Nume semnificativ în teatrul contemporan, Marco Martinelli și-a găsit un loc al lui în lumea de astăzi privind spre tradiție cu aceiași ochi cu care a privit și Eugenio Barba câteva decenii, adică integrând-o și prelucrând-o într-un fel personal, într-un orizont care își sfidează adesea epoca. De altfel, cu gândul inevitabil și la creația și concepția lui Eugenio Barba am citit și micul lui volum „A-și face loc”, subintitulat „Breșă în teatru în 101 mișcări”.

Publicată la sfârșitul anului 2019 la Editura Brumar, în traducerea semnată de Daniela Șilindean, lucrarea face parte din programul Dante 21 de Marc Martinelli și Ermanna Montanari, unul dintre principalele proiecte ale programului Timișoara 2021-Capitală Europeană a Culturii. Cei doi artiști italieni semnează conceptul și regia pentru „La Divina Commedia 2017-2021”, produs de Ravenna Festival, spectacolul urmărind să stabilească o relație cu orașul-ca-scenă. Așa cum aflăm și din volum, etapele internaționale ale proiectului au avut și vor avea loc la Timișoara, în Italia, Kenya, America și în alte locuri. Iar „A-și face loc”, cartea ce însoțește evenimentul în România, stă mărturie pentru crezul artistic al lui Marco Martinelli.

Aici regizorul și dramaturgul italian care a înființat Teatro delle Albe în 1983 și centrul de cercetare scenică Ravenna Teatro în 1991 face un efort de condensare a unei viziuni nu lipsite de adâncimi și capcane. Într-un patchwork cât se poate de potrivit, bricolând gânduri și crâmpeie de gânduri și idei, sintetizează un fel deschis și integrator de a se raporta la artă, care oferă o mulțime de teme de reflecție. Unele cu ecouri brookiene, căci umbra lui Peter Brook se profilează pe fundalul multora dintre experimentele create de Marco Martinelli, unele amintite și în binevenita prefață semnată de Irina Wolf. Așa cum, în timpul lecturii, îți amintești idei din „Casa în flăcări” și din alte scrieri ale lui Eugenio Barba, gânditor fundamental pentru artele spectacolului din ultimii cincizeci de ani. Odin Teatret este în spatele viziunii profesate de Marco Martinelli, dar și Théâtre du Soleil, de exemplu, și mult mai mult: „În spatele meu, Barbiana. În spatele meu, ashram-urile lui Gandhi. În spatele meu, comunitățile eretice, taz-urile, zone temporar autonome. În spatele meu, anumite insule ale piraților despre care se spun povești, cercurile de anarhiști care nu puneau bombe, experimentări ale comunității”. Și cine stă alături? „Lângă mine, azi, toți cei nemulțumiți, cei care nu se plâng, ci își traduc iarna vrajbei lor în acțiuni cotidiene și creatoare. Lângă mine, toți cei revoltați, cei care nu merg să spargă vitrine și care nici nu pozează prin reviste, ci își traduc revolta într-o nouă arhitectură a lumii”.

În realitate, o nouă arhitectură a lumii vizează și creația lui Marco Martinelli, semnată în tandem cu coregrafa și actrița Ermanna Montanari. Potrivit proiectului început grandios în 2017 la Ravenna, „Paradisul”, a treia parte din „Divina Commedia”, ni se va prezenta tot la Ravenna, dar și la Timișoara, în 2021, când se vor comemora 700 de ani de la dispariția lui Dante Aligheri. Și, așa cum nota Irina Wolf în „Cu Dante prin Purgatoriu: călătoria purificatoare a Teatrului delle Albe”, articol publicat în revista „Amfiteatru” în 2019, cei doi artiști italieni își vor împlini visul din adolescență. Și vor exemplifica încă o dată acea „nouă arhitectură a lumii” spre care privește – cu speranță, asemenea lui Peter Brook – creatorul italian, așa cum descoperim și în cărticica din 101 idei editată la Timișoara, care, așa cum just notează autoarea prefeței, „reprezintă o deschidere către o idee de comunitate în care mici și mari suntem chemați să participăm la transformarea continuă a artei”, dar și „un manifest politic și poetic în același timp”.

Recenzentului nu-i rămâne decât să vă invite să-i vedeți spectacolele, atât de curajoase, care înoată senine împotriva curentului și uneori a curentelor și să deschideți „A-și face loc”. Câteva dintre accentele pe care le pune artistul italian – diversitatea și importanța ei în peisajul artistic, necesitatea de a rezista în fața strivitoarei logici a pieței, locul teatrului în societatea contemporană („În epoca marilor medii virtuale imateriale, teatrul este locul materiei sacre”), curajul și responsabilitatea indispensabile etc. – trimit, spuneam, la poetici și linii de gândire cunoscute din secolul XX, de care le leagă un fir consistent și seducător pentru cei ce se lasă seduși de istoria ideilor. Iar altele, și ele completabile, își așteaptă reflecțiile și poate chiar eseurile lor. Și dacă tot a venit vorba despre așteptare, așteptată ar fi și o ediție în limba română a volumului „Aristofane a scampia”, în care Marco Martinelli își expune pe larg concepul non-scuola, practică teatral-pedagogică pentru adolescenți, testată și folosită în multe locuri din lume.