Tavi Costin se numără printre cei mai tineri manageri de teatru din România. La doar 27 de ani a preluat conducerea Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, propunându-și să creeze aici o trupă cu actori tineri bine închegată și omogenă. Născut în Botoșani și petrecându-și copilăria în culise sau în turnee alături de tatăl său (actorul Volinaș Costin, fost director al Teatrului „Mihai Eminescu”), Tavi Costin a făcut parte dintotdeauna din lumea magică a teatrului. Membru al Atelierului de Teatru, el a câștigat 24 de premii de interpretare, care l-au convins că locul său este pe scenă. După ce a absolvit UNATC-ul, a intrat în trupa Teatrului „Anton Pann”, iar patru ani mai târziu, în 2019, i s-a propus mandatul de manager. Crede cu tărie în spiritul de echipă și în acel „împreună” fără de care nu se poate face teatru. Stagiunea trecută a lansat prima ediție a Festivalului „Versus” – o premieră în rândul comunității vâlcene. Am stat de vorbă cu Tavi Costin despre obiectivele și proiectele pe care le vizează în continuare, descoperind un manager pasionat de ceea ce face, devotat actului artistic și animat de dorința de a schimba lumea (teatrală) în mai bine.

Teatrul „Anton Pann” este o instituție relativ nouă în peisajul teatral românesc, iar prin activitatea ta ca manager ai contribuit la creșterea notorietății sale. Cum ai defini teatrul pe care-l conduci?

L-aș defini ca un teatru foarte tânăr din două motive: anul acesta se împlinesc 30 de ani de activitate și coincide cu media de vârstă a actorilor trupei. Suntem o trupă foarte, foarte tânără. Notorietatea a crescut datorită dorinței noastre de afirmare și de a face spectacole valoroase, iar asta provine dintr-o energie tinerească ce te ține în priză continuu.

Atunci când ai venit în teatru, ai regăsit atmosfera asta sau, mai degrabă, ai construit-o?

Am venit în trupa Teatrului „Anton Pann” în anul 2014, când încă eram student la master. Am primit mai multe oferte de angajare, dar aici m-a atras faptul că intram într-o trupă tânără. Veneam într-un mediu sigur, cu mulți colegi de-ai mei. Energia exista, dinamica s-a mai schimbat. Acum, fiind manager, am și alte atribuții față de colegii mei, dar raportarea dintre mine și ei e aceeași. Discutăm foarte deschis proiectele actuale și viitoare și mă bucur să am o relație foarte bună cu ei.

Din poziția managerului, ai o libertate mai mare de a da o direcție teatrului?

Libertatea vine mână în mână cu responsabilitatea de a da o direcție. Am preluat funcția la 27 de ani, care e o vârstă destul de fragedă pentru a lua frâiele unei instituții culturale. Mi-a revenit nu doar partea de contabilitate, pe care trebuie să o gestionezi cu grijă, ci și asumarea unei traiectorii artistice. Avantajul meu a fost că de mic am crescut în lumea asta și am reușit să îmi dezvolt o anumită maturitate, așa că nu am avut nicio surpriză.

Ți-ai dorit să fii managerul unui teatru?

Nu a fost un obiectiv pe care mi l-am propus, pentru că știam ce înseamnă din experiența tatălui meu și știam că duce la un sacrificiu artistic. A venit ca o idee a colegilor mei, pe care nu am luat-o foarte în serios. Mi-am depus proiectul, care a și obținut cel mai mare punctaj atunci, am fost manager interimar un an, iar acum mi-am asumat mandatul.

Ai zis că a implicat un sacrificiu artistic. La ce anume te referi?

Nu mai ai același timp să joci, pentru că ești ocupat cu chestiuni administrative, care nu țin de lucrul la scenă. Nu mi-e deloc ușor să le îmbin, dar mi se pare esențial ca ele să meargă împreună.

Cu ce completează experiența ta ca actor pe cea de manager?

Atunci când am de făcut o alegere, o fac gândindu-mă din perspectiva actorului – ce mi-ar plăcea ca managerul meu să facă în situația respectivă. Încerc să fiu cât pot de sincer cu mine în a face lucruri în care cred și pe care mi le-aș dori. Știind exact ce implică munca de actor, mă ajută să îmi înțeleg mult mai bine colegii, contextul în care îi pun, proiectele pe care le propun. Nu i-aș pune niciodată pe colegii mei să facă lucruri pe care eu nu le-aș face.

În interiorul comunității de aici din Vâlcea, care ar fi rolul teatrului și relația lui cu publicul?

Vâlcea are avantajul de a avea două teatre. Scopul teatrului, aici și oriunde, este de a educa, dar și de a oferi o sursă de divertisment de calitate. Încercarea mea a fost de a implica cât mai activ teatrul în viața cetățenilor. Spectatorii au fost foarte deschiși la propunerile făcute de întreaga echipă a teatrului (de la artiști până la personal administrativ). Fiind o echipă mică, îi știu pe toți personal și îmi sunt foarte apropiați. Deși e un cuvânt uzat și poate nu mai are aceeași greutate, consider că suntem o familie, în interiorul căreia fiecare își face munca pentru a mișca întregul mecanism. Publicul a fost foarte deschis, numărul spectatorilor a crescut, numărul de încasări la fel. Ceea ce pentru mine denotă un apetit și un interes al lor pentru ce facem noi aici.

Ați identificat un profil al publicului vostru?

Cred că în general în orașele de provincie e un segment de public care lipsește (care în București e foarte puternic) – cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani. Pentru că aceia se duc la facultate și pleacă din oraș. Practic, segmentele care vin la noi la teatru sunt vârstele foarte mici, grădiniță și adolescență, apoi urmează o gaură demografică, după care urmează cel de 35+.

Înainte de a deveni manager, cum s-a manifestat spiritul tău antreprenorial? Ce alte activități ai mai desfășurat?

Am avut o singură inițiativă atunci când am pornit un ONG cu un coleg în București, o asociație denumită „Jamais Vu”, în cadrul căreia am dezvoltat mai multe proiecte. De la un ONG care făcea spectacole cu bugete minime spre inexistente la a conduce o instituție publică e o diferență enormă.

Experiența de patru ani ca actor în trupă a avut relevanță în gândirea și elaborarea planului tău de management?

Proiectul meu de management include ceea ce vreau să fie și poziția mea ca manager. Pentru că știam din interior plusurile, minusurile și lacunele Teatrului, m-a ajutat să pot să vin mai ușor în poziția asta. Dacă aș fi venit din exterior, nu aș fi înțeles atât de ușor particularitățile acestei instituții.

Care ar fi principalele direcții și obiective pe care ți le propui?

Pentru că e un teatru subvenționat din banii comunității, cred că el trebuie să deservească acestei comunități. Și nu prin a le da oamenilor exact ceea ce vor, ci prin a-i face să vină la teatru și să îi convingă să guste și lucruri care uneori le pot părea mai amare sau le pot plăcea mai puțin.

Există un specific repertorial sau îți propui să dezvolți unul?

Momentan încerc să creez o paletă cât mai largă și variată de spectacole pentru că nu mi se pare o idee bună să impui o nișă unui teatru de provincie. Dacă în București, având multe teatre, spectatorul are de unde alege, aici, fiind doar două instituții care oferă un produs cultural, trebuie să îl lași să exploreze cât mai multe zone.

Și ai resursele necesare, în special umane, pentru a face multiple proiecte?

Da, există. Plus că e o responsabilitate pe care consider că o am, să aduc și să promovez creatorii tineri. Mi se pare fundamental în meseria noastră să existe un moment în care cineva să vină și să îți întindă o mână, să-ți dea șansa de a face un rol. Ceea ce poate fi o cotitură în cariera unui artist. Chiar am dezvoltat un parteneriat activ cu UNATC-ul, prin care încerc să aduc tineri absolvenți de Licență și Master, să joace aici examenele de absolvire.

Până acum, ce regizori tineri ai invitat să monteze la Vâlcea?

Matei Lucaci-Grunberg, Vlad Trifaș, Vladimir Anton și lista va continua.

Care au fost principalele proiecte pe care le-ați desfășurat stagiunea trecută?

Un moment important a fost venirea lui Pascal Bruckner pentru prima dată într-un teatru românesc de provincie, pentru premiera textului „Crăciunul președintelui”, în regia lui Chris Simion-Mercurian. Apoi am organizat prima ediție a Festivalului „Versus”, teatrul neavând până acum niciodată un festival al lui și mi s-a părut important să creez premisele unuia.

Impresiile la finalul ediției pilot…

Ce am învățat eu după prima ediție este că necesită foarte multă organizare, așa că anul acesta am început pregătirile cu mult mai mult timp înainte. Însă feedback-ul a fost pozitiv. Dinamica publicului s-a schimbat în timpul festivalului – am avut, în mod neașteptat, foarte mulți spectatori inclusiv la spectacole programate în timpul săptămânii, miercurea, de la ora 10:00. Am vrut ca prima ediție să fie un cadou pentru comunitatea vâlceană, așa că am oferit intrare liberă la toate reprezentațiile. Și asta cred că a dus la un flux de spectatori. Mi s-a părut important ca la prima ediție oamenii să vină și să descopere festivalul și nu să înregistrăm noi un câștig material.

Aplici o anumită strategie în demersul tău managerial?

Sunt mai multe elemente care compun această strategie, nu o pot prezenta într-o linie dreaptă, vreau să plec de aici și să ajung acolo. Particular, îmi propun să creez o trupă de actori foarte puternică și foarte sudată, care să atingă performanța. Regizorii vin și pleacă, dar trupa rămâne și e cea care dă rezonanță instituției. Păstrez o constanță în relația cu colegii mei, încerc să le fiu mereu alături, la repetiții, la diferite întâlniri. Încerc să aduc și alți artiști care să lucreze cu ei – actori, regizori. Încă nu s-a cristalizat trupa complet, dar atunci când se va întâmpla, vom avea un nucleu puternic.

Ați vizat și colaborări cu instituțiile de învățământ?

Da, avem un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Vâlcea. Anul trecut am lucrat cu un ONG din Cluj, „Create.Act.Enjoy”, am făcut un spectacol și am mers cu el prin spitale pentru a aduce un zâmbet copiilor bolnavi. De asemenea, vreau să pornesc o trupă de teatru de amatori cu liceeni. Proiectul acesta oricum are o dimensiune personală, pentru că în adolescența mea am făcut parte din Atelierul de Teatru din Botoșani și asta m-a marcat profund. A fost o experiență fantastică, am învățat multe lucruri și mi-a făcut acea perioadă a vieții cu mult mai faină.

Apropo de faptul că ai crescut în teatru, te-a influențat perioada asta? Ai rămas cu ceva amintiri de atunci?

A avut o influență semnificativă, da. Amândoi părinții au lucrat în teatru, astfel că toată copilăria mea a fost acolo. Nici nu aveam prea mulți prieteni pentru că mergeam mereu cu ei în deplasări. M-am și gândit dacă actoria a fost alegerea mea sau dacă m-a împins conjunctura. Dar mi-am dat seama că a fost alegerea mea pentru că e un lucru care mă bucură. Niciodată nu am senzația că muncesc, îmi place tot ce ține de lumea asta.

Oricum, ești într-o poziție privilegiată pentru că ai putere decizională și dacă observi că lucrurile iau o turnură nepotrivită, tu poți face ceva în acest sens.

Da, dar repet, ca orice poziție privilegiată, ea vine și cu minusurile sale. Nu pot să fac meseria de actor pe cât de mult mi-aș dori; nu pot să lucrez la mai mult de două-trei proiecte într-o stagiune.

Ce greutăți întâmpină tânărul manager în sistemul teatral românesc?

Principalele dificultăți țin de legislația în vigoare, care e destul de șubredă în ceea ce privește teatrele. Aceste legi nu sunt făcute de oameni profesioniști și nu poți aplica aceeași lege pentru toate tipurile de instituții, pentru că obiectul lor de activitate diferă. Sper să pot stimula cumva lucrurile și să contribui la rezolvarea acestor probleme.

Ai beneficiat de susținerea comunității din jur de la începutul mandatului?

Am avut niște surprize fantastice de la mulți oameni din comunitate, care m-au sprijinit și au văzut în mine lucruri în momente în care eu nu mai aveam încredere în forțele proprii. Au fost câțiva care m-au bătut pe umăr și mi-au zis go for it!

Dintre realizările tale de până acum, în care crezi cel mai tare?

E greu să vorbești despre realizările tale… Ceea ce încerc eu să construiesc este o relație foarte bună a managerului cu actorii. Managerul trebuie să îi asculte, să vadă care le sunt dorințele și nevoile și să creadă în ei. Eu cred necondiționat în trupa mea. Încerc să mă apropii cât pot de mult de oameni și să găsim împreună soluții, atunci când e posibil. Nu am pretenția că eu știu exact ce e de făcut de fiecare dată, nu le știu pe toate și atunci mă bazez mult pe echipă.

Te inspiră sistemul de funcționare al vreunui teatru?

Sunt mai multe, nu unul anume, pentru că lucrurile pot fi aplicate diferit. Preiau exemple de la fiecare. În țară sunt nenumărați manageri pe care îi admir, interviurile și declarațiile cărora le urmăresc și încerc să învăț cât pot de la ei.

Crezi că premiile certifică statutul unui teatru sau al unei trupe?

Ele sunt necesare, dar nu cred că trebuie să alergăm după ele, în niciun caz să devină un obiectiv în sine. Când eram mai mic, am picat în patima asta – atunci când eram în trupa de liceeni, am obținut 24 de premii pentru actor în rol principal din 25 de spectacole în care am jucat. Devenisem arogant și mi se părea că știu totul atunci când am intrat la facultate. Acolo am avut norocul de a întâlni oameni care au reușit să îmi deschidă ochii și să mă facă să înțeleg că niciodată nu ești suficient de grozav.

Când eram la începutul mandatului, încercam să mulțumesc pe toată lumea. Dar mi-am dat seama că nu așa trebuie să fie, ci că trebuie să îți asumi niște decizii pe care ceilalți le vor aprecia sau nu. Fiecare teatru e într-un fel imaginea oamenilor care lucrează acolo, reprezentată prin managerul lor.

Citește managerul de teatru cronicile spectacolelor, îl interesează ecourile stârnite în presă?

Când am timp, citesc, da. Însă ce apreciez cel mai tare e atunci când văd părerea argumentată a criticului despre spectacol, nu vreau să citesc doar rezumatul acțiunii. Apreciez critica onestă. În fond, oamenii o iau foarte personal. Poți fi un artist fantastic, dar să ai un spectacol prost pentru că ești creator, ești om, iar meseria asta implică atât de multe elemente, încât șansa de a se combina toate perfect e foarte mică. Atunci când cineva vine și zice despre un spectacol că e prost, poate că ar trebui să primim feedback-ul cu mai multă relaxare și detașare. Dacă nu e spusă cu răutate, ci cu dragoste, critica poate fi constructivă.

Ce simți că lipsește în teatrul românesc la ora actuală?

Dorința de a ne vedea și de a ne bucura unii de ceilalți, de a ne iubi și de a ne respecta. Cu toții facem aceeași meserie. Când eram mic, mergeam cu tata în festivaluri care durau două săptămâni. Acolo veneau trupe din toată țara și rămâneau pe toată perioadă, mergeau să-și vadă spectacolele unii altora, erau într-un permanent dialog. Acum nu se mai întâmplă asta. Nu ne mai vedem unii cu ceilalți, nu mai avem nicio raportare directă, ca să vedem ce facem, ce lucrăm. Asta provine și din faptul că suntem mult prea mulți actori din cauza sistemului de învățământ. Faptul că nu au cu toții locuri în care să se angajeze naște anumite frustrări, care, la rândul lor, se răsfrâng tot asupra breslei. E un cerc vicios. Dacă am fi mai uniți și am înțelege faptul că tragem cu toții la aceeași căruță, că fiecare vrea să facă un teatru de calitate, cu propria lui viziune, cred că lucrurile ar avea o direcție mai bună. Din cauza faptului că suntem atât de divizați și că nu reușim să avem o voce comună, nici nu există legi concrete care să vină în ajutorul nostru.

Încerci să readuci lucruri care funcționau în trecutul teatral pe care l-ai cunoscut în copilărie?

Și ei aveau tot felul de neînțelegeri, însă atunci când se reuneau la un festival, mergeau cu toții la spectacole și aveau un respect deosebit pentru munca celuilalt. Atunci când vedeau un actor bun, o admiteau cu toții, nu exista loc de îndoială. La următoarele ediții ale festivalului îmi propun să aduc trupele și să stea laolaltă măcar câteva zile. Vreau să creez și o platformă profesionistă de dialog – anul acesta în jurul temei teatru de stat vs. teatru independent. Să invit oameni reprezentativi, să dezbatem împreună subiectul și să vedem cum se pot ajuta reciproc cele două. Mi se pare importantă și componenta asta a unui festival.

Vorbește-mi, pe scurt, despre următoarele proiecte ale Teatrului „Anton Pann”.

Urmează să înceapă repetițiile la „Cyrano de Bergerac” de Edmond Rostand, în regia lui Vlad Trifaș. Mai pregătim un text contemporan și o colaborare cu regizorul Vlad Cristache. În ceea ce privește cea de-a doua ediție a Festivalului „Versus”, aceasta va avea loc în luna septembrie, la începutul stagiunii următoare.