În urmă cu zece ani, Cristi Juncu punea în scenă la Teatrul 74 din Târgu Mureș spectacolul „Hoții” după un text al dramaturgului irlandez Conor McPherson, al cărui titlu original este „This Lime Tree Bower”… O sintagmă preluată din titlul unei poezii celebre a lui Coleridge. Asumându-și faptul că un titlu atât de poetic ar spune poate prea puțin spectatorului de teatru din România, Cristi Juncu a ales atunci să-l schimbe cu unul mult mai concret: „Hoții”.

Azi, la mai bine de un deceniu de la acel spectacol, în plină pandemie, într-un moment în care singurul refugiu al teatrului este online-ul, Cristi Juncu pune din nou în scenă, tot la Târgu Mureș, dar de această dată la Teatrul Național, același text „Hoții” și păstrează și doi dintre actorii din prima distribuție, Marius Turdeanu și Theo Marton. Această montare nouă, care se pretează perfect la difuzarea în regim live, a avut premiera în acest decembrie pandemic. Experiența vizionării spectacolului, chiar mediată de ecranul laptopului, păstrează mult din frumusețea actului artistic autentic, mai ales că este… live.

Trei actori – Marius Turdeanu, Theo Marton și Cristian Iorga – stau „față în față” cu spectatorul virtual și spun o poveste. Într-o lume în care a făcut furori un serial ca „La Casa de Papel”, în care niște hoți geniali și simpatici dau cea mai mare spargere a secolului, o poveste precum cea a hoților timizi ai lui McPherson are toate datele să impresioneze. Numai că povestea pe care o pune în scenă Cristi Juncu e prea puțin despre „mărețul” lor jaf și mult mai mult despre oamenii care se ascund în spatele lui. E vorba despre trei bărbați care vorbesc pe rând, care spun povești, fiecare povestea propriei vieți, și care se intersectează în același punct. Jaful. Dar jaful rămâne permanent elementul secundar. Importante sunt structurile umane din spate.

Doi frați, Frank și Joe, care trăiesc într-o lume în care șansele le sunt mult prea puține, și Ray, un bărbat cu o cu totul altă educație, care vine din mediul universitar și care privește lucrurile dintr-o altă perspectivă… teoretic.

O lume întreagă se construiește treptat din poveștile lor, spuse pe rând, fiecare cu background-ul personal, fiecare cu structura lui, fiecare cu tristețea lui, fiecare cu demonii lui. Joe e la momentul acela al vieții în care își construiește idoli care se dărâmă și trăiește prima și marea dezamăgire a trădării unui prieten, e la momentul la care încă visează, la momentul la care poate trăi o iubire pentru o fată de care nu îndrăznește să se apropie. Cristian Iorga surprinde în parte aceste lumini și umbre ale personajului, pe altele le pierde… Marius Turdeanu construiește un Frank de o poezie teribilă. O teribilă poezie a tristeții și a ratării… E bărbatul care a depășit zona viselor, pentru care acceptarea ratării e singura șansă, e omul care înțelege cu toată amărăciunea și înțelepciunea disperării că o viață cinstită nu-ți aduce nimic și-și privește tatăl cu un amestec de milă și admirație și retrăiește cu un permanent zâmbet amar, amar, amar până la lacrimă, toată viața de până atunci, moartea mamei, neputința și neputințele și-și asumă în toată această pâclă de disperare să dea jaful…

Iar Ray, universitarul afemeiat care iese cu sora lor, interpretat de Theo Marton, păstrează permanent un soi de distanță amabilă, fals prietenoasă și fals protectoare față de ei. Surprinde fin și nuanțat toată mocirla aceea intelectualo-erotică în care trăiește, neliniștea și lipsa de sens, în care se bălăcește în fiecare zi.

Deși fiecare își spune povestea paralel, nicio secundă între cei trei nu se pierde comunicarea. Comunică prin mici gesturi, prin grimase, prin hohote de râs în care se ascunde un amestec de vinovăție cu jenă și neputință.

În final, rămâi cu gustul unei povești triste, despre niște oameni care au evadat într-o zi în Cork încercând să învețe să se bucure de o viață care li se refuză și pe care aproape că nu știu s-o trăiască… încercând să-și procure cu banii furați un soi de fericire al cărei chip nu-l cunosc cu adevărat.

Teatrul Național din Târgu Mureș

„Hoții” de Conor McPherson

Regia artistică, traducerea și scenografia: Cristi Juncu

Cu: Marius Turdeanu, Theo Marton, Cristian Iorga