Nu trăim în cea mai poetică dintre lumi. Consumerismul, viteza, tehnologizarea excesivă ne inhibă ceva esențial din gustul pentru poezie, din structura poetică. Și, în același timp, o căutăm și tânjim după ea. Zidurile de confort sunt tot mai înalte și în spatele lor rămâne tot mai puțin spațiu pentru poezie, pentru accesul la acea atât de necesară dimensiune tragică a vieții. Orizontalitatea în care ne construim existențele e, în fond, un zid de apărare. Se trăiește mai simplu așa, printre gadgeturi și rețele care nu-ți lasă timp să te gândești, să te întorci la tine, să te descoperi printre lucruri și oameni. E mai simplu așa, iar burta balenei pare infinită, iar libertatea pare absolută.

În ultima seară la Gala HOP 2020, o gală care în acest an s-a desfășurat la Amfiteatrul TNB, pentru că pandemia ne-a ținut departe de mare, o gală desfășurată sub semnul dansActorului, în spiritul lui Gigi Căciuleanu care a fost director pentru a doua oară, actorul Lari Giorgescu a prezentat un one-man show după „Iona” lui Marin Sorescu.

Spectacolul, o producție a Teatrului Dramaturgilor Români, realizat în coproducție cu Muzeul Național al Literaturii Române, sub coordonarea scenică a lui Victor Ioan Frunză, este în esență o încercare de recuperare a poeziei, o încercare de a accede la fiorul tragic al existenței. Și, în opinia lui Gigi Căciuleanu, exprimată la finalul Galei, o concretizare a ideii de dansActorie…

Spațiul realizat de Vladimir Turturica e simplu și funcțional și permite, mai ales în această perioadă complicată, ca spectacolul să se poată juca oriunde. O scenă simplă din lemn, un mic ponton cu lespezi care se desprind, și un năvod uriaș. Și în plus, un superb univers sonor, realizat live de Adrian Nour și Lucian Maxim, pe muzica originală a celui din urmă, cei doi fiind în același timp încarnări ale pescarilor din textul lui Sorescu.

Îmbrăcat în alb, Lari Giorgescu e un Iona care caută sensul vieții. În toată această lume pierdută, rătăcită, dezorientată, în acest secol tulbure și despiritualizat, Iona, așa cum îl construiește Lari Giorgescu e un inadaptat, o ființă pierdută, speriată, care oscilează între momente de optimism depresiv și pesimism euforic, o ființă zbuciumată, însingurată, care-și dansează drumul spre „lumină”. Gesturile lui, mișcările, spun adesea mai mult decât cuvintele, iar muzica îi construiește un fel de spațiu ce caută misterul, contopește spiritualități, un amestec de sunet oriental și psaltic topit într-o formă de poezie ce surprinde exact tipul de poezie/spiritualitate spre care tinde lumea noastră: una în care poveștile se amestecă până la disoluție, în care granițele dintre culturi se doresc sfărâmate. În fond, tot o formă de rătăcire, tot un strigăt de ajutor în aceeași căutare a sensului, în ideea unei întoarceri la esențe de care se vorbește tot mai mult, dar de care suntem tot mai departe.

Interpretarea lui Lari Giorgescu acolo, sus, pe terasa TNB, de unde se auzea sunetul orașului, sirene și zgomot de mașini în intersecția de la Piața Universității, sub cerul liber, a căpătat o notă de poezie în plus. Textul lui Sorescu, rostit așa, repede, printre mișcări de dans, printre gesturi care vorbesc mai limpede decât cuvintele despre închisoare, limite, libertate, disperare, frică, speranță, suferință, gol, singurătate, orizont, viață, moarte, te lasă să întrezărești nu atât sensuri noi, cât sclipiri dintr-o poezie pierdută. Și poate că, dacă Lari Giorgescu l-ar fi rostit simplu, fără lavalieră, spectacolul ar fi câștigat în intimitate și-n mister.

În final, rămâne imaginea a doi pescari purtând pe umeri câte o lespede de lemn, ca o toacă, și imaginea lui Iona, care dansează cu un cuțit în mână, sub cerul liber, în cea mai frumoasă dintre închisori… viața.

Teatrul Dramaturgilor Români

„Iona” de Marin Sorescu

Coordonare scenică: Victor Ioan Frunză

Decor: Vladimir Turturica

Muzică originală: Lucian Maxim

Costume: Corina Boboc

Distribuție:

Iona – Lari Giorgescu

Pescarul I – Adrian Nour

Pescarul II – Lucian Maxim