Marcând debutul său regizoral, Diana Mititelu montează la Teatrul de Stat din Constanța piesa scriitoarei israeliene Edna Mazya, „Jocuri în curtea din spate”. Apărută în 1993, piesa are o chemare către tinerii creatori români, fiind pusă în scenă de mai multe ori în ultimele două decade. Printre producțiile de referință se numără și examenul de licență în Regie de Teatru al lui Bobi Pricop.

Bazat pe un caz real, textul prezintă o întâmplare revoltătoare: o fată de 14 ani este violată de un grup de adolescenți. Concomitent cu expozițiunea faptelor are loc procesul, în urma căruia agresorii primesc sentințe (ne)meritate. Cu doar câteva zile în urmă (anul curent), în presa noastră apăreau informații referitoare la o fetiță de 11 ani, violată în curtea vecinilor de un bărbat în vârstă de 52 de ani și alți cinci adolescenți. Magistrații au considerat că victima poate consimți un astfel de act sexual. Sindromul Lolita devine un argument tot mai des invocat în astfel de cazuri. Cum se transformă un simplu joc sau o curiozitate adolescentină într-o agresiune și cine este, de fapt, responsabil? Vinovat sau nevinovat e verdictul pe care îl supune anchetei și spectacolul de la Constanța.

Dvori Mahnes are 14 ani, iar cei patru băieți care săvârșesc abuzul, Asaf, Sela, Gidi și Șmulick au 17, diferența de vârstă dintre ei fiind de trei ani. Dacă „Jocuri în curtea din spate” ar fi o poveste adevărată, petrecută oriunde în România, agresorii victimei ar fi achitați, ne-existând temei legal de acuzare indiferent de realitate și de gravitatea faptelor, așa cum reiese din articolele 218 și 220 din Codul Penal.

Spectacolul realizat de Diana Mititelu la Constanța se așază în spectatori cu răbdare și profund. Intens prin problematica expusă, el capătă o încărcătură simbolică prin opțiunea regizorală și scenografică. Întreaga echipă de creație este tânără, fiind implicați în proiect cei mai tineri actori ai Teatrului de Stat din Constanța, angajați recent și colaboratori. Diana Mititelu a absolvit în 2015 licența de Regie la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași cu spectacolul „Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams (preluat de Teatrul de Stat din Constanța) și în 2017 masterul la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București cu disertația „Tragedia omului” după Imre Madàch (care se joacă în prezent la Teatrul Național din București). Scenograful Răzvan Bordoș și-a început activitatea în 2017, realizând atât proiecte teatrale, cât și cinematografice și colaborează cu regizori tineri ca Mădălin Hîncu (semnând scenografia spectacolului „Noaptea Ursului” de Ignacio del Moral, care a primit o nominalizare pentru regie la categoria Debut, la Gala Premiilor UNITER 2018), Iulia Grigoriu sau Florin Liță.

„Curtea din spate” se transformă într-un spațiu convențional, chiar în spatele scenei mari a teatrului, cu gradene poziționate pe trei laturi. Central, perimetrul de joc al actorilor este transformat într-o boxă din sala de judecată, îngrădit cu stâlpi din lemn masiv. În fundal, se înalță gratii de lemn, de care este prins leagănul în care lui Dvori îi place atât de tare să se dea – și care va deveni locul profan al violului. Pe jos, sunt scrijelite graffiti-uri. Prin decupajul dramaturgic pe care Diana Mititelu îl face, cele două planuri narative alternează. Planul principal redă succesiunea evenimentelor din ziua agresiunii adolescentei, iar planul secundar urmărește ancheta procuroarei, prin inserții ale declarațiilor date de inculpați și de victimă, precum și pledoariile avocaților. Trecerile dintre planuri sunt marcate printr-o pauză de ritm, secondate de laitmotive dintr-o coloană sonoră realizată tot de regizoare și de situații de lumini semnate de Alexandru Bibere și Cristian Niculescu. Prin eclerajul folosit, micul spațiul de joc capătă dimensiuni diferite, lăsând senzația unei extinderi în scenele de grup în care băieții joacă fotbal sau a unui loc intimist, în secvențele de tensiune dintre Dvori și Asaf, tipul pe care ea îl place – dominatorul. Dozajul în care Diana Mititelu alege să utilizeze lumina și muzica în anumite puncte ale spectacolului favorizează creșterea tensiunii și a conflictului dintre personaje, dar și gradul de implicare a spectatorului.

Spectacolul începe și se termină în oglindă, cu o scenă-liant între cele două planuri, care-ți produce un gol în stomac: Dvori se află întinsă pe jos, sub un spot de lumină clarobscură, încercând să-și controleze spasmele corpului și să pronunțe sentințele finale. Vizual, e cel mai puternic moment al spectacolului. În contrapunct cu violența psihologică pe care o conține textul, Diana Mititelu umple spectacolul său de o dimensiune profund umană, față de care empatizezi. Pe cât de inconștienți și agresivi verbal sunt cei patru agresori, pe cât de expusă și incitantă este Dvori, pe atât de melodios construiește regizoarea relațiile dintre ei. Asaf, Sela, Gidi și Șmulick au, înainte de toate, emoții autentice și evadări din personajele lor tenebroase. Aceleași personaje devin, apoi, avocații acuzării și procuroarea cazului.

Rolul său de debut și primul ca angajată a Teatrului de Stat din Constanța, Cristiana Luca o interpretează pe Dvori (pe dublu rol cu Ecaterina Lupu). Desigur că premiera garantează emoții pe care un tânăr actor abia acum descoperă cum să le gestioneze, însă Cristiana Luca își asumă un personaj de forță, în care trebuie să pună la bătaie numeroase resorturi interioare. Ușor temătoare la începutul spectacolului, ea a prins curaj de la o scenă la alta, dând naștere, în timp real, unei tinere femei aflate în explorarea propriei frumuseți și a propriei sexualități, a cărei fragilitate va fi brusc transformată în rigiditate. Dvori-victima din sala de judecată are privirea tulbure și o neliniște extrem de vizibilă, în timp ce Dvori-adolescenta din curtea din spate încearcă să fie rebelă, provocatoare și să demonstreze că le poate ține piept celor patru băieți care o instigă. Însă ea nici măcar nu mai poate plânge. Cristiana Luca conduce din aproape în aproape personajul său, lăsând uneori vocea să-i tremure și parcă încercând să se menajeze. Însă odată cu evoluția acțiunii, jocul său devine mai personal, mai sigur și mai convingător. Cele mai solicitante, dar și cele mai puternice partituri ale sale sunt momentele în care trebuie să îi stârnească pe agresori atât de tare, încât să provoace violul – secvența dansului are un parcurs foarte bine creionat de regizoare, îmbinând erotismul cu un soi de frivolitate.

Gașca agresorilor este formată din Asaf (Andrei Bibire, actor angajat al Teatrului de Stat Constanța), Sela (Theodor Șoptelea), Gidi (Cătălin Bucur) și Șmulick (Ștefan Mihai). Ei sunt prieteni, înainte de toate și, ca orice grup de vârsta lor, au un lider: Asaf. Cu profiluri ale personajelor complet diferite, cei patru sunt complici în orice acțiune săvârșesc. Prin joc, ei urmăresc o manipulare psihologică a lui Dvori, inducându-i dorința de a întreține relații sexuale cu toți. Astfel, conștiința lor ar fi pe jumătate împăcată, iar vina ar fi a tuturor.

Andrei Bibire joacă rolul dominatorului Asaf. Cel mai matur dintre băieți, cel mai șarmant și mai calculat, el îi lasă pe ceilalți să acționeze, rămânând, de fiecare dată, creierul din umbră. Andrei Bibire are siguranță scenică și un calm care potențează și mai mult dimensiunea dramatică a situației. În urma violului, satisfacția lui Asaf este interiorizată, privind și așteptând să se termine totul – o imagine de impact a spectacolului, în care el stă pe marginea barei și fumează o țigară urmărind cum ceilalți o agresează pe Dvori. A pus un pariu personal pe care l-a și câștigat fără un efort prea mare.

Theodor Șoptelea este Sela, sportivul grupului, mereu agitat și cu o poantă nouă de spus. Deși abia student în anul III la Actorie, la UNATC „I.L. Caragiale”, tânărul actor continuă să surprindă prin diversitatea abordării personajelor. Dacă în spectacolul „Lasă-mă să intru” de John Ajvide Lindqvist, în regia lui Vlad Cristache, care a avut premiera cu doar câteva luni în urmă la Teatrul de Stat din Constanța, a jucat rolul timidului Oskar, aici îl regăsim sub o altă identitate, aproape greu de recunoscut. Extrem de ludic și de prezent în scenă, Theodor Șoptelea își pune amprenta asupra fiecărui personaj, scoțând la iveală o nouă fațetă a sa, cu numeroase nuanțe și veleități de interpretare.

„Muzicianul” grupului, Gidi, este interpretat de Cătălin Bucur. Student la master la UNATC „I.L. Caragiale” București, Cătălin Bucur colaborează cu Teatrul de Stat din Constanța și cu Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești. Poate cel mai serios dintre prieteni, Gidi se angajează imediat în toate propunerile lui Asaf, indiferent de gradul lor de nebunie. Însă el o atacă cel mai puțin pe Dvori în tentativa lor de a o tulbura și de a o convinge să le cedeze. Intervențiile lui Cătălin Bucur sunt punctuale și de efect, susținând isonul băieților răi care trebuie să își câștige supremația în fața fetelor.

În rolul lui Șmulick, Ștefan Mihai face un rol de compoziție extrem de atent construit. Protagonist și în spectacolul „Lasă-mă să intru”, el interpretează un rol negativ, al unui licean pe care nu-l interesează altceva decât bullying-ul colegilor. Odată cu Șmulick, Ștefan Mihai abordează o altă categorie de personaje, diferite de structura lui. Îl redescoperim aici într-un personaj rotund, cu un profil complex, gândit și lucrat în amănunte ce țin de corporalitate și de tonalitățile vocii. Acum e rândul lui Șmulick să primească șicanele prietenilor, înjurăturile și farsele atunci când încearcă să o atenționeze pe Dvori că urmează să i se întâmple ceva rău. Procesele sale de conștiință nu vor fi suficient de acute, încât să îl facă să plece înainte să devină unul dintre făptași. Ștefan Mihai pune toate accentele cerute de rol la locul potrivit.

„Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, spectacolul de debut al tinerei regizoare Diana Mititelu, montat la Teatrul de Stat din Constanța, poartă impregnat un univers foarte special. Din povestea israeliană care a șocat un popor întreg, Diana Mititelu alege să pună în lumină relațiile dintre adolescenți și motivațiile pentru care, sub pretextul unui joc erotic-agresiv, își distrug propriile destine. Dvori are nevoie să-i fie legitimată frumusețea interioară și exterioară și acceptă toate provocările. Asaf își folosește capacitățile masculului alfa pentru a o manipula, Sela și Gidi profită de reușita lui și se aventurează într-o capcană, iar Șmulick cedează în fața sexualității. Odată ce au îmbrăcat roba avocaților și a procuroarei, ei devin scrupuloși și încearcă să judece un fapt cu implicații profund psihologice conform unor legi insuficient de drepte. Un spectacol de văzut și de gândit la rece, despre relativitatea faptelor noastre și despre lucrurile pe care ar trebui să le vorbim cu adolescenții. Despre cum sexul a fost întotdeauna o formă de putere… uneori necontrolată.

Teatrul de Stat Constanța

„Jocuri în curtea din spate”de Edna Mazya

Traducerea: Ada-Maria Ichim

Regia: Diana Mititelu

Scenografia: Răzvan Bordoș

Lighting-Design: Cristian Niculescu & Alexandru Bibere

Distribuția:

Dvori Mahnes / Procuroarea– Cristiana Luca / Ecaterina Lupu

Asaf / Avocatul (A)– Andrei Bibire

Sela / Avocatul (SE)– Theodor Șoptelea

Gidi / Avocatul (G)– Cătălin Bucur

Șmulick / Avocatul (Ș)– Ștefan Mihai

Foto: Marian Adochiței