Nimic mai util ori mai justificat decât ca, periodic, critica de teatru să mediteze asupra propriei sale condiții. Să încerce să se autoanalizeze și să constate în ce măsura este conectată la realitate, cât de la curent se află cu ceea ce se întâmplă nemijlocit în teatre. Sau, de ce nu?, cum este percepută de creatori sau de marele public. Mai este considerată critica de teatru în vreun fel utilă?
Firesc, deci, ca festivalurile toamnei, cele care mai întotdeauna se dovedesc nu doar interesate, ci și extrem de generoase, alocând sume substanțiale facilitării prezenței criticilor de teatru, să reprezinte prilejuri pentru întâlniri și dezbateri profesionale. Condiția reușitei lor fiind nu doar prezența unui anume număr, rezonabil, de combatanți de vârste și cu experiențe diferite, ci și abordarea unor teme și subiecte cu adevărat serioase.
Sigur, iată, critica nu poate rămâne indiferentă în fața faptului că anii din urmă au adus cu ei schimbări. Uneori dramatice. Îndeosebi la nivelul numărului și calității celor ce realizează ori ar trebui să realizeze nemijlocit spectacole. Anual ies de pe băncile feluritelor școli de teatru, răspândite peste tot în țară, aproximativ 300 de licențiați în Actorie, un număr din ce în ce mai consistent de regizori, scenografi, teatrologi. Își găsesc ei locuri pentru a-și exercita profesia așa cum au sperat ori așa cum se cuvine, sunt ei oare pregătiți temeinic pentru asta? Pentru defecte sunt eminamente vinovate acordurile de la Bologna sau o vină consistentă poartă felul funcționăresc în care au fost ele puse practică? Culpabile să fie cadrele didactice care se bat în primul rând să își păstreze normele ori rațiunile tot mai ucigător birocratice ce prezidează întocmirea curriculei? Fiind vorba despre școli vocaționale, adică școli cu valențe preponderent practice, nu ar trebui oare ca facultățile de teatru să fie scutite de respectarea așa-numitelor norme anti-discriminare și să revină la vechiul și pare-se bunul obicei al locurilor la admitere repartizate de la bun început pe sexe? Fapt ce ar fi în acord cu realitatea că, totuși, sunt mult mai multe roluri de băieți decât de fete? Și că nu poți să montezi la infinit „Opt femei”, „Casa Bernardei Alba” sau „Cumetrele”. Nu ar fi oare necesar și potrivit ca sus-numiții critici de teatru, teoretic buni cunoscători a ceea ce se întâmplă în instituțiile de spectacole, să avertizeze așa-numiții factori responsabili asupra fenomenului?
E o realitate faptul că avem din ce în ce mai multe femei regizoare și că sunt tare departe vremurile în care profesia în cauză era ilustrată doar de Marietta Sadova, Sorana Coroamă-Stanca, Letiția Popa (preponderent la Televiziune), Sanda Manu, Cătălina Buzoianu, Anca Ovanez-Doroșenco sau Nicoleta Toia. Trebuie însă oare ca premiile de la feluritele festivaluri și concursuri, nominalizările vizând posibilii laureați ai Galelor UNITER să țină cont de criterii de gen așa cum susțineau în primăvară o doamnă critic și vreo trei-patru regizoare care realizează o dată la trei ani câte un spectacol? Cât de serios și cât de demn de luat în seamă poate să fie un colocviu pe această temă, cum să nu facă el rău însăși ideii de critică de teatru, cum să nu o arunce în derizoriu când s-a ajuns până acolo încât valoarea trebuie să fie imperativ subordonată nevoii de a crea un statement?
Cum să nu provoace ilaritate faptul că aceeași revoluționară și periodic vocală doamnă critic propune, deocamdată pe contul ei de pe o rețea socială, un concurs atipic? Concurs sau plebiscit al cărui scop ar fi acela de a găsi substantivul care să denumească cât mai adecvat și mai corect politic persoana de genul feminin ce practică (oare cu ce frecvență, cât de aplicat, cât de în cunoștință de cauză și în privința a ceea ce se întâmplă dincolo de locul în care se termină liniile de tramvai în București și liniile de metrou la New York ?) critica de teatru.
Sincer, în loc să ne pierdem vremea cu astfel de teme false, mai bine să citim o piesă sau să mergem la un spectacol de teatru. Poate chiar la unul cu „Prețioasele ridicole” sau „Femeile savante”.
