Festivalul Internațional de Teatru Clasic Arad împlinește anul acesta 25 de ediții. Unul dintre cele mai longevive evenimente teatrale românești, FITCA reunește aici spectacole de referință, artiști importanți și spectatori îndrăgostiți de clasici… și nu  numai. Pentru a cincea oară, criticul de teatru Maria Zărnescu a realizat selecția acestei ediții aniversare, care se va desfășura între 9 și 18 noiembrie. „Se regăsesc o sumedenie de poveşti de dragoste şi viaţă: de la idile de tinereţe până la nunţi sau căsătorii. Şi o varietate de forme artistice, mergând de la spectacol non-verbal până la musical, de la one-man show până la mult căutata complexitate a trupei de teatru”, a explicat selecționerul.

Actul de naștere al festivalului datează din toamna anului 1994. Atunci când directorul Teatrului de Stat, Ovidiu Cornea, împreună cu regizorul Alexa Visarion, au parcurs lungul drum de la gând la proiect al unui festival care să aducă spectacole importante ale stagiunii teatrale mai aproape de publicul arădean. Festivalul s-a bucurat de un succes neașteptat, ceea ce i-a asigurat continuitatea până astăzi. „Este o șansă foarte mare de a vedea spectacole, mai ales pentru că nu are caracter competitiv și nu necesită existența unui juriu artistic. Invitația la Arad este o remarcă a calității spectacolului, e un fel de premiu” declară Ovidiu Cornea, inițiatorul festivalului. Unele dintre spectacolele reper ale ultimelor decade au fost invitate la FITCA, fiind întâmpinate de spectatori fideli și nerăbdători să descopere noile montări clasice. Denumit mai întâi Festivalul de Teatrul Clasic, evenimentul și-a căpătat repede statutul de național și, începând cu ultimii ani, s-a extins la nivel internațional, aducând pe scena arădeană producții ale teatrelor din apropierea granițelor.

La inițiativa actualului manager, Bogdan Costea, am stat de vorbă cu șase directori și artiști care și-au adus contribuția la realizarea festivalului de-a lungul timpului: Ovidiu Cornea, Alexa Visarion, Ion Văran, Ștefan Iordănescu, Laurian Oniga și Zoltan Lovas. Propunându-le o scurtă incursiune profesională și emoțională, le-am adresat următoarele întrebări:

1. Ce înseamnă Festivalul Internațional de Teatru Clasic Arad pentru dumneavoastră?
2. Ce reprezintă el pentru comunitatea arădeană?
3. Care credeți că este impactul pe termen lung al acestui festival asupra publicului, dar şi asupra Teatrului Clasic „Ioan Slavici”?
4. Cum ați descrie evoluția festivalului în aceşti 25 de ani?
5. O amintire puternică sau o emoție care vă leagă de FITCA ar fi…

Ovidiu Cornea – inițiatorul Festivalului de Teatru Arad, director a 14 ediții:

1. În primul rând, este o realizare a mea la care am cugetat multă vreme și care s-a împlinit. Iată că rezistă timpului. Probabil că va supraviețui, ceea ce ar fi și interesant. Sunt mulțumit că festivalul încă funcționează și cred că dacă a ajuns la 25 de ani, trebuie să fie respectat în continuare. Trebuie să își păstreze linia care a fost gândită la început. Așa cum s-a întâmplat în istoria teatrului, după multele experimente, se întâmplă o reteatralizare, o reîntoarcere a creatorilor spre textele care au făcut carieră.
2. Cred că reprezintă o școală pentru spectatori. Au șansa de a vedea mari spectacole pornind de la texte clasice. Am acest fix că textul clasic e cel validat de timp, pe care l-au exersat multe generații de regizori, care supraviețuiește, care are o ideatică potrivită și anilor noștri. Teatrul având și o funcție educativă, noi uităm de multe ori lucrul acesta. Textul clasic este cel la care te duci la sigur. Șansa de ratare există, dar nu și-o mai asumă autorul, ci cel care produce spectacolul.

Am vrut ca festivalul să fie o sărbătoare mare în oraș. Chiar să ieșim în afara sălii cu altfel de spectacole, cum văzusem în afară. Publicul de festival este unul destul de ales, care are palmares, care a văzut mari spectacole și actori importanți. Așteptările lui sunt mai mari de la un spectacol.

3. Impactul a fost benefic și asupra instituției, și asupra publicului. Există șansa de a aduce mari spectacole pe care să le vadă arădenii. Noi suntem la extremul occident al țării. Când te uiți pe hartă, e destul de departe de București, spre exemplu. Festivalul este o șansă foarte mare de a vedea spectacole, mai ales pentru că nu are caracter competitiv și nu necesită existența unui juriu artistic. Invitația la Arad este o remarcă a calității spectacolului, e un fel de premiu.
4. Evoluția este în funcție de ce oferă teatrul românesc. E un personaj care face selecția în funcție de nivelul lui de cultură, de percepția și de gustul propriu. Festivalul nu poate să fie mai bun decât teatrul din stagiunea respectivă. Primele ediții au fost consistente și extraordinare, pentru că teatrele, eliberate de ideea repertoriului dirijat de până la Revoluție, au atacat mari texte de teatru. Dacă în stagiunea respectivă sunt câteva spectacole ieșite din comun, sigur că și cota festivalului va fi una mult mai ridicată. Mă bucură faptul că festivalul și-a păstrat linia lui.
5. Emoții am avut mereu pentru că mă loveam de tot felul de situații. Am avut o întâmplare inedită și amuzantă. Silviu Purcărete făcuse un spectacol cu un scenariu după povești orientale. A spus că vine la festival, dar că trebuie să îi asigur o oală de pilaf de vreo 50 de kilograme, iar pentru partea olfactivă a spectacolului, pentru ca publicul să intre cât mai autentic în poveste, la un moment dat îi trebuie și un măgar și două, trei oi. Am crezut că este o glumă inițial. Apoi am încercat să fac rost de măgar, iar unul dintre prietenii mei s-a oferit să mă ajute, având un măgar pe care îl ținea la fermă. Mi-a fost teamă de acel moment, dar măgarul era chiar înzestrat. Purcărete a spus că a fost cel mai bun măgar pe care l-a avut în spectacol. Însă se întâmplă un lucru amuzant atunci când urci copii sau animale pe scenă, oamenii nu mai privesc spectacolul, ci pe ei. La final, măgarul nu mai voia să coboare de pe scenă. Se îndrăgostise de teatru.

Alexa Visarion – regizor, a inițiat Festivalul de Teatru Arad împreună cu directorul Ovidiu Cornea:

1. Am debutat ca regizor angajat la Teatrul de Stat din Arad în 1971. În 1994, împreună cu domnul director Ovidiu Cornea, am inițiat acest festival, pe care l-am născut din două motive. Primul – să existe la Arad, în această parte a țării, un festival care să cuprindă marea dramaturgie. Al doilea – întâlnirea publicului arădean, prin spectacole, cu actorii virtuoşi, regizorii de valoare şi scenografii care pot să încadreze o gândire conceptuală într-un spectacol.

Pentru mine festivalul înseamnă un eveniment. Unul care se bazează nu neapărat pe citarea realității, ci mai ales pe valoarea, consistența şi densitatea artei teatrului.

2. Posibilitatea de a ne referi la noi înşine prin teme importante. De a ne analiza existența, de a analiza capacitatea de întrevedere a unui posibil viitor în această atmosferă destul de cețoasă care e timpul contemporaneității noastre.
3. Cred că în primul rând e şansa unui dialog între oraşe şi trupe de teatru, pe care întreaga comunitate arădeană poate s-o aibă pe durata festivalului, pe parcursul celor zece zile. În al doilea rând, el reprezintă un mod de a defini propriul teatru, Teatrul „Ioan Slavici” din Arad, în raport cu teatrul românesc la nivel global. În al treilea rând, e şansa Teatrului din Arad de a dialoga cu teatrele partenere din Ungaria, din Serbia, din alte țări pe care le invită şi unde este invitat.
4. Eu am văzut ceva ediții, am parcurs o dezvoltare a elementelor de structură organizatorică. Cred că festivalul are din ce în ce mai multă deschidere şi rezonanță națională. Conducerea actuală a festivalului reprezintă, pe de-o parte, o tradiție autentică şi organică a Teatrului arădean. Pe de altă parte, investiții într-o structură flexibilă, modernă, deschisă tuturor interpretărilor, care până la urmă ar trebui să rezoneze cu prezența în prezent, adică să nu fie doar trimiteri spre acele lucruri care, credem noi, sunt actuale; câteodată ele sunt doar trecătoare. Ci către cele prezente, care au consistență.
5. E un festival care îmi susține o anumită nostalgie pentru că şi oraşul, şi festivalul, au pentru mine o anumită valoare. Reprezintă, pe de-o parte, tinerețea mea, pe de altă parte, evoluția mea. În plus, e un loc binecuvântat de Dumnezeu, prin faptul că acest festival nu constă în competiție, ci în aducerea la suprafață a gândirii teatrale vii.

Ion Văran – actor, a propus schimbarea denumirii instituției în Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad:

1. E greu de spus într-un singur răspuns. Pentru mine înseamnă un mare schimb de experiență între instituțiile teatrale din țară și a fi la curent cu tot ce se întâmplă important în materie de teatru în țară. Aici vin spectacole reprezentative, după piese clasice, din întreg spectrul teatral românesc. Acum s-a extins și la nivel internațional.
2. Un act de cultură extrem de important pentru orașul Arad și spectatori. Intrarea în contact cu lumea teatrală românească și cu spectacole de ținută, în diferite forme de interpretare a piesei clasice. În aceste zece zile, Aradul devine un fel de capitală a teatrului românesc.
3. Nu poate fi decât un lucru benefic. Orice spectacol de teatru, mai ales un text clasic nu poate fi decât binevenit pentru publicul arădean. Așa cum îmi propuneam și eu în timpul mandatului, urmărirea diferitelor modalități de interpretare a textului clasic în selecția pentru festival are un rol important.
4. Foarte bună pentru că este o perioadă așteptată cu interes de public în fiecare toamnă. Mi se pare foarte important acest festival pentru că, din păcate, publicul a început să emigreze înspre spectacolele de divertisment, spre ceva mult mai facil. Rolul teatrului ar trebui să fie mult mai pregnant în viața publicului. Mereu se spune „asta cere publicul”. Publicul cere ce îi dai. Nu mi s-a întâmplat ca el să nu reacționeze la un spectacol excepțional. În general, publicul vine la spectacole clasice. Dacă noi îl obișnuim cu calitate, asta va cere.
5. Emoțiile mă încearcă de fiecare dată. Emoție dacă faci rost de sponsori. Emoție dacă o trupă ajunge la timp. Astea ar fi emoțiile obișnuite. Iar cele estetice sunt de fiecare dată foarte puternice. Au fost prezente în festival mari spectacole: „Chira Chiralina” și „Pescărușul” ale Cătălinei Buzoianu, iar aproape toate spectacolele lui Silviu Purcărete au trecut pe la festivalul arădean. Dar și spectacolele noastre au întregit paleta festivalieră.

Ștefan Iordănescu – regizor, a revalorificat Sala Studio a Teatrului și a dedicat o întreagă stagiune teatrală lui Shakespeare:

1. O istorie foarte frumoasă pe care am trăit-o de la început. Într-un fel sau altul, am fost implicat în majoritatea edițiilor. El aduce o dimensiune clasică Teatrului din Arad, așa cum e scris și pe frontispiciul clădirii. De asemenea, el a certificat dorința oamenilor de aici de a vedea spectacole importante la ei acasă. În același timp, este unul dintre puținele orașe din țară care organizează două festivaluri și ele sunt extrem de complementare. Festivalul de la începutul verii este cel al tinereții, de teatru nou, contemporan. Cel din toamnă, cel clasic, despre care vorbim acum, are această dimensiune grea, așezată, importantă, care a adus de-a lungul timpului mari spectacole din România, dar și din străinătate. Acesta e un lucru foarte bun și destul de rar în peisajul românesc. Împărțirea publicului țintă în două categorii mari, mi se pare un lucru bun.
2. Festivalul a modelat comunitatea arădeană. De-a lungul celor 25 de ediții, publicul a devenit captiv. Asta face ca lucrurile să fi devenit importante pentru publicul arădean.
3. După cum știm cu toții foarte bine, festivalul a dat numele teatrului. Cu toate că Teatrul din Arad are o dimensiune contemporană extrem de activă și de puternică, prin Festivalul de Teatru Nou. Înainte de 1989 am avut tentativa de a organiza un festival al tânărului regizor, dar direcția clasică a avut întâietate. Datorită acestui festival, Teatrul din Arad e unul clasic și contemporan în același timp.
4. Au fost ediții mai bune, altele mai puțin izbutite, dar asta depinde și de materialul clientului. Festivalul depinde de calitatea producțiilor din anul respectiv. Însă cam cele mai importante producții din România au fost invitate de-a lungul timpului la festival. Au existat și câteva spectacole care nu au putut veni din anumite imposibilități tehnice. Dacă am avut probleme tehnice cu anumite reprezentații, am încercat să le rezolvăm cât mai bine. E un festival care propune și alte spații – cum a fost spectacolul „A douăsprezecea noapte” al lui Silviu Purcărete, care s-a jucat într-o hală.
5. Emoțiile sunt permanente, la fiecare ediție, chiar dacă sunt implicat mai mult sau mai puțin. Ele țin de mândria locală. Oamenii de la Arad fac ca lucrurile să funcționeze foarte, foarte bine și atunci și așteptările sunt foarte mari. Întotdeauna totul s-a făcut cu bucurie și emoție pentru ca festivalul să iasă excepțional.

Laurian Oniga – regizor, în timpul mandatului său, Teatrul din Arad a primit aprecierea UNITER prin patru nominalizări și un premiu:

1. În peisajul teatral contemporan, dramaturgia clasică are teme importante pe care le conține din plin. Un festival de teatru clasic readuce în atenția publicului, și nu numai, ideea că teatrul înseamnă cultură. Înseamnă și divertisment, e adevărat. Înseamnă multe lucruri. Dar dimensiunea lui importantă este cultura. Dintotdeauna. Fără această dimensiune, teatrul își pierde rostul de a fi. Printre altele, instituțiile de teatru figurează ca instituții de cultură. Un festival de teatru clasic întărește această cerință.
2. Un eveniment. Sunt invitate spectacole de mare calitate, dintre cele mai importante ale teatrului românesc. Am internaționalizat festivalul cu câțiva ani în urmă și atunci am început să aducem montări reușite, care s-au bucurat de o primire extraordinară.
3. Într-o lume a consumismului, dacă nu există o consecvență a lor, evenimentele importante se pierd. Am ținut ca acest Teatru să se numească „clasic”, nu doar festivalul. Cu toate că în concepție teoretică, „clasic” înseamnă altceva. În conștiința publicului, pe termen lung, aș vrea ca ceea ce se numește cultură teatrală să rămână întipărit. Și sper că se întâmplă asta.
4. Evoluția festivalului ține de evoluția teatrului românesc. Spectacole importante care au fost aici prezente de la inițierea festivalului, nu se mai joacă. Ăsta e firescul în arta teatrului. Spectacole majore care să rămână în conștiința publicului nu prea mai sunt. Țin minte spectacole de referințe, pe care le discut și acum cu colegii mei. Din păcate, acest tip de performanță culturală s-a pierdut. Calitatea festivalului este în concordanță cu ceea ce se numește calitatea teatrului românesc contemporan.
5. Ar fi cum a fost primit de public spectacolul „Studio su Medeea”, producție a Teatrului Stabile din Perugia și apoi întâlnirea și discuțiile pe care le-am avut cu actorii acelui spectacol. Ei au spus că au lucrat trei ani la el și au colindat toate capitalele lumii. Am nostalgia marilor spectacole și a marilor creatori…

Zoltan Lovas – actor în trupa Teatrului și director al FITCA pentru un an:

1. Pentru mine are legătură cu faptul că în urmă cu 25 de ani am devenit actor al Teatrului de Stat Arad. În 1994 am terminat facultatea şi, în acelaşi an, a avut loc prima ediție a festivalului. Din acest motiv, sunt extrem de ataşat de festival. A fost anul în care am intrat în familia Teatrului arădean şi iată că acum s-au împlinit 25 de ani deja.
2. Arădenii au îmbrățişat acest eveniment chiar de la prima ediție. Îl iubesc şi îl aşteaptă an de an. Bunicul meu spunea în felul următor: „Întotdeauna Aradul a fost un oraş de operetă, iar clasicul prinde foarte bine în acest spațiu.” Tot el spunea că vine la teatru doar dacă există uşi şi ferestre în decor, altfel nu. Cred că e o definiție foarte bună pentru relația comunității cu festivalul.
3. Lumea are nevoie să se reîntoarcă la clasic, după părerea mea. Chiar dacă sub altă formă, lumea are nevoie de emoție. Şi aici mă refer atât la râs, cât şi la plâns. Continuăm să fim ancorați în contemporaneitate, în modern, dar emoția va exista indiferent de modalitatea estetică de exprimare. Toată lumea se fereşte de emoție astăzi, nimeni nu vrea să sufere şi atunci oamenii nu-şi exprimă sentimentele. Impactul festivalului este unul extrem de puternic şi în continuă creştere. Clasicul există aproape dintotdeauna, de la antici şi până astăzi. Oricât de moderni ne-am dori să fim, avem întotdeauna nevoie de clasic. La urma urmei, Picasso, ca să pună un punct alb pe un fundal negru, a studiat toate stilurile, mai ales clasicul. Ca să fii modern, trebuie mai întâi să stăpâneşti clasicul.
4. Cu suişuri și coborâşuri, dar întotdeauna cu bucurie. O pepinieră foarte bună pentru public, ca el să fie conectat la realitatea teatrală.
5. Tinerețea mea. Prietenii mei, actori în Bucureşti. Valeria Seciu în „Pescăruşul”. Ovidiu Cornea, inițiatorul acestui festival. „Turandot”-ul Cătălinei Buzoianu. „O noapte furtunoasă” cu Bendeac, atunci când a debutat. „Woyzeck” în regia lui Alexa Visarion – spectacolul în care eu am debutat.

Bucurie. Emoție. Prietenie. Reîntoarcere la rădăcini.