și la un moment dat averea, spulberându-se astfel ideea „primită” că ar fi fost vorba eminamente despre foste prostituate sau așa-numite femei pierdute. E drept, cel mai adesea este vorba despre excepții.
Anca Hațiegan vorbește și despre ce prejudecăți au fost silite să învingă tinerele atrase de mirajul scenei. Prejudecăți venite din partea unei societăți cu mentalități insuficient modernizate în primele decenii ale secolului al XIX-lea, dar și mult după aceea, precum și din partea ierarhilor Bisericii Ortodoxe, căci tânăra sau femeia care urca pe scenă era urgent suspectată de „necurățenie”. Anca Hațiegan insistă și asupra dinamicii condiției sociale a femeii-actriță.
Autoarea examinează cum au ajuns să dobândească o necesară pregătire profesională cele care au optat pentru cariera pe scenă. Anca Hațiegan întocmește, în consecință, schițe de istoric al Școlii Societății filarmonice din București ori al Conservatorului filarmonic-dramatic din Iași. Cercetătoarea nu omite să documenteze ce s-a întâmplat după desființarea din felurite motive a acestora. Nu se putea ca autoarea, absolventă deopotrivă a Teatrologiei, dar și a Filologiei clujene (prin tot ceea ce a făcut în această carte Anca Hațiegan a dovedit cu prisosință că nu este nicidecum o colecționară orgolioasă de diplome), să nu se ocupe de teatrul în limba română din Transilvania. În consecință, a subliniat și argumentat aportul Societății diletante a studenților români din Cluj, dar și al turneelor trupelor consolidate de peste Carpați, unele conduse de femei, în conservarea și stimularea conștiinței naționale, lucru încă și mai dificil după ce Ardealul trecuse sub controlul direct al Budapestei.
Anca Hațiegan ajunge la performanța de a alcătui în cartea ei, care are aproximativ trei sute de pagini, micro-monografii dedicate unor nume de seamă precum Eufrosina Popescu (Frosa Vlasto), care a avut parte și de o carieră internațională muzicală sub pseudonimul Madame Marcolini, apoi Caliopi, Ralița Mihăileanu, etc.. Asta ca să nu mai vorbim despre soția lui Mihai Pascaly, Matilda, sau despre Fani Tardini.
Dornică să formuleze răspunsuri convingătoare la toate întrebările pe care le enunță încă din primul pasaj din carte, Anca Hațiegan se ocupă și de o primă și eminentă cercetătoare în domeniul teatrologiei și criticii teatrale. E vorba despre Maria Rosetti și enigmele din jurul manifestărilor publicistice ale acesteia.
Nu îi scapă autoarei cărții nici considerațiile despre ceea ce s-a întâmplat cu actrițele după încheierea carierei și nici accidentele profesionale cărora le-au căzut victime unele dintre ele. Cea mai cumplită fiind soarta Matildei Pascaly. Anca Hațiegan pare că dorește să scrie despre tot și despre toate. Inclusiv despre cum au apărut reflectate, înfățișate, imortalizate unele dintre aceste actrițe în artă și literatură. De un tratament preferențial la acest capitol bucurându-se Eufrosina Popescu. Care apare în calitate de personaj (Eufrosina Bel-Ceaurescu) în romanul Un om între oameni al lui Camil Petrescu. Părerea mea e că acestei teme ar trebui să i se consacre o cercetare separată.
Vorbeam la începutul acestei cronici despre interesul și atenția acordate de mine citirii cărții. Am furnizat, cred, în cele scrise mai sus destule argumente de natură să le justifice. Mai am de spus câte ceva și despre invidie. Admit că i-am invidiat întotdeauna pe toți cei care se dedică răscolirii arhivelor. Operațiune deloc simplă și nu tocmai aducătoare de glorie. Cu câțiva ani în urmă l-am elogiat pe regizorul Radu-Alexandru Nica pentru cât de bun istoric de teatru s-a dovedit scriind cartea Nostalgia Mitteleuropei. O istorie a teatrului german din Sibiu. Acum o elogiez pentru aceleași motive pe Anca Hațiegan. Toate afirmațiile din cartea Dimineața actrițelor sunt documentate, verificate ori de câte ori a fost posibil din mai multe surse. Nu a rămas neexplorat, pesemne, niciunul dintre izvoarele posibile.
Iată de ce socotesc că Dimineața actrițelor reprezintă o reușită.
Anca Hațiegan – DIMINEAȚA ACTRIȚELOR; Editura Polirom, Iași, 2019
