Luni, 2 noiembrie. Este ultima seară înainte de lockdown. Este cald, chiar prea cald. Nu este de mirare că în centrul Vienei nu se găsește niciun loc la restaurante. Toate sunt pline, afară și înăuntru. M-aș opri și eu la un pahar de vin, dar prietenele mele nu au avut timp pentru o ultimă întâlnire înainte de închiderea restaurantelor. Așa că mă hotărăsc să mă îndrept spre casă.

Este ora 18. Drumul trece pe lângă Burgtheater. Este, de asemenea, ultima seară de spectacole. Şi teatrele, la fel ca și sălile de concert, opera, cinematografele, hotelurile, barurile și restaurantele se vor închide începând cu miezul nopții pentru cel puțin o lună. M-aș fi dus și la teatru. În seara aceasta, în programul Burgtheater este „Bolta Cerului“ („Das Himmelszelt“, în original „The Welkin“), un thriller despre feminism. Lucy Kirkwood (36 de ani), una dintre cele mai de succes autoare britanice ale momentului, a plasat acțiunea în 1759 într-un mic sat din Norfolk. Este anul apariției cometei Halley. O fetiță a fost ucisă. Un cuplu este acuzat și condamnat. Bărbatul este spânzurat imediat, dar femeia, Sally Poppy, susține că este însărcinată. Sarcina nu ar permite executarea ei, ci doar deportarea. Însă cum poate fi depistată sarcina? Douăsprezece matroane sunt reunite într-un juriu pentru a stabili acest lucru. În timp ce acestea deliberează în sală, mulțimea furioasă adunată afară vrea să o vadă pe Sally spânzurată. La fel ca în „12 oameni furioși“, deliberările sunt influențate de circumstanțele și personalitatea matroanelor. Abordarea este magnifică. Lucy Kirkwood redă minunat paradoxul situației femeilor, pe de-o parte garant al respectabilității și moralității societății prin maternitatea lor, pe de alta victime ale violenței masculine. Autoarea reușește să localizeze piesa în secolul al XVIII-lea și, totuși, să păstreze legătura cu prezentul prin mici detalii. Limbajul oscilează aproape imperceptibil între expresii „învechite“ și înjurături moderne. Montarea în regia Tinei Lanik are o durată de peste trei ore (cu o pauză). Chiar dacă prestația actoricească este impecabilă, nu este singura premieră din stagiunea actuală cu niște lungimi exagerate. S-ar părea că pandemia nu a afectat estetica spectacolelor la cel mai important teatru din spațiul german. Ce-i drept, se spune că toți colaboratorii Burgtheater – actori și tehnicieni deopotrivă – sunt testați periodic la fiecare cinci zile (!), iar până acum nu s-a depistat niciun caz de infectare cu noul Coronavirus.

@Ruiz-Cruz

Dar să revin la seara din 2 noiembrie. Am văzut „Bolta Cerului“ la premiera ce a avut loc la sfârșitul lunii septembrie. Trec, deci, pe lângă Burgtheater și mă duc acasă. Abia a doua zi urma să aflu cât de norocoasă am fost și abia în zilele următoare să citesc în presa austriacă cum s-a desfășurat ultima seară de la Burgtheater – și din celelalte instituții de cultură din centrul capitalei austriece – înainte de lockdown. Urma să citesc că după pauză, în timp ce pe scenă juriul o judeca pe Sally Poppy, în sală se aprindeau din când în când ecranele telefoanelor mobile, se auzeau șoapte despre „poliție“ și „baricade“. Unii spectatori credeau că aceasta face parte din spectacol. Reprezentația a continuat nestingherită și, cum era planificat, după aplauze pe scenă și-a făcut apariția Martin Kušej, directorul Burgtheater. Ar fi trebuit să vorbească despre Coronavirus, dar cuvântarea sa a decurs cu totul altfel. Luptându-se vizibil să-și mențină calmul, a explicat că au avut loc mai multe împușcături în centrul orașului, că pericolul persista și din această cauză, conform instrucțiunilor primite din partea poliției, Burgtheater își va închide porțile.

Ora 22:20. Ieșirile sunt blocate. Spectatorii, în jur de 500 de persoane, merg la bar, se distribuie apă, se bea vin. Se scriu mesaje, se vorbește la telefon, se urmăresc știrile, care sunt confuze. Este vorba de luare de ostateci, de mai mulți teroriști, de mai mulți morți. Pe bulevardul din fața teatrului o sumedenie de mașini de poliție. Cei mai tineri din public se așază pe podea, spre indignarea celor în vârstă. Unii se pregătesc să se culce.

Ora 23:00: Direcțiunea organizează o discuție spontană cu publicul. Mulți spectatori, chiar și actrițele și directorul, își iau paharele de vin cu ei în sală. Dialogul este foarte interesant. Se vorbește despre femei, despre modul în care văd lumea și despre modul în care sunt văzute de lume, despre lockdown și libertate. La un moment dat Martin Kušej întreabă dacă sunt fumători printre spectatori și se hotărăște, contrar regulamentului, să le acorde acestora dreptul la fumat pe una dintre scările laterale din interiorul clădirii.

După miezul nopții se află că s-a început evacuarea la Akademietheater, în sălile de concerte, la Opera de Stat. Apoi vine anunțul că se poate merge la metrou sub protecția poliției. Cine se simte mai în siguranță poate înnopta în incinta teatrului. Abia la ora unu spectatorii părăsesc în grupuri Burgtheater și se îndreaptă pe jos, cu bicicleta sau cu taxiul spre casă. Pentru mulți va rămâne o seară de neuitat, nu numai datorită evenimentului îngrozitor ce a cauzat moartea a patru persoane inocente, ci mai ales mulțumită experienței de socializare ieșită din comun din interiorul instituțiilor culturale, transformate în locuri de maximă securitate. Şi asta în vremea pandemiei.

(sursa: https://www.diepresse.com/5891557/im-verriegelten-burgtheater-protokoll-einer-langen-nacht)