Artiștii despre pandemie. „Spectacolul viu nu poate fi înlocuit, după cum nici un concert nu poate fi înlocuit, oricât de bine l-ai filma. Înregistrarea n-are energia și electricitatea care definesc o reprezentație vie”, spune actrița Victoria Cociaș, vorbind despre soluțiile găsite pentru perioada în care activitățile cu public ale teatrelor sunt suspendate. Ce a însemnat izolarea generată de criza sanitară pentru o artistă atât de experimentată și cum vede zbaterile, aflați din fragmentul de mai jos.
Cum ați resimțit perioada izolării?
Nu cred că cineva a fost pregătit pentru așa ceva. Prima parte a izolării a fost pentru mine marcată de spaima de început a acestei crize sanitare, dar a fost și o întâmplare fericită faptul că am putut petrece câteva luni cu copiii mei și cu mama mea. Din martie până în iunie am fost împreună și asta a fost minunat. Din iunie am început să lucrez, ceea ce profesional a fost foarte bine pentru mine, însă nu m-am mai putut întoarce, ei s-au autoizolat din motive de sănătate, fiind în categorie de risc. De atunci nu i-am mai văzut, ceea ce nu e bine, în schimb am putut să lucrez, să joc, am reușit să fac și festivalul de film de la Timișoara (Festivalul de Film Central European, CEFFTM al cărei director e este Victoria Cociaș, inițiat în 2011. Organizat inițial la Mediaș unde a avut 6 ediții, festivalul ținut anual s-a mutat la Timișoara, unde proiecțiile din acest an s-au ținut în aer liber), în septembrie, am filmat la televiziune spectacolul de teatru Biedermann și incendiatorii a lui Max Frisch, în regia lui Andrei Măgălie, care o să se difuzeze în curând și în care o interpretez pe Babette. Am lucrat o lună de zile, cu repetiții și filmări, a fost foarte intens și pasionant. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu colegii Geo Constantinescu, Tache Florescu, Andras Demeter, Mihai Răducu, Oana Marcu. Am lucrat foarte bine și cu regizorul și cu colegii. Filmările s-au încheiat de două săptămâni, trebuie să fie acum în perioada de editare. Acum mă pregătesc de sărbători. Ce mi-a lipsit însă au fost întâlnirile cu publicul, mai ales că noi toamna eram în plină stagiune și jucam mult.
Ce credeți că poate să ofere teatrul în absența experienței nemijlocite?
La spectacolul vivant publicul vine într-un anumit spațiu, dedicat anume acelui act cultural și spiritual-emoțional. Aici se încadrează și concertele, și muzica, și baletul, și opera. Cred că, în absența experienței nemijlocite, ce ni se oferă sunt simple surogate. Spectacolele filmate, oricât de reușite ar fi, rămân spectacole filmate. De fapt, în această perioadă suntem cu toții într-un fel de comă indusă așteptând să fim treziți, ca să ne putem vedea de viață. Spectacolul viu nu poate fi înlocuit, după cum nici un concert nu poate fi înlocuit, oricât de bine l-ai filma. Înregistrarea n-are energia și electricitatea care definesc o reprezentație vie.
Credeți că pandemia va pune în discuție repertoriul teatral? Se va scrie, se va juca altfel?
În mod sigur vor apărea, sper, texte care să trateze problemele pe care le ridică această pandemie pentru întreaga societate, nu numai în branșa noastră. Sunt convinsă că dramaturgii, oamenii de litere vor scrie despre această perioadă. Personal, abia aștept să citesc ceva pe această temă. Poate fi interesant. Trăim vremuri ciudate… Faptul că nu ne putem apropia unii de alții, nu putem să dăm mâna… Îmi lipsesc îmbrățișările cu colegii, cu familia, eu n-o mai îmbrățișez nici pe mama, pe copii nici nu-i văd, darămite să-i îmbrățișez! Suntem amputați emoțional, sperând că va fi doar o perioadă scurtă și că o să treacă. Pandemii au fost și acum o sută, două sute, trei sute de ani… Ne-a fost nouă dat să trecem prin asta.
Credeți în cultura propagată virtual, în actul cultural „virtualizat”? Se poate vorbi de teatru în condițiile actuale?
Nu este teatru. Este altceva, care nu e nici teatru TV, nici spectacol, ci un nou gen cultural, o combinație de cinema și teatru, pentru că se face pe texte scrise pentru a fi jucate live. Cred că s-a născut un nou gen în pandemie care se va dezvolta, se va îmbogăți, va fi, fără îndoială, tot mai bun, dar fără să reușească să înlocuiască teatrul. Teatrul viu nu poate fi înlocuit.
(Dialog realizat în luna decembrie 2020)
