Doi foști miniștri ai Culturii, din partide politice diferite, nici unul cu performanțe în domeniu, pripășiți prin Parlamentul României, au depus la comun un proiect de lege referitor la îmbunătățirea managementului în cultură.
Cred că de o modificare a legii în domeniu este obligatoriu nevoie. Nici mie nu îmi place defel cum se selectează managerii, cum se perpetuează ei în funcții, cum li se evaluează performanțele, adică în baza unor criterii strict cantitativ, de parcă nu ar conduce teatre, opere, muzee, filarmonici, biblioteci, ci fabrici și uzine, cum li se poate întrerupe, atunci când vrea factorul politic, contractul de management. Se pune de o evaluare, se găsesc evaluatori sensibili și binevoitori la ce vrea ordonatorul principal de credite, se aleg pentru aceasta de preferință indivizi care nu au călcat niciodată prin instituția al cărui șef trebuie, din înalt ordin, descăpățânat.
Numai că respectiva modificare se impune cu mare atenție cumpănită, nu doar spre a face pe placul unor scandalagii de profesie, unor criticițe veșnic nemulțumite, care aspiră, în secret sau chiar pe față, să conducă, să taie și să spânzure prin nu știu ce teatru unde nu au mai călcat în ultimii cinci ani nici măcar o dată.
Nu vreau să avem o nouă lege făcută “cu dedicație”, în favoarea ori împotriva unei anume personalități. Fie ea reală sau doar închipuită.
Nu intenționez să fac în rândurile ce urmează o analiză detaliată a proiectului de lege propus de cei doi foști miniștri. Vreau doar să expun câteva reflecții referitoare la prevederea în conformitate cu care ar urma să înceteze automat contractele acelor manageri care au depășit deja două mandate a câte cinci ani fiecare.
E adevărat. Respectivii sunt destul de numeroși. Și nu toți ar fi meritat reînnoirea votului de încredere. Vârsta, obișnuința, rutina nu sunt chiar favorabile. Mă gândesc însă la ce se va întâmpla când, peste noapte, jumătate dintre directori, mă rog, manageri, vor fi siliți să plece și se va recurge la interimari. Va interveni instabilitatea, se vor abandona proiecte, respectivii interimari nu vor fi decât niște administratori de afaceri curente. Așa cum se întâmplă la Teatrul German de Stat din Timișoara. Acolo unde nu se întâmplă, de fapt, nimic.
Se va putea ajunge chiar la instaurarea haosului. Nu-și amintește oare dl. Vlad Alexandrescu, unul dintre inițiatorii legii, lucrul acesta, cu atât mai mult cu cât are experiența a ceea ce a dus propria nepricepere în 2016 la Opera Română din București?
Nu știu când, cum și dacă se va ajunge la adoptarea și promulgarea rspectivului proiect de lege. Știu doar că ceea ce va urma după ce se va stopa criza medicală nu va fi deloc floare la ureche pentru instituțiile de spectacole. Unor spectatori le va fi teamă să revină în săli fiindcă nu vor avea convingerea că s-a pus cu adevărat stavilă efectelor perverse ale virusului care s-a dovedit că poate fi chiar ucigaș. Alții își vor pierde, în această lungă perioadă de pauză, obișnuința de spectatori și vor trebui recuperați. E greu de crezut că bugetele, oricum subțiri, anunțate la începutul anului vor rămâne neatinse. Prioritățile vor fi altele.
Cred că cei cu oarecare experiență în funcții vor găsi soluții mai rapide și mai eficiente decât ar putea-o face o suită întreagă de neofiți. Mă aștept și la o mare de acțiuni în justiție deschise de cei înlăturați din funcții. Care în mare parte vor fi mai mult ca sigur câștigate chiar de ei. Pentru simplul motiv că regulile se stabilesc la începutul jocului și nicidecum pe parcursul lui. Avem nenumărate exemple. Iar despăgubirile au fost plătite din bugetele instituțiilor. Numai de asta nu avem nevoie.
Știu și că reforma în cultură, adică și în managementul ei, au întârziat nespus de mult. Cu toate acestea, eu cred pe mai departe în înțelepciunea latinilor. Așadar, festina lente! Spun asta, deși cred și în ceea ce a scris Antonin Artaud referitor la raporturile dintre teatru și ciumă. Să dea bunul Dumnezeu ca lucrurile să stea așa cum le-a profețit autorul lui Cenci.
