Treizeci de ani de la Revoluție și-a propus să marcheze și ediția din 2019 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la București, desfășurat în perioada 20-24 noiembrie. Acolo, la Romexpo, editurile vin cu noutăți și uneori și cu cărți pe care le găsești mai greu în puținele noastre librării, de pe rafturile cărora lipsesc și acum, după treizeci de an de libertate, cărți fundamentale. Cumva, e de înțeles într-o țară în care se citește atât de puțin, în care oamenii nu sunt dispuși să cheltuiască mai nimic pe tot ce înseamnă cultură, într-o țară în care cultura scrisă are o mulțime de goluri de umplut și destule teritorii noi de acoperit.

De exemplu, de ani întregi nu doar dramaturgia nouă lipsește din rafturile librăriilor, ci și dramaturgia clasică sau dramaturgia în general. De când n-ați mai văzut o ediție nouă cu piesele lui Molière, care continuă să se monteze în România? Dar una cu textele dramatice ale lui Mihail Bulgakov, Bertolt Brecht sau Arthur Miller? Vă spun eu: de câteva zeci de ani. Dacă vrei să cumperi așa ceva de la noi, în afară de edițiile vechi, unele datând de acum jumătate de secol, din vremuri în care editarea se făcea altfel, nu poți. Ediții noi, oricât de imperfecte, nu există. Și e profund anormal, într-o cultură mică, unde a fost nevoie ca Mihail Kogălniceanu să susțină apăsat în 1821, în sprijinul condeielor autohtone, că „traducțiile nu fac o literatură”, ca tocmai „traducțiile” să lipsească în secolulul XXI.

Studenții de azi citesc edițiile pe care le citeau studenții de acum treizeci de ani. Dacă ești student astăzi în România și vrei să citești piesele lui Ibsen, nu ai decât edițiile vechi de la Editura de Stat, din anii ’50. Nu mai zic dacă ai nevoie să studiezi tragicii greci, atât cât a supreviețuit din scrierile lor. La treizeci de ani de la Revoluție, ne lipsesc în continuare instrumentele elementare de lucru. În facultățile de teatru, dar și la Litere, Limbi Străine sau Filosofie, studenții citesc în mileniul III aceleași ediții pe hârtie proastă, îngălbenită, de la bibliotecă. Aceleași traduceri cu omisiuni, cu destule secvențe cenzurate din motive ideologice, fără nicio legătură cu orizontul de așteptare al cititorului din secolul XXI, care are acces la infinite surse de cunoaștere și ale cărui nevoi nu sunt tocmai ușor de satisfăcut. Chiar și azi, unii regizori iau traduceri vechi, le adaptează și, în unele cazuri, le și semnează. Ce dacă nu au studiat niciodată limba respectivă?! În cazul unor texte care au avut mai multe ediții, uneori merge și câte o „compilație”.

Întrebarea care se pune nu este, evident, de ce stau lucrurile așa. Asta știm: editarea de carte costă și durează, iar dramaturgia nu se vinde. Evident. Și, apropo, cum s-ar putea vinde, când librăriile clasice sunt atât de puține, chiar și în centrele universitare, când majoritatea teatrelor nu arată vreo preocupare pentru carte și nici nu au vreun punct de vânzare, când nici măcar la București nu s-a deschis o librărie, oricât de modestă, de profil? Când, deși toată lumea știe situația de ani buni, nimeni nu face mai mult decât să ridice din umeri fatalist?

Întrebarea care se pune este dacă se poate încerca o soluție. Se poate crea în România o colecție de dramaturgie universală, de care au nevoie, teoretic, mii, poate zeci de mii de oameni, realizată de traducători profesioniști și editată în condiții bune („bune” înseamnă, desigur, perfectibile), pentru cititorul de azi și pentru omul de teatru de mâine? Din câte se pare, aspiranții la lumea Thaliei sunt din ce în ce mai mulți. Și, venind mai aproape de vremurile noastre, oare îi vom putea citi vreodată în limba română, pur și simplu cumpărând un exemplar dintr-o librărie, pe Sam Shepard, Tom Stoppard, Sarah Kane, Yasmina Reza, Jon Fosse, Neil LaBute etc.? Vom avea vreodată, în afară de traducerile făcute strict pentru scenă, versiuni în limba română tipărite într-un volum pe care să ni-l dorim în biblioteca de acasă, dar și pe biroul de lucru? Vom avea vreodată un raft de dramaturgie universală în haine noi, parțial noi sau înnoite, pentru cei care se apucă de citit și de recitit?