„Sebastian Papaiani. De la început până la sfârșit” se intitulează volumul scris de Annie Muscă și recent tipărit la Editura Terra, care le oferă cititorilor o incursiune amănunțită într-un destin bogat. Bogat în întâmplări demne de a fi povestite, bogat în întâlniri semnificative, bogat în reușite profesionale ce fac parte dintr-un parcurs remarcabil.

Publicat la câțiva ani după moartea cunoscutului actor, lucrarea întocmită cu acribie de autoare se adaugă unei serii de volume mai mult decât necesare, pe care le dorim cât mai numeroase. După, să spunem, Ștefan Iordache, Tamara Buciuceanu, Gina Patrichi, Octavian Cotescu, de-ar fi să amintim doar câțiva dintre artiștii importanți plecați dintre noi, care au fost protagoniștii unor volume recuperatoare, o lucrare biografică despre și cu – căci, citind cartea, ai adesea senzația că povestitorul e lângă tine și-i face plăcere să-și aducă aminte, chiar dacă uneori nu e vorba despre lucruri plăcute – Sebastian Papaiani constituie un gest ce trebuie salutat și o ocazie de a repeta că e nevoie de cât mai multe cărți care să trateze capitole și pesonalități din autohtonele arte ale spectacolului.

Concepută cu minuție și pusă sub semnul plăcerii de a povesti și, în egală măsură, atentă la plăcerea dintotdeauna a cititorului de a se cufunda în destine ce-i sunt străine, dar despre care ar vrea să afle și să înțeleagă mai mult, cartea recent publicată are calitatea de a reconstitui pentru posteritatea cu memorie scurtă un traseu uman și artistic semnificativ pentru un loc și un timp. Lăsându-l să povestească liber pe Sebastian Papaiani, acest jovial, acest causeur pe care îl ghicești imediat, de la primele pagini, autoarea, care semnează acum prima biografie de actor, mizează pe o formulă simplă pentru a merge direct la inima cititorului. Așa cum sigur i-ar fi plăcut și actorului – poate, într-un fel, nedreptățit de propria popularitate adusă de filmele importante în care a jucat în comunism, multe dintre ele rămase în istoria genului.

Sebastian Papaiani alături de Mihai Constantin în spectacolul „Oblomov”, regizat de Alexandru Tocilescu la Teatrul Bulandra

Așadar, după sute de ore de dialoguri purtate cel mai adesea nu într-un birou unde domnește liniștea, ci într-un restaurant indian din București, după câțiva ani de căutat și verificat în arhive, s-a născut o carte ce confirmă calitățile dialogului ca formulă principală, în cazul acesta însoțit de laborioase explicații pentru cititorii care, de multe ori, nu au acces la informații ce țin de istoria teatrului românesc. Asumându-și misiunea deloc simplă a biografului care se străduiește să surprindă autenticitatea personajului său, Annie Muscă, cea care a publicat, printre altele, și o biografie a lui Tudor Vornicu, urmează cronologic, „în dulcele stil clasic”, un parcurs ofertant, ce începe într-o familie cu pitorescul ei, și se încheie, greu de crezut că pur întâmplător, cu două roluri capitale din mitologia și imaginarul modern al sfârșitului: Firs din „Livada de vișini”, jucat de Sebastian Papaiani în montarea regizată de Sorin Militaru la Odeon, și Zahar din „Oblomov”, în regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul Bulandra, rol pentru care artistul a fost nominalizat la Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar în anul 2004. În peste 300 de pagini și 26 de capitole, în care povestea începe efectiv cu „1936. Sub semnul Fecioarei” și se încheie cu „Bellu și eternitatea”, portretul actorului se conturează pe îndelete, dinspre copilărie spre un prezent pentru care, în ciuda dezamăgirilor, artistul este, totuși, recunoscător. De altfel, în treacăt fie spus, aproape niciodată o anumită seninătate, un anumit spirit echilibrat nu-l părăsesc pe actorul care-și povestește viața.

O viață trăită intens încă din copilărie, vârsta de aur, vârsta descoperirilor, vârsta fascinației exercitate de cinema și de fotbal și continuată în același ritm până dincolo de anii tumultuoși ai tinereții și de anii plini ai maturității, până la momentul ieșirii efective din scenă. Povestindu-se pe sine, actorul povestește despre o întreagă epocă, așa cum i-a permis contextul socio-istoric să evolueze, și, inevitabil, povestește și despre o mulțime de personalități ale momentului. Dacă la început a fost Beate Fredanov, actrița împreună cu care a făcut primii pași în profesie, după aceea au urmat mulți artiști care au însemnat enorm, printre care regizorul Geo Saizescu, de exemplu, sau actorul Ștefan Iordache.

Numărându-se printre foarte puținele volume biografice dedicate unor artiști autohtoni, cartea, care păstrează mult din firescul și din oralitatea unui dialog liber, în care amintirile se înlănțuite uneori în dezordine, așa cum le scoate la iveală memoria, este prima încercare de a contura în posteritate un portret al lui Sebastian Papaiani și de a-i explica rolul într-o societate și într-o cultură care, la treizeci de ani de la Revoluție, abia învață democrația. Ea păstrează farmecul protagonistului povestitor și, în egală măsură, reușește să explice drumul lui artistic care a fost mult mai mult decât un Păcală pe care mulți l-au văzut la televizor sau un actor de telenovelă.