Între preselecțiile online pentru Gala HOP 2020 și concursul în sine, care se va desfășura outdoor între 3 și 6 septembrie, la Amfiteatru TNB, e un drum destul de lung, dar aproape pe sfârșite. Pentru că anul acesta preselecțiile s-au derulat, pentru prima dată în istoria acestui eveniment, la distanță, le-am propus membrilor juriului, care au selectat cele mai bune momente artistice, un scurt chestionar despre experiența jurizării online. Porniți în căutarea dansActorilor cei mai „sensibili” la tematica acestei ediții, „Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual”, ei au urmărit tinerii actori din intimitatea spațiilor personale, cu posibilitatea de a da „play” de ori câte ori au simțit nevoia. Avantaje versus dezavantaje. Tehnologie versus emoție. A da bine pe scenă versus a da bine pe ecran. Un scurt dialog despre utilitatea acestei modalități de a privi teatrul cu membrii juriului de preselecție: actorii Ioan Ardelean și Marius Turdeanu, dramaturgul Alina Nelega și regizoarea Leta Popescu.

1.Preselecție online. Singuri în fața unui ecran. Departe de emoțiile, vulnerabilitățile și pulsul accelerat al concurenților. Cum ați descrie experiența jurizării „la distanță”, fără implicare directă și fără posibilitatea de a se produce acel schimb energetic atât de specific teatrului?

Ioan Ardelean: Chiar dacă această preselecție a fost văduvită de prezența tête-à-tête a participanților, eu cred că tinerii actori au avut de câștigat. În primul rând, îți trebuie mare curaj să te filmezi în condiții improprii, pentru că nu toți au avut posibilitatea de-a se filma într-o sală de curs, și să treci de preselecție. În al doilea rând, convingerea mea este că în viitor multe audiții se vor desfășura online sau pe baza unor înregistrări, pe care concurenții le vor trimite la o agenție de casting, la un regizor sau, de ce nu, la un teatru. În al treilea rând, tinerii actori au avut posibilitatea să aplice cunoştințele pe care le-au acumulat în şcoală, la cursurile de actorie de film şi lista ar putea continua. De la „aici şi acum” spre o nouă etapă, așa aș numi eu experiența acestei preselecții.

Alina Nelega: Ați descris-o deja, foarte exact, în câteva propoziții succinte. O experiență mult mai rece, în care îți impui să nu ții cont de calitatea filmării, chiar dacă ea, vrând-nevrând, te influențează. Acest medium ne face să observăm lucruri pe care nu le vezi în scenă neapărat, unde ochiul e liber să se oprească acolo unde interesul e mai mare și nu e aplatizat de intermedierea camerei. Nici șansele concurenților nu mai sunt egale: cei care au avut prieteni regizori de film sau video, acces la spații mai neutre și la o tehnologie mai bună au produs mici filmulețe mai ușor de vizionat, au avut acces la montaj și prim-planuri, ceea ce în scenă nu se întâmplă. Acolo, dacă actorul vrea să-ți direcționeze ochiul spre expresia feței, felul în care o face depinde de lucrul cu corpul, nu de tehnica de filmare. O problemă, pentru unii din concurenți, a fost folosirea spațiului – mulți dintre cei care s-au filmat în camera în care-și desfășoară activitatea zilnică, între dulap și pat, au încercat să facă abstracție de spațiu, nu să-l folosească – numărul lor nu era gândit să se desfășoare într-un asemenea mediu intimist. Dar teatrul se bazează tocmai pe folosirea spațiului, nu pe ignorarea lui. Au fost și unii mai inventivi, care și-au regândit momentele, în aer liber sau pe acoperișuri, adaptându-se condițiilor.

De asemenea, în cazul unei jurizări, sunt importanțe discuțiile „la cald” cu colegii din comisie, confruntarea și dezbaterea, care au avut loc într-o lungă sesiune online, unde mulți dintre noi revedeam filmulețele, pe sărite, să ne amintim și să ne susținem opțiunile. Dar și acest lucru a fost dificil și, în loc să luăm în considerare tot ce se putea lua, am fost nevoiți să facem abstracție de unele lucruri. De exemplu, sunt actori pe care „camera nu-i iubește” și actori care dau foarte bine pe ecran – și totuși, nu despre asta e vorba aici, ci despre scenă.

Marius Turdeanu: Eu, cel puțin, nu pot să spun că am fost chiar departe de a avea emoții. Am avut emoții, chiar mari. Da, chiar și în fața unui ecran de sticlă. Dar înainte de orice cred că postura asta de a fi unul dintre cei care judecă prestația altor… colegi a fost destul de ingrată. Cu toată detașarea și obiectivitatea de care am fost în stare m-am simțit dator să fac departajări, ierarhizări din respect. Respect pentru munca și felul unora de a bănui cum se face meseria asta.

Leta Popescu: Am fost mai aproape de vulnerabilitățile concurenților decât dacă am fi fost față în față. Și asta pentru că pe video „se vede mai bine”. Selecții și preselecții online pentru festivaluri sau ateliere s-au mai făcut și se fac, cu sau fără pandemie. Prin urmare vizionarea unor materiale video nu mi-a provocat o experiență aparte; important e că HOP-ul final va fi live. 

2.A existat, totuși, un avantaj, un puncte forte, al acestui proces de selecție online?

Ioan Ardelean: Faptul că am putut vedea fiecare moment de câte ori am dorit, pe parcursul celor trei zile de jurizare, pentru mine a fost o eliberare. Şi-am să vă explic de ce. Sunt actor și empatizez foarte ușor, iar faptul că am putut să mă reîntorc și să revăd fiecare filmare de mai multe ori, m-a ajutat să fiu cât mai onest în notare. La a doua sau a treia vizionare nu m-am mai lăsat furat de mișcare, cuvânt, concept sau muzică. Am privit, cu răceala cuvenită, un tot unitar.

Alina Nelega: N-aș spune că a existat vreun punct forte sau vreun avantaj – totuși, dacă e să găsim vreunul, acesta ar fi posibilitatea de reluare, revizionare, ceea ce la scenă se produce prin rememorare și revizitarea momentelor care „ți-au sărit în ochi”. Dar nici acesta nu e un avantaj, nu? Căci selecția constă tocmai în a aprecia ce rămâne și ce e zgură din momentele prezentate, iar dezavantajul este aplatizarea acestor momente.

Marius Turdeanu: Cred că marele avantaj e că toți au avut șansa să trimită în înregistrare cea mai bună variantă a lor. Nu-i putea opri nimeni – bănuiesc – să filmeze până când erau mulțumiți. Asta e o șansă pe care nu o ai pe scenă!

Leta Popescu: Au trimis, îmi imaginez, dubla în care momentul pregătit le-a ieşit cel mai bine. Nu iese din prima, oprești camera, mai faci o dată, și încă o dată. Avantaj! Apoi, faptul că noi am putut să ne uităm de mai multe ori la același film, că nu am mers pe impulsul de moment, ci pe o analiză mai atentă… Iarăși, avantaj! Sau poate că ăsta a fost un dezavantaj?

3.În acest context aparte, care au fost criteriile urmărite, cu ajutorul cărora ați reușit să îi evaluați și departajați pe participanți?

Ioan Ardelean: Am să încep prin a vă enumera criteriile pe care NU le-am luat în considerare. Nu m-a interesat calitatea filmării, a sunetului, a luminii sau spațiul în care tânărul actor / tânăra actriță s-a filmat. Dar a atârnat foarte mult în balanța notării creativitatea participantului de-a interpreta cuvântul cu ajutorul mișcării, cu ajutorul expresiei corporale adică gestul psihologic exprimat cu ajutorul trupului. Pentru mine a fost foarte important să văd niște trupuri care vorbesc.

Alina Nelega: A existat inițial recomandarea directorului Galei HOP, Gigi Căciuleanu – care nu a fost membru al juriului, deci nu a decis în selecția noastră – dar am încercat să urmăresc acest principiu-criteriu de a privi concurenții nu ca pe niște dansatori care spun text, ci ca pe niște actori care gândesc cu corpurile și generează textul. De asemenea, pe cât posibil, indicația a fost să facem abstracție de concepte sau regii și să ne concentrăm pe „fibra actoricească”, deci pe prezență scenică – ceea ce s-a dovedit foarte dificil, căci acest tip de prezență era din start exclusă și a fost nevoie să ne-o imaginăm, să ne-o inducem.

Marius Turdeanu: Am reușit, zic eu, să fiu un spectator total deschis și dispus cu fiecare apăsare de „Play” să fiu luat și dus în poveste. S-a și întâmplat de multe ori și am avut „drumeții” plăcute. Acesta a fost principalul meu criteriu. În rest (fiindcă vreau să mă feresc să teoretizez prea mult) nu aș greși deloc dacă aș simplifica: m-am lăsat condus de instinct.

Leta Popescu: Am urmărit actori buni pentru care propriul corp nu e o povară. Nu s-a analizat calitatea montajului sau a imaginii. Personal am căutat şi un tip de atitudine sau un discurs scenic; criteriu la care am renunțat pe parcurs, căci din păcate nu prea găseam ce căutam. Mi-e foarte greu să privesc (live sau pe ecran) actori care vorbesc/se mișcă/ fac acțiuni în gol. Discursul interior e la fel de important ca dicția. Aș da premiu pentru asta! Cum face doamna Dorina Lazăr pentru rostire scenică. Atitudinea (oricare ar fi ea!) e un fel de „dicție a minții”. Când mintea e bleagă, amorțită, peltică, manipulată de alte discursuri, eu tind să dau forward (iată un alt avantaj, deși nu am abuzat de el).

4.Ați identificat o raportare diferită a tinerilor artiști vizavi de arta teatrului transmisă astfel, online (poate mai puțină emoție și mai multă tehnică; neîncredere provenită din lipsa unui spectator real etc.)?

Ioan Ardelean: Şi pe această cale doresc să-i felicit pe toți cei care au participat la preselecție. Au dat dovadă de mult curaj și vreau să-i asigur că emoția cu care și-au trăit personajele interpretate a trecut ecranul și energia lor a ajuns la mine. Dar ca în fiecare competiție, unii câștigă, iar alții pierd. Unii au pierdut bătălia, nu și războiul.

Alina Nelega: Dacă vorbeam mai sus de prezență actoricească, ea este într-adevăr dublă; există și o condiționare de prezența unui spectator real, nu a unuia virtual. Cum spunea Peter Brook, aproximativ citat: un om trece prin scenă, iar altul îl privește – așa se naște teatrul. Fără privirea spectatorului, nu putem vorbi pe deplin de teatru. E altceva pentru actor, când ochiul te privește în timp real, și altceva când această privire devine virtuală. Desigur că, implicit, raportarea actorului la această privire s-a modificat.

Marius Turdeanu: Ca o paranteză, mie mi-a lipsit mult „neîntâlnirea” noastră. „Neîmprietenirea” noastră mai corect. Fiindcă am rămas cu un sentiment de neîmpăcare: am fost doar un judecător distant, nu și un prieten, un sprijin.

O raportare diferită cu siguranță că a fost și am apreciat adaptabilitatea multora dintre ei. Au fost concurenți care au întors în favoarea lor varianta online și care au reușit să profite cu ingeniozitate de ea. Dar apărea atunci întrebarea cum vor reuși să se reinventeze pentru următoarea întâlnire față în față. Am speranța (și le țin pumnii) să o facă minunat!

Leta Popescu: Nu. Cu câteva excepții, nu prea transpare un gând sau o raportare anume față de arta teatrului. Poate e o generalizare abruptă, dar nu vreau să mângâi pe creștet niciun tânăr actor, nicio tânără actriță. Nu cred că au nevoie de asta. E o nefericire globală această pandemie și suntem cu toții de acord. E cumplit să fii la început de drum și să participi la un concurs în perioada asta, e greu să înțelegi ce ți se cere (și mișcare, și text, și Shakespeare, și video). Da. Dar! Când ai de trimis un video de 5-10 minute pentru care te-ai antrenat, ai citit, ai gândit, ai repetat, te-ai consultat, ai întrebat… timp de 30 de zile, trebuie să trimiți un material prin care să nu-ți faci un defavor. Se vede (și) pe ecran când pregătești un moment cu doar câteva zile (sau chiar cu o zi) înainte de termenul limită și mi-e teamă că asta a fost raportarea la arta teatrului.

5.Ce anume a impus, de fapt, vizionarea online a momentelor artistice diferit față de un spectacol live și cum a influențat receptarea dumneavoastră?

Ioan Ardelean: Experimentul Gala HOP 2020 a fost, cred eu, unul benefic atât pentru concurenți, cât și pentru jurați și sper să se repete în viitor. Faptul că am putut să stau acasă în liniște și să urmăresc fiecare moment, de câte ori am dorit, a fost un câștig. În liniște = nefiind influențat. Să nu înțelegeți influențat în sensul negativ al cuvântului, ci pur și simplu în liniște înseamnă faptul că am avut luxul de-a sta numai cu mine și cu gândurile mele. Am dat notele, iar când juriul s-a întâlnit pentru discuții, argumentele prin care mi-am susținut punctul de vedere, cu privire la criteriul meu de notare, a fost foarte bine argumentat. Păstrând proporțiile, să știți că și la Oscar juriul primește prin poștă filmele care intră în cursa pentru premii, iar jurații stau acasă și jurizează.

Alina Nelega: Noi suntem destul de obișnuiți să vedem spectacole înregistrate și e drept că, la majoritatea festivalurilor, preselecția se face pe baza înregistrărilor video. Nu cred că am greșit în dominantele momentelor vizionate, dar poate ne-au scăpat unele nuanțe, iar „diavolul e în detalii”, cum se spune. Atunci când ai de-a face cu un mare talent sau cu un spectacol formidabil, îți dai seama imediat de asta; problema e când sunt lucruri mai puțin realizate, dar cu potențial – atunci intervine riscul de a le trece cu vederea, ceea ce e o neșansă pentru actori. Dar să sperăm că edițiile următoare vor regla eventualele scăpări ale celei de față.

Marius Turdeanu: Varianta asta i-a avantajat pe unii și dezavantajat pe alții. Fără doar și poate. Dar asta nu e o problemă, ba chiar dimpotrivă. Sunt convins că unii s-au luptat cu răceala unei camere de filmat, când ar fi preferat o întâlnire vie pe care să o folosească avantajos pe scenă. Alții au fost bucuroși că au toată libertatea să scoată cea mai bună variantă a lor din prima sau din a șaptezeci și patra înregistrare, conștienți, totuși, că au o singură carte de jucat în următoarea probă.

Ambele categorii au doar de câștigat. Și fiindcă e ultima întrebare, mă încăpățânez să fiu optimist și să cred că și varianta asta de criză a avut foarte multe părți bune. De pildă, am avut luxul de a vedea încă o dată un moment și să mă bucur din nou că a fost la fel de bun și a doua oară. Baftă tuturor!

Leta Popescu: Nu aș compara scurtele momente din etapa de preselecție la HOP cu un spectacol live. Noi nu am văzut spectacole, am văzut momente în care ne-am uitat la actori. Iar receptarea mea e aceeași: când e bine, saltă inima de bucurie, când e rău mă apucă revolta. Și cum nu știu pe cine să mă revolt, mă întorc la bucurie și la acei câțiva care își fac treaba și cu care aș vrea foarte tare să lucrez pe viu, într-o sală de teatru.