„Mă uit la spatele oamenilor și-mi imaginez felul în care s-ar prăbuși dacă aș trage în ei“ – așa gândește un criminal înarmat. Care sunt însă motivele pentru care o persoană se transformă într-un asasin? În nuvela sa „Herostrat“, filosoful Jean-Paul Sartre propune o călătorie în capul unui astfel de ucigaș. Nu este vorba despre incendiarul grec Herostratos din secolul al IV-lea î. Hr., care a căutat faima prin distrugerea celui de-al doilea Templu al Artemidei din Efes, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Protagonistul lui Sartre este Paul Hilbert, un simplu angajat la o companie comercială, care locuiește singur într-un apartament parizian, aflat la etajul șase al unei clădiri rezidențiale. Înălțimea joacă un rol important. „Trebuie să vezi oamenii de sus“ – cu această propoziție își începe Hilbert povestea. Distanța ridicată deasupra nivelului pământului îi permite să privească oamenii dintr-o perspectivă diferită, ceea ce îi conferă un sentiment de superioritate.

Nuvela a fost scrisă în 1939, dar este mai actuală ca oricând. Paris, Bruxelles, Londra, Halle, Maelbeek și doar cu câteva luni în urmă Viena. Demn de atenție este faptul că cel care simte nevoia de a provoca un masacru este aproape întotdeauna un bărbat. Dar în dramatizarea nuvelei lui Sartre de către Kai Krösche, prezentată la începutul lunii februarie în teatrul Werk X-Petersplatz din centrul capitalei austriece, făptașul este întruchipat de o femeie. Actrița Victoria Halper este Paul Hilbert. Poartă o salopetă albă ce îi acoperă până și părul. Singurul obiect care lipsește este masca, altfel am putea crede că Halper face parte din personalul medical angajat în lupta împotriva coronavirusului. Nu este de mirare că un astfel de costum atrage atenția în vremurile acestea încă de la început.

@Alexander Gotter

Cu excepția schimbării genului protagonistului – să fie oare vorba din nou de corectitudine politică sau de egalitate între sexe? –, regizorul Kai Krösche rămâne fidel poveștii. Victoria Halper relatează cum Paul Hilbert își cumpără într-o zi un revolver, pe care îl poartă în buzunarul pantalonului în timp ce se plimbă pe bulevardele pariziene. Treptat simte nevoia să pipăie „obiectul“. Și într-o seară, în timp ce caută o prostituată, îi vine gândul să împuște oameni. Odată luată această decizie, Hilbert nu mai merge la birou. În curând va fi concediat. Își folosește timpul liber pentru a redacta o scrisoare în 102 exemplare, pe care le trimite la tot atâția scriitori. Mesajul său începe așa: „Sunteți, desigur, curios, presupun, să aflați cum arată o persoană care nu iubește oamenii. Ei bine, eu sunt o astfel de persoană. Și îi iubesc într-atât de puțin, încât voi ucide o jumătate de duzină imediat. Poate vă veți întreba de ce doar o jumătate de duzină? Revolverul meu deține doar șase cartușe“ (cinci gloanțe sunt pentru viitoarele victime, cel de-al șaselea este destinat lui însuși, pentru a evita arestarea). Ce l-a determinat pe Paul Hilbert să scrie această scrisoare? Este oare concedierea unul dintre motivele posibile ce au declanșat decizia de a provoca un măcel? Făptașul lui Sartre se simte înstrăinat de mediul social, caută ceva specific, pentru a atrage atenția asupra sa, iar odată cu săvârșirea masacrului poate deveni faimos.

Victoria Halper reușește să convingă din toate punctele de vedere. Actrița dă viață în mod sugestiv confuziei mentale și personalității disfuncționale ale lui Paul Hilbert. Transformarea sa este spectaculoasă, mai ales în scena întâlnirii cu „prostituata“, o simplă păpușă de dimensiune umană. Relația lui Paul Hilbert cu femeile este anormală: bărbatul le cere acestora să se deplaseze în fața lui, dezbrăcate, până când reușește să ejaculeze în pantaloni. Relațiile intime cu o femeie îl fac să se teamă „de a fi jefuit“. Machiajul și prim-planurile ce surprind fața actriței redau mai mult ca perfect nevroza lui Hilbert. Dovezi convingătoare sunt și vocea și întreaga ținută corporală ale artistei.

@Alexander Gotter

Treptat, gândirea ucigașului devine alterată de viziuni bolnăvicioase: pe fundalul scenei este proiectată din când în când o masă difuză de femei goale, fără chip. Concomitent, pe ecranul transparent ce separă publicul de scenă se deslușesc părți din text și videoclipuri cu atacuri cu bombă (povestea lui Sartre a fost publicată cu puțin înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial). Fapta ucigașă a unui singur om se transformă în conflicte militare de dimensiuni internaționale împotriva umanității. Duo-ul responsabil pentru imagini (Matthias Krische și Kai Krösche) izbutește să găsească linia fină între bine și rău. Muzica selectată cu atenție subliniază situația conflictuală și stârnește emoții puternice. Nu în ultimul rând, scenografia sobră reamintește de dezastrul produs de bomba atomică: o masă pregătită de cină, șase scaune și o „familie“ se află în mijlocul scenei – toate strălucesc într-un alb pur, care este în contrast puternic cu întunericul din jur. „Oamenii“ par împietriți, surprinși pe neașteptate de o calamitate în ultima clipă a vieții lor (decorul Matthias Krische).

Spre finalul spectacolului, Victoria Halper părăsește sala de teatru. O vedem mergând de-a lungul străzii pietonale Graben, de lângă Domul Sfântului Ştefan. Într-o mână ține o cameră video, în cealaltă un revolver. Oare chiar va trage asupra unor trecători? Nu voi dezvălui detaliile, doar atât cât să fie clar că toată lumea rămâne nevătămată. Regizorul Kai Krösche reușește o transpunere scenică solidă a nuvelei „Herostrat“. Iar faptul că producția a putut fi prezentată ca avanpremieră „internă“ în sala teatrului Werk X-Petersplatz, în conformitate strictă cu măsurile de protecție din timpul pandemiei Covid-19, lasă să se întrezărească o licărire de speranță că viața culturală ar putea fi reluată în curând și la Viena.