La doar 30 de ani, actrița Anca Dinicu a câștigat aprecierea publicului prin rolurile sale din serialele de televiziune „În puii mei” sau „Băieți de oraș” și prin cele din spectacole de teatru ca „Hamlet în sos picant” de Aldo Nicolaj, regia Alexandru Jitea, de la Teatrul Nottara. Din 15 mai o putem vedea în serialul „White Lines”, creat de Álex Pina (cunoscut pentru „La Casa de Papel”) și produs de Netflix.

S-a născut în București, cu doar câteva zile înaintea Revoluției din ʼ89, însă copilăria ei nu a fost influențată de schimbările politice. Îndrăgostindu-se de actorie dintr-o întâmplare, în perioada liceului, cariera sa a cunoscut de atunci o evoluție neîntreruptă. Am stat de vorbă cu Anca Dinicu despre experiența rolurilor în televiziune, despre responsabilitatea civică a artiștilor și despre celebritatea care nu ar trebui să te schimbe uman, ci să te ajute să evoluezi profesional. Un interviu despre actrița de dincolo de ecran.

Anca, povestește-mi cum ți-ai petrecut izolarea la domiciliu și cum a arătat o zi obișnuită în perioada asta?

Am încercat pe cât posibil să-mi protejez sănătatea și am evitat televizorul. În același timp, am rămas ancorată în realitate. Mi-am canalizat atenția și grija asupra mea și a familiei. Simt că mi-am actualizat modelul.

Actoria și televiziunea. Te știm de pe ecranele televizoarelor, din seriale și scheci-uri. Cine e, de fapt, actrița Anca Dinicu, dincolo de aceste roluri?

Nu îmi place să vorbesc despre mine… continui să mă descopăr în fiecare zi, așa că nu pot spune cine sunt. Încerc să înțeleg cât mai mult și, totodată, să descopăr și să mă descopăr.

Din secretele actorului. Dacă ai merge la un casting și regizorul te-ar ruga să vorbești despre tine într-o frază, cum ar suna prezentarea ta?

Acolo contează cine poți să fii, nu cine ești. Dar dacă, totuși, ar trebui să fac asta, m-aș adapta în funcție de contextul respectiv. Nu obișnuiesc să îmi pregătesc discursuri de obicei, așa că… Dumnezeu cu mila.

Amintiri din copilărie. Ești născută pe 9 decembrie 1989. Un moment revoluționar. La propriu și la figurat. Ai resimțit impactul schimbărilor politice și sociale pe parcursul copilăriei tale?

Am prins perioada de tranziție a României, însă nu am resimțit neapărat efectele, pentru că am aterizat odată cu schimbarea și nu pot să mă raportez la ceva ce nu am trăit.

Filozofii. Faci parte dintr-o generație a schimbării. Care e filozofia ta de viață?

În ceea ce privește filozofiile de viață… mă ghidez după următoarele trei: cred în energia care îmi dă putere să mă ridic din pat și să construiesc; avem nevoie să ne iubim unii pe alții; pune-ți întrebări și continuă să cauți și după ce obosești.

Activism și societate. Te implici în vreun fel în problemele civice actuale, care e poziția ta ca artist, ca persoană publică?

Încerc să fiu un om mai bun în fiecare zi, ca fiecare acțiune pe care o fac să poarte o responsabilitate civică. E un lucru care ține atât de moralitate, cât și de empatie, și cred cu tărie că artiștii trebuie să fie și ei impulsul schimbării.

Obiectiv sau întâmplare. Legătura cu teatrul a prins contur din întâmplare sau ai găsit în această artă un răspuns pentru căutările tale?

Da, pot spune că dintr-o întâmplare. M-am întâlnit cu teatrul în timpul liceului, iar cu scena tot atunci. O prietenă de familie, Liliana Popa, mă văzuse la serbările din școala generală și m-a înscris la niște cursuri de actorie atunci când am intrat la liceu. Actoria mi-a oferit răspunsuri pentru multe întrebări existențiale. E o lecție de adevăr emoțional. Răspunsul vine din căutare și sper că voi continua să-mi pun întrebări. Cred că altfel nu aș avea miză în ceea ce fac.

Teorie și practică. Cum ai descrie studenta Anca Dinicu din anii de licență și master de la UNATC? Cât de simplu a fost parcursul acestor etape și care au fost cele mai dificile momente de depășit?

În facultate eram tare entuziasmată de tot ce mi se întâmpla. Însă am trecut și prin câteva situații interesante… atunci când nu știam exact unde mi-e locul sau când mi s-a spus că nu mă văd pe scenă, că nu trec rampa. În ultimul an de licență a avut loc o transformare, am început să lucrez mai mult bazându-mă pe intuiție. Atunci mi-am dat seama că vreau să fiu actriță pentru tot restul vieții.

Șanse și întâlniri. Instrumentele succesului unui actor sunt talentul, munca și șansa. Care au fost cele mai importante întâlniri profesionale din cariera ta de până acum?

Aș începe cu actrița și regizoarea Teodora Câmpineanu, care a avut o influență importantă asupra carierei mele. Aveam 15 ani când am întâlnit-o, ea fiind cea care m-a pregătit pentru admiterea la facultate. Apoi, de-a lungul timpului, am avut onoarea de a lucra cu mari actrițe precum Carmen Tănase, Florina Cercel, Stela Popescu sau Adriana Trandafir. Recent, au contribuit la evoluția mea profesională și proiectele în care am lucrat cu Mihai Bendeac. Au contat, de fapt, toate întâlnirile din viața mea, începând din facultate și până în prezent.

Succes. Tu crezi într-o „rețetă a succesului”?

Nu cred că există o rețetă anume. În primul rând e vorba de multă muncă, perseverență și dorință.

Celebritate. Orice actor urcă pe scenă ca să fie văzut, auzit și apreciat. Tu ai obținut această celebritate prin televiziune, care rămâne cel mai puternic mijloc de promovare. Ce presupune acest statut și cum crezi că te-a schimbat până acum (atât în bine cât și, poate, în rău)?

Ștefan Iordache spunea că nu e timp să fii vedetă. Mai bine de atât nu se poate explica celebritatea. Nu m-am schimbat în urma experiențelor din televiziune, ci au avut un impact pozitiv din punct de vedere profesional. Urc pe scenă ca să bucur oamenii; dacă reușesc asta, atunci sunt împlinită.

Alegeri și opțiuni. Ți-ai propus să faci televiziune sau e doar o etapă în cariera ta de actriță? Impune acest regim sacrificiul de a nu mai avea timp pentru producțiile teatrale?

Până acum am reușit să-mi fac timp pentru toate proiectele în care mi-am dorit să fiu, fie în teatru, fie în televiziune. Singurul lucru pe care mi l-am propus a fost să fac actorie și să o fac bine. Mă implic în orice proiect în care cred.

Televiziune versus Teatru. Cum se împacă televiziunea și teatrul?

Sunt două forme de artă diferite, dar care pentru mine au funcționat pe aceeași bază de cunoștințe.

Actoria de teatru. În paralel cu rolurile din seriale ai avut și colaborări cu teatrul. În ce fel diferă trăirea de pe scenă, live, în fața spectatorilor și în ce poziție te simți mai confortabil?

Pe scena teatrului mă simt mai confortabil, pentru că de acolo am pornit. Cu toate că am mai multă experiență acum, am emoții la fiecare spectacol; emoțiile mă mențin vie.

Ce te-a ajutat actoria să descoperi și să înțelegi despre tine?

Dăruiesc și primesc în același timp bucurie; actoria s-a transformat în „amantul” meu.

Înapoi pe ecran. Ai spus într-un interviu că vrei să cochetezi și cu filmul. Urmează să aibă premiera un serial produs de Netflix, „White Lines”, un thriller britanic creat de Álex Pina („La Casa de Papel”), din a cărui distribuție faci parte. Cum a apărut colaborarea cu Netflix și cât de greu se obține una?

Mi-am dorit mult să joc și în filme, nu doar să cochetez. Apropo de întâlnirile profesionale importante… Colegul meu, Alexandru Nagy, m-a propus pentru rolul din serialul „White Lines”. El o cunoaște pe Iustina Chiriță, asistenta unuia dintre regizori. Astfel am avut șansa să dau proba pentru rolul pe care îl am. Au fost multe actrițe care au participat, printre care și Adelaida Perjoiu, alături de care am avut plăcerea să joc. Castingul s-a organizat online, iar probele s-au dat în mai multe etape. Nu a durat mult până am primit răspunsul și într-o lună eram deja la filmări.

Cine este personajul tău și ce a însemnat experiența lucrului într-o echipă internațională?

Am îmbrățișat tot ce mi s-a întâmplat. Probabil că a fost cea mai frumoasă experiență de până acum, total diferită ca metodă de lucru. Am reușit să mă adaptez repede și sper să mai am ocazia să fac parte din astfel de proiecte. Sunt nerăbdătoare să vorbesc despre rol, însă, din păcate, nu pot să divulg detalii încă.

Actorul și social media. De obicei, actorii de televiziune sunt prezențe constante pe rețelele social media. E o metodă utilă de promovare sau de a-ți păstra aproape comunitatea de fani?

Trăim într-o societate în care rețelele de socializare joacă un rol important în viețile noastre. Este cea mai la îndemână modalitate de a te promova, dar eu nu o folosesc doar cu intenția asta. Mă ajută să mă relaxez uitându-mă la lucruri amuzante sau urmăresc pagini care mă interesează. Nu pot să spun că profit la maximum de această cale de promovare.

Datorită canalelor social media, avem acces direct la viața personală a unui artist și ajungem să credem că știm totul despre el. Cât de mult crezi că trebuie să permită artistul accesul publicului la viața sa personală și care e limita?

Popularitatea excesivă ajunge să te deruteze. Mi se pare bizar accesul publicului la viața personală, nu cred că trebuie să împarți unele momente private de care ai parte, dar limita o decide fiecare până la urmă.