Conform Google Trends, statisticile indică în topul căutărilor pe anul 2020 următoarele cuvinte: Google classroom, Ce este coronavirus, Cum se poartă masca și Când începe școala. Dacă aș încerca să dau o formă pandemiei, cred că ar arăta ca un fel de caracatiță. Un eveniment care a reușit să accelereze procesul globalizării, reducându-ne pe toți la aceiași numitori comuni: stay home, online și distanțare fizică. Este momentul în care orice altceva a devenit insignifiant în fața unui „inamic” invizibil, care a reușit să răspândească teamă pretutindeni. Ritualurile pe care le recunoșteam înainte ca fiind „stilul nostru de viață” au dispărut. Într-un fel, am fost obligați să renaștem și acum abia învățăm să mergem, să ne creăm noi obiceiuri care nu se află în sfera noastră de familiaritate și pe care ni le însușim cu greu. Suntem într-un plin proces de schimbare, care nu știm cât va mai dura sau încotro va merge. Orizontul așteptărilor a pălit treptat, însă acum, în prag de un nou an, începem să ne punem dorințe, iar speranța încolțește timid în noi. Cu toate astea, nu știm dacă 2021 va fi mai bun, mai puțin aspru, mai diferit de realitatea pe care o cunoaștem acum.

Cât despre teatru, ei bine, el nu a prea apărut în căutările multor oameni anul acesta. Pentru noi, anul care se încheie a însemnat departe de casă, de scenă și de public. S-a jucat puțin, s-a repetat și mai puțin. Iar asta nu s-a întâmplat de prea multe ori în istorie. Dacă pentru autorități cultura nu a reprezentat un punct prioritar în planul de soluționare a crizei provocate de pandemie, s-a așternut liniștea și a început așteptarea. Artiștii independenți s-au mobilizat în încercarea de a pune lucrurile în mișcare și de a explica reprezentanților statului gravitatea situației actuale. Există inițiative, poate și unele promisiuni, dar se așteaptă concretizarea lor. Totul pulsează nevrotic într-un stand by permanent. Continuitatea multor spații independente va depinde de susținerea statului pe termen lung, prin crearea unor politici culturale coerente și eficiente. Pentru cei care au avut norocul să fie angajați ai unei instituții de stat, poziția lor privilegiată le-a oferit un confort psihologic.

Deși ne-am pierdut multe dintre obiceiuri, „bilanțul” finalului de an rămâne un lucru necesar, care ne poate ajuta să găsim părțile bune ale lui 2020. Cu sălile închise, artiștii au căutat noi forme de exprimare artistică, în spațiul online. Triști sau nemulțumiți, până la urmă, dacă pandemia ar fi apărut cu doar 30 de ani în urmă, Internetul nici măcar nu ar fi existat. Cine își mai poate închipui acum o lume întreagă închisă între patru pereți, fără Netflix, HBO Go, Vimeo sau chiar fără spectacole difuzate în mediul virtual?! Cred că cea mai importantă lecție pe care am primit-o de la anul acesta ar fi că nu există certitudini. De fapt, nu știm ce se va întâmpla mâine, ce alte provocări pândesc la cotitura anului sau în ce situații dificile vom mai fi puși. Să privim acest an unic ca pe un semnal de alarmă, să fim mai prezenți și să (re)acționăm la ceea ce ni se întâmplă. Deși cunoaștem toți punctele slabe ale sistemului teatral, în afara unor încercări palide de a expune public aceste lacune, lucrurile nu s-au mișcat de ceva timp și nu se observă evoluții considerabile. Poate că în acest punct, în care am văzut și am simțit cu toții vulnerabilitatea spațiului cultural, vom începe să fim o comunitate, o „mică mare familie”. Angajați cu contracte de muncă sau nu, nimeni nu și-a mai putut face meseria anul acesta. Revenirea va fi mai ușoară pentru unii și extrem de grea pentru ceilalți. Poate măcar acum vom pune bazele acelui împreună exprimat de toată lumea, dar foarte rar concretizat.

Într-un spirit optimist, ca o retrospectivă a celui mai greu încercat an teatral din istoria recentă, propun o selecție a zece momente importante și relevante pentru parcursul următor:

1.

Teatrul, indiferent de forma în care a fost gândit, s-a mutat online. Cine s-ar fi gândit până anul acesta să facă spectacole online? Nimeni. Pentru că am fi spus cu toții că „ăsta nu e teatru”. Ceea ce s-a și întâmplat când au avut premiera virtuală primele producții realizate în pandemie. O experiență nouă, față de care nu am știut cum să ne raportăm, având așteptări false sau nepotrivite. Forțat de împrejurări, teatrul a fost nevoit să ajungă pe net. Mai departe, rămâne sarcina creatorilor să exploateze acest potențial și a spectatorilor să își creeze alte scări valorice de înțelegere. Poate că teatrul chiar își va găsi locul în online, printre filme, seriale și vloguri.

2.

Posibilitatea dezvoltării unui nou public. Misiunea teatrelor include, printre obiectivele principale, identificarea și dezvoltarea unor noi segmente de public, în funcție de specificul activității. Prezența în spațiul virtual înseamnă deschiderea unor uși greu accesibile în offline. Organizatorii de spectacole ar trebui să țintească, prin produsele gândite special pentru acest tip de difuzare, tinerii spectatori, atât de prezenți pe social media. Discuții tematice sau interactive pot fi, de asemenea, organizate, în corelație cu teatrul.

3.

Creatorii au căutat noi formule estetice – un moment favorabil experimentelor teatrale. În strânsă legătură cu punctul anterior, artiștii au început deja să testeze diferite limbaje teatrale. Provocarea a fost semnificativă atât pentru ei, cât și pentru public, însă au existat câteva spectacole/instalații/video performance-uri create din contextul actual, cu resursele disponibile și posibile. Deși nu au obținut de fiecare dată un feedback pozitiv din partea vocilor critice, ele au adus plus valoare atât din punct de vedere estetic și inovativ, cât și din perspectivă documentară. Procesul de cercetare ar putea continua, generând tot mai multe produse creative inedite, mergând inclusiv în zona de teatru pentru copii și adolescenți – segment mult mai ușor de abordat în acest format online.

4.

Am putut viziona online spectacole pe care poate le-am ratat sau nu am reușit să le vedem până acum.Cu acest prilej, am înțeles cât de importantă este calitatea înregistrării spectacolelor de teatru. Deși o șansă inedită de întâlnire cu producții teatrale valoroase, de multe ori ne-am chinuit să înțelegem replicile din cauza sunetului sau să vedem detalii scenografice pe o imagine deteriorată.

5.

S-a realizat, pentru prima dată, cartografierea sectorului cultural independent. Inițiat și gestionat de Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală (INCFC), instituție aflată în subordinea Ministerului Culturii, registrul reprezintă o hartă a sectoarelor cultural-creative, pe baza căreia vor putea fi făcute diferite evaluări și rapoarte. Dorită și invocată de ani de zile, această evidență se materializează.

6.

Artiștii independenți s-au reunit și au colaborat la realizarea demersului către autorități. Asociația Teatrelor Independente a fost extrem de activă în ultimele luni, reprezentanții întâlnindu-se frecvent, participând la dialogul cu autoritățile și conlucrând la realizarea unor propuneri importante. Această mobilizare a creatorilor independenți poate avea un ecou și în rândul creatorilor angajați în instituțiile publice de spectacol, generând și aici o unificare a forțelor.

7.

A fost lansat dialogul între artiștii independenți și autoritățile publice. Deși poate rezultatele discuțiilor nu au fost pe deplin cele dorite, a fost anunțată o schemă de ajutor de stat pentru sectorul cultural independent, lansată de guvern și adresată entităților de drept privat – ONG-uri și societăților comerciale (IMM-uri și întreprinderi mari). Cu toate acestea, artiștii independenți și organizatorii de evenimente care nu vând bilete nu sunt incluși în niciun fel în schemă.

8.

S-a născut ideea colaborărilor inter-instituționale, între teatrele de stat și structurile independente. Managerii instituțiilor publice de cultură și ai structurilor independente și-au exprimat dorința unor colaborări între cele două tipuri de entități. Văzută și ca soluție pentru criza pe care o traversează în prezent teatrul, dar și ca alternativă de lucru și de dezvoltare pe termen lung, având beneficii de ambele părți.

9.

Unele festivaluri de teatru au continuat să se desfășoare, în format online, oferind publicului posibilitatea de a le urmări de oriunde. O parte dintre evenimentele programate în această stagiune au avut loc fie în aer liber, în perioada în care vremea a permis și în spațiile dedicate, fie online, cu acces pentru un public cât mai larg.

10.

Din luna octombrie, teatrul a devenit o materie opțională în școli. Invitată să participe la deschiderea anului universitar a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Monica Anisie, Ministrul Educației, a făcut anunțul introducerii unei noi discipline în sistemul de învățământ, studiată în clasele a III-a și a IV-a sub denumirea „Eu și scena”, în clasele a VI-a și a VII-a ca „Teatrul și noi”, iar în clasele a X-a și a XI-a sub titulatura „Laboratorul de teatru”. Inițiativa a aparținut UNATC.

La final, poate că 2020 nu a fost pe cât de bun pe cât ne puseserăm în gând pe 31 decembrie 2019. Dar avem câteva lucruri pentru care să îi fim recunoscători. Avem câteva cărămizi pe care putem începe să construim, dacă puterile și entuziasmul ne mai călăuzesc. Poate că ar trebui privit ca o oportunitate, ca un punct zero din care se poate pleca altfel, care să lanseze noi trenduri, noi atitudini, noi formate. Cred că a fost o lecție pentru fiecare, despre noi și despre cei din jur, pe care, dacă o învățăm cum trebuie, va lăsa urme adânci și va face loc unor schimbări fundamentale. Ce-ți doresc eu ție, dragă teatru, pentru 2021, e să se construiască acel împreună atât de pronunțat, care să includă autorități, sponsori, manageri, artiști, studenți, spectatori. Poate că doar așa cultura va deveni, în sfârșit, o prioritate.