La fel cum arta pare la momentul de faţă un moft deloc practic, ce nu aduce fiece beneficii directe vieţii curente, preocupate cu chestiuni cu mult mai importante şi alarmante, statutul de vedetă a părut multora de-a lungul timpului o viaţă de huzur, petrecută în vitrina admiraţiei unui public uşor de mulţumit. Chipurile, tipurile, arhetipurile acestui presupus Parnas al stardoom-ului la care nimeni nu ar refuza să acceadă, dacă ar avea de ales, s-au schimbat radical, la fel şi motivele pentru care milioane de oameni apreciază unanim un semen.

Începând cu laurii puşi pe frunţile comandanţilor de oşti romane şi până la chipurile cioplite în piatră ale filosofilor greciei antice, istoria ne poartă printr-o galerie lungă de busturi în bronz, portrete pictate în ulei, ode şi imnuri din care cunoaştem numele unor bărbaţi viteji, conducători care au construit civilizaţii, gânditori care au pus bazele unor sisteme de gândire, oameni de stat. Odată cu dezvoltarea socială, exploratorii, inventatorii şi cei care descoperă noi mijloace pentru un trai din ce în ce mai lipsit de griji, mai facil, devin VIP-urile secolelor şi motivul de admiraţie al contemporanilor. Vedeta, aşa cum o ştim, apare odată ce arta primeşte o nouă valenţă: entertainment-ul marketat în piaţă; cu cât mai carismatic, mai scandalos, mai excentric era pictorul sau scriitorul, cu atât mai repede i se vindeau pânzele şi romanele.

Adevărata explozie s-a petrecut însă, pe o pânză mare, sub forma unor imagini proiectate dintr-un aparat ce făcea mult zgomot. Cinematografia, cu mirajul său fascinant precum umbrele de pe pereţii peşterii lui Platon, ne-a adus chipurile frumoase, zâmbetele de neuitat, privirile cuceritoare şi, în sfârşit, mulţimea a avut pe cine să îndrăgească fără drept de apel. Actori care îi întruchipau pe toţii feţii-frumoşi din cărţi, eroi ce salvau femei superbe interpretate de cele mai fermecătoare actriţe. Magie pură în mişcare. Un ghem de emoţii şi sentimente care tot creştea şi creştea, cu fire de toate culorile şi materialele se rostogolea peste publicul tot mai avid de a venera şi adula zeii-actori.

Televiziunea a dus încă şi mai departe această hipnoză a imaginii; de pe ecranele uriaşe unde mergeam să îi vedem din întunericul unei săli, umăr la umăr cu alte sute de oameni, vedetele s-au mutat în casele noastre, le vedem seară de seară din sufragerie, fac parte din familie. Nevoia de a putea admira, de a visa la o viaţă în lux şi fericire absolută aşa cum pare a fi cea a frumoşilor fără cusur, pe care îi sorbim din priviri în fiecare episod al serialului nostru preferat, acest drog al ficţiunii unei existenţe pururi-ferice, a dus la succesul modelului de vedetă hollywoodiană.

Dar evoluţia are umor şi curge pe un făgaş care nu se jenează să intrige. De pe covoarele roşii, din lumina blitz-urilor, din vârful unor socluri înalte, vedetele s-au dat jos, şi-au pus hainele de stat în casă şi au devenit oameni obişnuiţi. Odată cu excepţionala putere de a ne aduce pe toţi într-un singur loc în acelaşi timp pe care ne-a dat-o cadou Internetul, am început să avem tot mai multă încredere în perosona virtuală care primeşte like şi share şi îşi spune părerea cu tot mai mult curaj. Validarea continuă de care avem parte cu minim de efort, dreptul de a ne spune părerea care aproape a devenit o obligaţie, libertatea încurajată frenetic de a fi aşa cum vrei, fără să greşeşti, de a nu te supune niciunui tipar, de a crede că mâine poţi fi chiar tu star-ul invitat la emisiunea ta preferată pentru a-ți depăna povestea de succes, acest mix omogen de viaţă reală şi virtuală ne-au convins că omul fără nicio însuşire specială cu orice preţ poate să devină cu câteva click-uri vedeta de mâine.

Durata de viaţă a vedetei s-a modificat şi ea. Nu mai avem răbdare, ne plictisim urgent de chipul aceluiaşi idol şi în câţiva, puţini ani, uităm nume pe care mai alaltăieri le credeam bătute în marmură. Acele cinci minute de celebritate au ajuns cât se poate de reale şi, dintr-o sintagmă inteligentă, s-au materializat într-o goană a fiecăruia după o acceptare oricât de scurtă; gloria de a fi validat, de a fi cineva pentru o zi, atât cât durează un story pe Instagram, de a rămâne măcar 24 de ore în iluzoriul trending al Youtube-ului şi de a deveni viral pe Tik-Tok  sunt minciunile care ne dau câte puţin praf de stele din gustul de a fi vedete fiecare dintre noi. Nu mai trebuie să câştigi războaie pentru a fi celebrat de tribul tău. Nu mai trebuie să munceşti ani şi ani pentru a ajunge la o maturitate deplină a talentului tău. Cu ambiţie, originalitate tot mai greu de diferenţiat şi multă, poate prea multă încredere în sine, soră cu tupeul, poţi fi vedetă azi. Foarte posibil ca mâine să fie colegul tău de bancă. Dar ce contează. Seize the moment! Un Carpe diem răstălmăcit prin secole în care prezentul a devenit mult prea acut, prea imperativ, prea indiferent la viitor a schimbat idealismul unei libertăţi frumoase, într-o cacofonie de gesturi puerile, care certifică o recunoaştere fără consistenţă a unor non-merite transformate în motive de laudă. Standardele ferfeniţate ne-au adus în faţa unei mase de vedete fără nume, cu porecle şi abrevieri, care îşi fâlfâie superficialitatea precum moliile în jurul luminii celebrităţii preţ de o clipă, apoi cad, nici măcar spectaculos, într-o irelevanţă grotescă.

Ascensiunea şi decăderea vedetei în doar un secol este un fenomen demn de o cauză mai bună. O poveste frumoasă cu regi şi prinţese a devenit o glumă pentru care e nevoie de un sic! pentru a râde cineva. Nu mai e nevoie de modele tocmai pentru că suferim de o ne-iubire cronicizată, pe care o tratăm cu petice de recunoaştere. Nu vom avea niciodată bust în bronz şi niciun blitz nu se va aprinde pentru noi. Avem, în schimb, o existenţă virtuală de invidiat. Like, share şi subscribe!